Antena Meniu Search
x

Foto Zeci de mii de oameni protestează în Franța împotriva vaccinării obligatorii a personalului medical: "Suntem aici, chiar dacă Macron nu vrea"

Patru marşuri au loc sâmbătă la Paris, iar între 60.000 şi 80.000 de manifestanţi ar urma să iasă în stradă în întreaga ţară sâmbătă, în a 11-a sâmbătă la rând, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de vaccinarea obligatorie a personalului medical, potrivit unor surse din cadrul poliţiei, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 25.09.2021, 22:03

proteste Franța
Proteste au fost organizate și în Noua Caledonie, teritoriu francez - Profimedia Images

”Suntem aici, chiar dacă Macron nu vrea, suntem aici”, au scandat manifestanţi, care au plecat de pe espalanda Gării din Lyon. ”Manifestez în fiecare weekend, pentru că ne-a fost spoliată libertatea”, declară Annick Gauthier, în vârstă de 65 de ani, care a venit cu un grup de câţiva prieteni ”veste galbene” din Val-de-Marne. ”Manifestez împotriva lui Macron şi măsurilor sale care omoară libertatea. Nu sunt vaccinat, nu am încredere. Dar poate că voi fi obligat, dacă se vor plăti testele”, declară Tristan, un pensionar în vârstă de 72 de ani, ”o vestă galbenă din primul moment”.

50 de milioane de francezi, vaccinați cu cel puțin o doză

Un proiect de lege cu privire la o prelungire a paşaportului sanitar după 15 noiembrie urmează să fie prezentată la 13 octombrie în Consiliul de Miniştri. Paşaportul sanitar a devenit obligatoriu la 21 iulie, în locuri în care se află peste 50 de persoane. El a fost extins, apoi, la spitale - mai puţin la Urgenţe, în baruri şi restaurante şi în marile centre comerciale, în baza unor decizii ale prefecţilor. La 30 august, el a fost extins la 1,8 milioane de salariaţi aflaţi în contact cu publicul. La 13 septembrie, paşaportul urmează să fie extins la adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani.

Această nouă zi de mobilizare intervine în contextul în care peste 50 de milioane de francezi au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin împotriva Covid-19, oar în Franţa continuă o scădere a numărului bolnavilor de covid-19. Vineri erau spitalizate 8.107 de persoane, după ce, cu o săptămână mai înainte, numărul spitalizărilor era de 9.000. Dintre aceşti pacienţi, 1.586 erau internaţi la terapie intensivă. Guvernul a anunţat miercuri o ridicare - începând de la 4 octombrie - a obligaţiei purtării măştii de protecţie în şcolile primare, în departamentele cele mai puţin afectate de epidemia covid-19.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Zeci de mii de oameni protestează în Franța împotriva vaccinării obligatorii a personalului medical: "Suntem aici, chiar dacă Macron nu vrea"