Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Brexitul pledează în favoarea românilor. O băutură tradiţională britanică va putea fi produsă în România

Românii vor putea produce scotch în ţara noastră, atâta timp cât respectă reţeta tradiţională, deoarece după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va mai exista protecţie pentru alimentele şi băuturile cu indicaţie geografică protejată din acest stat.

de Redactia Observator

la 07.07.2016 , 21:21

Românii vor putea produce scotch în ţara noastră, atâta timp cât respectă reţeta tradiţională, deoarece după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va mai exista protecţie pentru alimentele şi băuturile cu indicaţie geografică protejată din acest stat.

Astfel, oricine va putea produce scotch, care este whiskey produs în Scoţia, de exemplu. Pe de altă parte, nu se vor putea pune pe scotchul românesc brandurile Ballantines, JB, Grant’s sau Chivas, deoarece acestea sunt în continuare protejate, potrivit unei analize a casei de avocatură Cosmovici Intellectual Property.

“Pot produce în condiţiile în care este respectată reţeta şi ingredientele provin din Scoţia. Pot pune pe sticlă faptul că este scotch tocmai în baza faptului că a fost respectată reţeta şi produsele sunt de origine scoţiană”, a declarat Raluca Ileana, avocat asociat în cadrul Cosmovici Intellectual Property.

Articolul continuă după reclamă

Indicaţia geografică defineşte numele unei regiuni, a unui loc specific sau al unei ţări care sunt utilizate pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar care: este originar din acea regiune, loc sau ţară, are o calitate specifică, reputaţie sau alte caracteristici care sunt atribuite zonei respective, fie producţia, prepararea sau prelucrarea lui are loc în aria geografică indicată. Fazele de producţie ale unui produs protejat prin indicaţie geografică nu trebuie să se desfăşoare în totalitate în zona geografică definită.

sursa: adevarul.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Inedit » Brexitul pledează în favoarea românilor. O băutură tradiţională britanică va putea fi produsă în România