Video Violator, filmat cum încearcă să abuzeze o angajată, într-o sală de păcănele. Tânăra s-a luptat un minut cu el
Alertă generală! Un violator periculos este în libertate! Abia eliberat din închisoare, a atacat cu violenţă extremă o tânără de 23 de ani din Baia Mare. Victima s-a apărat din toate puterile şi abia a izbutit să scape, traumatizată şi plină de vânătăi. Scenele oribile s-au petrecut într-o sală de jocuri, iar agresorul a fugit cu o sumă mare de bani.
Individul, un violator condamnat în trecut, a aşteptat ca ceilalţi clienţi să plece pentru a rămâne singur cu femeia de 23 de ani. A inventat apoi un pretext pentru a o chema lângă el. În imagini se observă cum pândeşte un moment de neatenţie al tinerei, apoi se năspusteşte ca un animal de pradă. Un minut nesfârşit a durat calvarul femeii, care s-a luptat din toate puterile. E trântită pe podea, apoi reuşeşte să-l îndepărteze pe monstru şi să fugă. Este prinsă din urmă în holul sălii de jocuri, târâtă şi ţintuită într-un fotoliu. Cu ultimele puteri, îl respinge din nou pe atacator.
Tentativă de viol, recidivist în libertate
"Victimele pot să reacţioneze foarte diferit. E important să nu blamăm victima. Unele reuşesc să se lupte, altele împietresc şi nu au nicio reacţie, altele reuşesc să fugă. Niciodată nu e victima de vină pentru cum a reacţionat, pentru că e o reacţie automată care nu stă în controlul nostru", explică Gabriela Groza, doctor în psihologie judiciară.
După ce tânara i-a opus rezistenţă cu toată forţa, individul a renunțat la viol. A plecat în schimb cu cei 7.500 lei pe care i-a găsit în sertarul sălii de jocuri. În prezent este cercetat doar pentru tâlhărie, dar după ce va fi depus la dosar şi certificatul medico-legal, va fi achetat pentru tentativă de viol.
- Un recidivist a furat bani dintr-un cazinou, apoi a încercat să violeze o angajată. O cameră a filmat momentul...
- Tânăr de 21 de ani din Mangalia, arestat după ce ar fi agresat o angajată de la o sală de păcănele. La final a...
- Aplicaţiile de jocuri de noroc, modă nocivă printre adolescenţi. Mulţi se dau drept adulţi şi pariază toţi...
Cine ar fi tânărul căutat de poliţie
Poliţiştii cunosc identitatea atacatorului, spun surse Observator. A stat închis opt ani pentru viol şi a ieşit recent din închisoare. "În cazul specific al violatorilor e foarte greu să măsori riscul de recidivă. Opt ani n-au făcut nimic de natură sexuală, pentru că nu aveau cadrul. Nu aveau libertatea, nu aveau victimele acolo, e greu să măsori în ce măsură sunt sau nu sunt reabilitaţi", adaugă Gabriela Groza, doctor în psihologie judiciară.
Potrivit Ministerului Justiţiei, rata de recidivă în România este de aproape 37 la sută. În cazul violatorilor, se apropie de 50 la sută. Procentul ar putea fi mai mare, pentru că multe victime se tem să depună plângere, iar faptele nu ajung în instanţă.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰