Antena Meniu Search
x

Xi Jinping și Joe Biden au discutat trei ore la primul lor summit virtual. Președintele chinez, încântat să-și revadă "vechiul prieten"

Primul summit virtual faţă în faţă dintre preşedintele american Joe Biden şi omologul chinez Xi Jinping s-a încheiat după trei ore, potrivit presei de stat chineze.

de Redactia Observator

la 16.11.2021, 09:35

Xi Jinping și Joe Biden au discutat trei ore la primul summit virtual. Președintele chinez, încântat să-și revadă "vechiul prieten"
Xi Jinping și Joe Biden au discutat trei ore la primul summit virtual. Președintele chinez, încântat să-și revadă "vechiul prieten" - Profimedia Images

Întâlnirea a avut loc în contextul tensiunilor crescute între cele două ţări pe teme precum Taiwanul, comerţul şi drepturile omului. Biden a spus că ambele ţări au responsabilitatea de a se asigura că rivalitatea lor nu ajunge să devină „un conflict deschis”.

Discuţiile au fost cele mai importante pe care ambii lideri le-au avut de când Biden a preluat funcţia în ianuarie, scrie BBC. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, a descris întâlnirea drept „constructivă şi productivă”, adăugând că a ajutat la „sporirea înţelegerii reciproce”.

Temele discutate la summit

Întâlnirea a început cu ambii lideri salutându-se, Xi arătându-se încântat să îl vadă pe „vechiul prieten” Biden. De cealaltă parte, potrivit Reuters, Biden a spus: „Poate că ar trebui să încep mai oficial, deşi noi nu am fost atât de formali unul cu celălalt”. El a adăugat că au „comunicat mereu unul cu celălalt foarte onest” şi că „niciodată nu am plecat gândindu-ne ce credea celălalt”.

Pe acelaşi subiect

Xi a afirmat că cele două ţări trebuie să îşi îmbunătăţească felul în care comunică şi să facă faţă provocărilor împreună. El a mai declarat că o relaţie sănătoasă între China şi SUA este necesară pentru a aborda provocările globale, precum schimbările climatice şi Covid-19, a relatat presa chineză.

Săptămâna trecută, la COP26 de la Glasgow, cele două ţări au emis o declaraţie comună privind abordarea schimbărilor climatice. „Umanitatea trăieşte într-un sat global şi ne confruntăm împreună cu multe provocări. China şi SUA trebuie să sporească modul de comunicare şi cooperare”, a spus Xi. „Sunt gata să colaborez cu dumneavoastră, domnule preşedinte, pentru a duce relaţia China - SUA într-o direcţie pozitivă”.

Biden a spus că cele două părţi trebuie să se asigure că rivalitatea dintre cele două ţări nu ajunge la conflict.

„Credem - iar noi am discutat despre asta - că toate ţările trebuie să urmez aceleaşi reguli ale drumului, şi Statele Unite îşi vor apăra mereu interesele şi valorile şi ale aliaţilor şi partenerilor”, a adăugat el. Aparent, acest comentariu a făcut referire la Taiwan, subiect de tensiune între cele două ţări - Beijingul e de părere că insula îi aparţine, în timp ce conducerea de la Taipei susţine că este un stat suveran.

Statele Unite s-au exprimat în ultimii ani în favoarea insulei, iar cel mai recent, luna trecută, Biden a spus că SUA ar apăra Taiwanul în cazul unui atac al Chinei.

Probleme precum securitatea cibernetică, comerţul şi neproliferarea nucleară se aflau de asemenea pe agenda întâlnirii. A fost a treia oară când cei doi lideri au discutat, de când Biden a devenit preşedinte. Xi nu a părăsit China de aproximativ doi ani, de la izbucnirea pandemiei de Covid-19.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Xi Jinping și Joe Biden au discutat trei ore la primul lor summit virtual. Președintele chinez, încântat să-și revadă "vechiul prieten"