O nouă moarte misterioasă. Un fost general din Ministerul de Interne, demis de Putin, găsit mort în casă: poliţia susţine că s-a sinucis
Un fost general rus a fost găsit mort în casă. Vladimir Makarov, în vârstă de 72 de ani, a fost demis de Vladimir Putin în urmă cu doar câteva săptămâni notează lalibre.be.
Makarov a avut o funcţie cheie în Ministerul de Interne din Rusia. General era adjunctul şefului unităţii antiteroriste şi avea drept misiune principală să reprime orice manifestaţie sau protest la adresa regimului de la Kremlin. Makarov a fost demis la sfârşitul lunii ianuarie, iar decizia preşedintelui Vladimir Putin de a-l trage pe linie moartă l-a afectat foarte mult. Potrivit apropiaţilor, care au vorbit cu jurnaliştii ruşi, Makarov era foarte deprimat şi, rămas fără slujbă, nu ştia cum să-şi ocupe timpul.
Potrivit presei ruse, Makarov s-ar fi împuşcat cu o puşcă de vânătoare chiar în faţa soţiei sale. Fiul acestuia a sunat imediat la ambulanţă, dar fostul general a murit pe loc. Apropiaţii acestuia au declarat că Makarov era foarte deprimat şi, rămas fără slujbă, nu ştia cum să-şi ocupe timpul. Astfel, poliţia a concluzionat că Makarov s-a sinucis pentru că era într-o stare psihică precară.
Cazul lui Makarov vine la scurt timp după ce un alt înalt oficial din sectorul de securitate al Rusiei a murit. Evgheni Lobacev, în vârstă de 76 de ani, a decedat recent. Acesta era general în cadrul FSB. În urmă cu câteva luni, Lev Soţkov, ofiţer de rang înalt în cadrul SVR (Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei) a decedat şi el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰