Observator » Ştiri externe » Zelenski a anunțat o nouă "alianţă": "Cei 8 din Carpaţi". Ce rol va avea 

Zelenski a anunțat o nouă "alianţă": "Cei 8 din Carpaţi". Ce rol va avea 

Zelenski a anunțat o nouă "alianţă": "Cei 8 din Carpaţi". Ce rol va avea Ucraina a anunţat primul summit "Carpatin Eight" (C8) - x.com / Volodimir Zelenski
Editor Bianca Iacob | Timp citire: 3 minute
Publicat la 18.09.2026, 14:31 | Modificat la 18.09.2026, 15:12

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat azi lansarea unui nou format de cooperare cu toate statele carpatice. Anunţul a fost făcut la Summitul Inițiativei pentru Integrarea Carpatică, care are loc în Ivano-Frankivsk, din sud-vestul ţării. 

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunțat azi primul summit "C8", care reunește toate statele carpatice: Ucraina, România, Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria și Ungaria.

"Lansăm un nou format, C8 - "Cei Opt din Carpați", care ne reunește pe noi și pe vecinii noștri din Europa: România, Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria și, bineînțeles, Uniunea Europeană în ansamblu", a anunţat președintele ucrainean.

Ce rol va avea formatul "C8"

Noul format regional de cooperare va avea rolul să apropie țările carpatice și să creeze, la nivelul UE, un nou mecanism de colaborare care să acopere probleme de securitate, energie, logistică și relații economice transfrontaliere.

Articolul continuă după reclamă

La summitul din Ivano-Frankivsk, unde a ajuns în această dimineață și președintele Nicușor Dan, se mai află președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și premierul polonez Donald Tusk.

Din partea Cehiei participă Jiri Drahos, vicepreședintele Senatului, iar Austria a trimis-o pe Christine Schwarz-Fuchs, președinta Consiliului Federal. Premierul slovac Robert Fico și-a anulat deplasarea din motive medicale, iar în locul lui a fost trimis Marek Estok, secretar de stat în Ministerul de Externe.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Mesajul lui Nicuşor Dan

Președintele Nicușor Dan a transmis că România va juca un rol important în acest format pentru că găzduiește jumătate din lanțul carpatic.

"Am participat astăzi la primul Summit al Inițiativei pentru Integrarea Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitația Președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski.

M-am bucurat să particip la acest eveniment important, care promovează integrarea regională, bunele relații de vecinătate, coeziunea și coordonarea, în deplină complementaritate cu mecanismele regionale existente.

România găzduiește jumătate din lanțul muntos carpatic, iar implicarea noastră este, prin urmare, semnificativă. Țările carpatice trebuie să colaboreze mai bine pentru a construi drumuri și puncte de trecere a frontierei, pentru a consolida conexiunile energetice, pentru a promova turismul și schimburile economice și culturale, pentru a proteja natura și pentru a atrage investiții.

Am susținut necesitatea unei abordări integrate a investițiilor și proiectelor care să ajungă până la comunitățile locale.

România pune, de asemenea, accent pe tehnologiile informaționale avansate, securitate, protecția civilă, pregătirea pentru dezastre naturale și alte situații de criză, precum și pe consolidarea rezilienței noastre generale.

Țara noastră este un susținător ferm al parcursului european, iar Inițiativa pentru Integrarea Carpatică poate servi și drept instrument suplimentar pentru integrarea europeană a țărilor candidate.

Nu în ultimul rând, acest format poate valorifica bogăția lingvistică și culturală a regiunii carpatice, ce va face din protejarea drepturilor minorităților naționale o prioritate", a transmis președintele Nicușor Dan.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările