Antena Meniu Search
x

AVERTISMENTUL cercetătorilor: Căldura umedă provocată de modificările climatice ar putea face sudul Asiei "de nelocuit"

Căldura umedă extremă provocată de modificările climatice riscă să transforme o parte a Asiei de Sud - unde trăieşte o cincime din populaţia Terrei - într-o zonă "de nelocuit" până la sfârşitul acestui secol, dacă omenirea nu va depune eforturi pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, informează AFP. 

Căldura umedă extremă provocată de modificările climatice riscă să transforme o parte a Asiei de Sud - unde trăieşte o cincime din populaţia Terrei - într-o zonă "de nelocuit" până la sfârşitul acestui secol, dacă omenirea nu va depune eforturi pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, informează AFP. 

 "Creşterea temperaturilor şi a umidităţii în timpul verii ar putea atinge niveluri care depăşesc capacitatea organismului uman de a supravieţui fără a-şi lua măsuri de protecţie", au anunţat cercetătorii americani, al căror studiu a fost publicat miercuri în revista Science Advances. 

 "Aceste valuri de căldură mortale ar putea chiar să se producă peste doar câteva decenii în regiuni din India, Pakistan şi Bangladesh, inclusiv în bazinele fertile ale Indului şi Gangelui, importante regiuni de producţie agricolă", au prevenit aceiaşi oameni de ştiinţă.

În 2015, valul de căldură care a ocupat locul al cincilea în topul celor mai mortale fenomene de acest tip din istoria omenirii a afectat o mare parte din India şi Pakistan şi a făcut aproximativ 3.500 de morţi.

Pe acelaşi subiect

Numeroase studii din Asia de Sud au evidenţiat o legătură între modificările climatice şi frecvenţa caniculelor şi impactul lor asupra sănătăţii umane. 

Dar, aşa cum au explicat cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi Universitatea Loyola Marymount din Los Angeles, în trecut nu au fost făcute previziuni referitoare la valurile de 'căldură umedă' sufocantă şi efectele acestora asupra capacităţii de adaptare a organismului uman.

Cele mai periculoase efecte

Studii recente arată că cele mai periculoase efecte ale căldurii rezultă dintr-o combinaţie de temperatură şi un anumit nivel de umiditate.

Fenomenul este măsurat cu un indice compozit de temperatură ce integrează efectele căldurii, umidităţii şi radiaţiei solare.

Indicele arată capacitatea de evaporare a transpiraţiei, mecanism ce permite corpului uman să îşi menţină o temperatură normală.

Atunci când indicele de temperatură atinge 35 de grade Celsius, evaporarea transpiraţiei este foarte limitată, iar în aceste condiţii supravieţuirea devine dificilă. 

Or, acest nivel critic de temperatură va fi atins în timpul verii în cea mai mare parte din Asia de Sud până la sfârşitul secolului, dacă nu vor fi reduse emisiile de dioxid de carbon (CO2). 

În anumite zone, căldura va deveni sufocantă şi va depăşi valoarea de 35 de grade Celsius.

În contextul scenariului ce prevede o reducere a emisiilor de CO2 similară aceleia la care s-au angajat ţările semnatare ale Acordului pentru climă de la Paris în 2015, temperaturile vor depăşi oricum valoarea de 31 de grade Celsius, considerată deja ca fiind periculoasă pentru sănătate.

Un scenariu care nu este inevitabil

Regiunile cel mai dur afectate vor fi probabil nordul Indiei, Bangladesh şi sudul Pakistanului, unde trăiesc un total de 1,5 miliarde de persoane. 

 Aceste regiuni se numără, de asemenea, printre cele mai sărace din Asia de Sud, unde o parte importantă a populaţiei depinde de culturi care necesită multe ore de muncă dificilă pe terenuri agricole şi fără protecţie împotriva razelor solare.

"Aceste condiţii fac populaţiile din zonă foarte vulnerabile la modificările climatice, dacă nicio măsură nu va fi luată pentru a minimaliza încălzirea globală", a explicat Elfatih Eltahir, profesor de ingineria mediului la MIT, unul dintre principalii autori ai studiului. 

Deşi previziunile la nivel mondial indică faptul că Golful Persic ar putea deveni până la sfârşitul secolului regiunea de pe Glob unde se vor manifesta cele mai grave valuri de căldură, nordul Indiei ocupă la mică distanţă locul al doilea în acele simulări, urmat de estul Chinei - o altă regiune intens populată.

"Sperăm că va fi posibil să se evite ca aceste previziuni ale unor valuri de căldură ucigaşe să se concretizeze în Asia de Sud printr-o reducere suficient de importantă a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a limita modificările climatice", a adăugat profesorul Eltahir, potrivit căruia "acesta nu este un scenariu inevitabil".

Sursă: Agerpres.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Inedit » AVERTISMENTUL cercetătorilor: Căldura umedă provocată de modificările climatice ar putea face sudul Asiei "de nelocuit"