Antena Meniu Search
x

Video Noi imagini de la accidentul cumplit din Dorohoi. Două femei şi-au pierdut viaţa, iar alte patru persoane au fost rănite

Două femei si-au pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite după impactul dintre două autoturisme. Traficul în zonă a fost blocat timp de zeci de minute și mai multe persoane au filmat intervenția echipelor de descarcerare, iar imaginile ne-au fost transmise pe Fii Observator.

de Mihaela Uretu

la 16.04.2021, 16:32

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
  • Acidentul a avut loc joi după-amiază
  • Imagini trimise pe Fii Observator

Accientul a avut loc joi după-amiază. Două femei, una în vârstă de 31 de ani, iar cealaltă de 54 de ani şi-au pierdut viaţa, iar alte patru persoane au fost rănite.

Coliziunea dintre cele două mașini s-a petrecut la ieşirea din municipiul Dorohoi spre Suceava, în zona Grădinii de Vară. Cele două femei au murit pe loc. Amândouă au fost găsite de către salvatori cu leziuni incompatibile cu viața.

Potrivit martorilor, o tânără de 31 de ani, aflată la volanul unui autoturism Lada110 ar fi încercat să facă un viraj la stânga fără să se asigure. În acel moment a fost lovită din plin de o maşină Audi care circula regulamentar. 

Potrivit autorităţilor, într-una dintre mașini se aflau doi tineri de 21 respectiv 19 ani, iar în cealaltă un bărbat și trei femei. În urma impactului, o femeie a fost proiectată în afara autoturismului, iar celelalte trei persoane au rămas încarcerate.

Pe acelaşi subiect

Cele patru victime, care au fost grav rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri. Două dintre acestea au ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi, iar celelalte la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani.

"La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din Dorohoi și Botoșani cu o autospecială cu apă și spumă, una de descarcerare, o ambulanță SMURD și una de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanta. Pompierii din Dorohoi au intervenit pentru descărcarea a trei persoane, un bărbat și două femei, toate din același autoturism.", au informat reprezentanţii ISU. 

Traficul pe DN 29 a fost întrerupt timp de zeci de minute.

Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Andreea Petrescu. Imaginile folosite în acest articol au fost primite pe Fii Observator.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Fii Observator » Noi imagini de la accidentul cumplit din Dorohoi. Două femei şi-au pierdut viaţa, iar alte patru persoane au fost rănite