Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul scandalului provocat de pasagerul băut în avionul Wizz Air care a aterizat pe Otopeni. "Vezi că dacă n-ai deschis cătuşele în maximum câteva minute, voi fi mort"

Scandalagiu la bord. Un român băut bine a îngrozit pasagerii şi echipajul unui avion, plecat din Copenhaga cu destinaţia Bucureşti, cu puţin timp înainte de aterizare. De la înjurături şi ameninţări, până la bătaie nu a mai fost decât un pas. La sol, individul a fost escortat de poliţie şi riscă acum chiar închisoarea. Un telespectator a surprins momentele şi ne-a trimis imaginile pe Fii Observator. Iată! 

de Redactia Observator

la 05.01.2024 , 10:20

Scandalul a început cu puţin timp înainte de aterizare. Bărbatul a băut aproape tot drumul de la Copenhaga la Bucureşti. Iritat, din nu se ştie ce motive, bărbatul a început să devină agresiv cu echipajul şi ceilalţi pasageri. A urmat o ploaie de înjurături şi îmbrânceli

"Unde eşti? Când ai aterizat? Şi dacă nu mă crezi..."

Însoţitorii de zbor şi ceilalţi pasageri au încercat să-l liniştească. Fără succes, însă. Comandantul aeronavei a cerut, prin turnul de control, intervenţia trupelor speciale. 

Vezi și

"Lumea mă aplaudă pentru că eu am fost în stare să îmi dau viaţa pentru România".

Pe acelaşi subiect

La aterizare, a fost aşteptat de poliţişti. Nici misiunea lor n-a fost uşoară pentru că bărbatul era din ce în ce mai recalcitrant. 

"Ce-i aici?

Cătuşe, boss. Nu, boss, că tu nu eşti boss.

Ia-mă frumos! Spune-mi ce trebuie să fac!

Pe burtă! Pe burtă!

Vezi că dacă n-ai deschis cătuşele în maximum câteva minute, voi fi mort.

Deschide ce vrei tu, aia fac, nu-i problemă. 

Eu răspund de dumneavoastră!

Tu răspunzi cu mama, tata şi cu tatăl tău, mă, copilule!

Au! 

Hai, mă, nu mai ţipa!

Păi, cătuşele, boss. Au! Băi, salvarea! Bazinul meu e în spital! Bazinul meu e spart de forţele speciale! De când ai venit, am început să ţip. Eu am fost un sclav! Nu, eu am fost un sclav asupra Guvernului român. ... m-a pus pe mine jos că am fost eu mai bătrân, că dacă aveam alea ale mele..."

A fost scos, în cele din urmă, din aeronavă şi dus la audieri.   

La scurt timp, a fost lăsat să plece acasă. Ancheta însă nu se termină aici. Pe fir au intrat şi procurorii care urmează să decidă începerea urmăririi penale. Bărbatul ar putea sta în spatele gratiilor între 2 şi 7 ani. 

În paralel, şi Poliţia de Frontieră face cercetări. 

Cătălin Rusu, ofiţer de presă IGPF: Nu au fost identificate asupra persoanei în cauză obiecte periculoase ori arme albe.

Dar i s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Codului Aerian. Asta înseamnă o amendă între două mii şi patru mii de lei. Într-un comunicat oficial, compania de transport aerian şi-a cerut scuze pentru incident.

"Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor afectați de această situație, dar siguranța și securitatea pasagerilor, echipajului și aeronavelor rămân prioritatea numărul unu pentru companie", spun reprezentanţii companiei.

Cei care au fost martori la întreaga scena spun că nu vor uita prea curând experienţa. 

De la începutul anului, au fost înregistrate 21 de incidente la bordul aeronavelor care trebuiau să aterizeze pe aeroporturile din România. Cele mai multe, 17, au fost în Bucureşti. 

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Fii Observator » Filmul scandalului provocat de pasagerul băut în avionul Wizz Air care a aterizat pe Otopeni. "Vezi că dacă n-ai deschis cătuşele în maximum câteva minute, voi fi mort"