Un localnic a observat o piatră neobișnuită în grădină. Secretul, vechi de 3.000 de ani
Urmărește ObservatorNews pe Discover
O piatră folosită ca să susţină de ani întregi fundația unui hambar ascundea un secret vechi de peste 3.000 de ani. Piatra banală era, de fapt, un obiect din Epoca Bronzului.
Timp de ani întregi, o piatră cu aspect obișnuit a făcut parte din fundația unui hambar dintr-un sat din Cehia. Nimic din înfățișarea ei nu trăda faptul că, în trecut, avusese o cu totul altă întrebuințare. Însă, când un localnic a observat placa dreptunghiulară neobișnuită din grădina sa, a descoperit fără să știe o piesă din istoria preistorică.
Un studiu publicat în revista Archeologicke rozhledy, coordonat de cercetătorul principal Milan Salas, de la Muzeul Moraviei din Brno, a confirmat că bucata de piatră reprezenta una dintre cele două jumătăți ale unei matrițe folosite pentru turnarea vârfurilor de suliță, în jurul anului 1350 î.Hr.
Mai mult decât un simplu instrument, piatra oferă o perspectivă directă asupra producției standardizate de arme, care a transformat Europa Centrală în perioada târzie a Epocii Bronzului.
Reconstituirea tehnicilor antice de prelucrare a metalelor
Artefactul are o lungime estimată de aproximativ 23 de centimetri și a fost realizat din tuf riolitic, o rocă vulcanică densă, capabilă să reziste la temperaturi extrem de ridicate fără să se fisureze. Pentru a confecționa o armă, meșterii metalurgi din Antichitate aliniau piatra cu o a doua jumătate, identică, legau strâns cele două blocuri cu sârmă de cupru și turnau bronzul topit în cavitatea din interiorul matriței, explică specialiştii de la Futura Science.
După răcire, lama obținută avea la bază un orificiu tubular, conceput pentru a putea fi fixată pe un mâner din lemn.
Deși doar una dintre cele două jumătăți ale matriței descoperite la Morkuvky a supraviețuit, analiza microscopică a scos la iveală urme clare de expunere intensă la căldură și de uzură a suprafeței.
Salas și echipa sa au concluzionat că matrița nu a fost un instrument folosit o singură dată. Cercetătorii estimează că meșterii din Epoca Bronzului au utilizat piatra pentru a turna zeci de vârfuri de suliță identice.
Roca vulcanică provine din Munții Carpați de Nord
Testele geologice coordonate de Antonin Prichystal, de la Universitatea Masaryk, au adăugat un nou element important descoperirii. Analiza petrografică a stabilit că roca vulcanică provenea din Munții Carpați de Nord, o regiune care cuprinde zone din nordul Ungariei de astăzi și sud-estul Slovaciei.
Deoarece localitatea Morkuvky se află la mare distanță de aceste zăcăminte vulcanice, piatra brută sau matrița deja finisată a parcurs zeci sau chiar sute de kilometri prin intermediul rețelelor comerciale din acea perioadă. Deși cercetătorii nu pot identifica exact cariera sau atelierul în care meșterii au prelucrat blocul de piatră, originea sa carpatină arată cât de departe circulau materialele și cunoștințele tehnice specializate în Europa preistorică.
Meșterii locali aveau nevoie de o piatră rezistentă la foc, care să permită producerea obiectelor din metal la scară mai mare, iar tuful riolitic îndeplinea exact aceste cerințe. Importarea materiei prime de la asemenea distanțe sugerează că rețelele regionale de aprovizionare erau deja bine dezvoltate cu mult înainte de apariția imperiilor clasice.
Pe baza formei armei și a perioadei estimate, în jurul anului 1350 î.Hr., Salas și colegii săi au asociat matrița cu cultura câmpurilor de urne (este o vastă rețea de culturi arheologice din Epoca Bronzului târziu și începutul Epocii Fierului), o societate cunoscută pentru incinerarea morților și îngroparea cenușii acestora în urne ceramice. Cele mai multe matrițe similare sunt descoperite în interiorul unor așezări sau morminte documentate arheologic. Din acest motiv, artefactul este neobișnuit, deoarece a fost găsit în afara unui context preistoric clar identificat.
Cercetătorii bănuiesc că muncitorii au mutat din greșeală piatra dintr-o așezare apropiată, datând din perioada culturii câmpurilor de urne, și au folosit-o ulterior la construirea fundației hambarului. Situri preistorice se află adesea chiar sub terenurile agricole moderne, ceea ce face posibil ca oamenii care construiesc în prezent să reutilizeze fără să știe pietre și materiale de construcție provenite din perioade foarte îndepărtate.
În lipsa altor artefacte sau a unor urme de cuptoare descoperite în imediata apropiere, cercetătorii trebuie să se bazeze pe comparații cu ateliere cunoscute din cultura câmpurilor de urne pentru a reconstitui modul în care funcționa acest atelier de turnare.
