Video ANALIZĂ: Vrea sau nu Serbia în Uniunea Europeană după ce a scăpat de Vucic?

Cea mai plauzibilă variantă ar fi ca postul de premier al Serbiei să fie ocupat de un celebru cardiolog, dar până acolo urmează o serie de negocieri. Tinerii au decis să nu intre în politică, pentru că li s-ar fi reproşat lipsa de experienţă, aşa că şi-au ales drept candidaţi în Parlament din rândul propriilor profesori universitari. Dar nici aceştia nu mai luaseră contact cu politica până acum. 

Studenţii au, însă, o listă de priorităţi. Vor înfiinţarea unei Secţii Speciale a Parchetului, astfel încât să elimine magistraţii numiţi pe criterii politice. Doresc confiscarea averilor dobândite ilegal, o transparenţă totală a achiziţiilor publice şi auditul proiectelor de stat, precum şi depolitizarea mass-media de stat. Studenţii mai vor locuinţe accesibile pentru tinerele cupluri, dar şi manuale ieftine, medicamente accesibile şi un medic în fiecare sat.

Cât priveşte detaşarea de influenţa rusă, lucrurile sunt mai complicate. Lista Studenţilor a anunţat că nu va impune sancţiuni Rusiei, pentru că respectă Moscova atât ca mare putere, cât şi ca partener. Vestea a bucurat Kremlinul, care a transmis că speră ca noua forţă politică ajunsă la putere în Serbia să continue cooperarea, ca şi până acum. Cu toate astea, Vladimir Putin numise Lista Studenţilor o altă revoluţie colorată instigată de puterile străine, o teză pe care a preluat-o şi Aleksandar Vucic, care i-a acuzat pe demonstranţi că sunt finanţaţi şi mobilizaţi din afară. Cu toate acestea, în faţa rezultatului şi a prezenţei covârşitoare, Vucic n-a avut încotro şi şi-a recunoscut înfrângerea.

Totuşi, tinerii sunt inspiraţi şi de noul premier al Ungariei, care pune în practică aproape toate măsurile pe care doresc şi ei să le implementeze. Doar că Peter Magyar a dorit să pună capăt cât se poate de explicit apropierii ţării sale de Vladimir Putin. Mişcarea nu este atât de neaşteptată, mai ales că liderul de la Kremlin tocmai a marcat a doua înfrângere în Balcani. L-a susţinut pe Viktor Orban, iar acesta a pierdut. L-a susţinut şi pe Alexandar Vucic şi acesta a fost îndepărtat de la putere. La fel a făcut şi Donald Trump, care înregistrează un nou eşec electoral, prin proxy, în Europa.

Trump îl considera pe Aleksandar Vucic un patriot care le ţine piept europenilor liberali şi chiar a inflamat spiritele în Belgrad, pentru că familia sa primise dezlegare de la regimul Vucic să transforme o clădire simbol pentru bombardamentele din 1999 asupra Serbiei în complex rezidenţial şi hotel.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de profesor universitar-doctor Miruna Butnaru-Troncotă, expertă în spațiul ex-iugoslav, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de aceasta:

- Ca să înțelegem magnitudinea acestui moment, v-aș invita întâi să ne explicați care era nivelul de control al lui Alexandar Vucic în Serbia? Şi ce au reușit practic studenții să dezrădăcineze, așa cum spuneam eu în introducere.

- Sunt folosite adesea comparațiile cu sistemul lui Viktor Orban, însă aici aș spune că lucrurile erau mult, mult mai profunde. Ungaria avea o tradiție democratică, avea o tradiție iarăși și de instituții care pe alocuri mai făceau "checks and balances". În Serbia vorbim de un sistem autoritar centralizat în care atât oamenii de afaceri, cât și serviciile secrete, cât și justiția erau controlate de ceva ce aproape părea un partid-stat. Sigur, nu era un partid unic, dar era un partid extrem de influent.

Acest amestec între zona de afaceri, zona de investiții, care avea o directă conexiune cu guvernul, familia lui Vucic și apropiații lui care beneficiau de o serie de contracte dubioase făceau ca sistemul să fie unul defect și să fie unul profund corupt. De aceea, sigur, Serbia nu a putut avansa în tot ceea ce înseamnă integrare europeană pe capitolul de reformă a Justiției. Știm bine că acela este un capitol fundamental pe care Uniunea Europeană pune mare preț. Iar studenții acum au pus ca și cap de listă în planul lor o adevărată reformă a Justiției, depolitizarea instituțiilor, dar mai ales în zona de Justiție. 

- Care a fost mobilul principal care i-a ajutat în tot demersul ăsta? 

- Mobilul în sensul de energie?

- De strategie electorală care i-a dus la rezultatul ăsta colosal pentru ei.

- Este foarte interesant că Serbia permite inițiativelor cetățenești să se înscrie în alegeri. Deci nu sunt obligați să se înscrie ca partid. Iar aceasta cred eu că a fost una din soluțiile foarte bune. De ce? Pentru că a permis o organizare descentralizată. A venit cu această idee a lipsei de ierarhie, a lipsei de lider, pentru că ei ar fi fost mult mai vulnerabili dacă aveau câteva voci care cu siguranță poate ar fi avut un trecut politic, ar fi fost ușor atacabili, pe când organizarea a fost mult mai dificilă, coordonarea a fost una total descentralizată, ceea ce a implicat eforturi umane foarte mari, dar i-a apărat foarte mult de un regim represiv, de un regim care foarte ușor, și a și făcut-o, i-a atacat, i-a pus în dificultate, nu le-a acordat vizibilitate media, având în vedere că majoritatea canalelor de presă din Serbia erau controlate de guvern, inclusiv cele private, dar în aceste condiții ei au găsit această strategie, pe de o parte, a descentralizării și pe de altă parte a reîntoarcerii la refacerea încrederii sociale.

Trebuie spus că Serbia, trecută și prin trauma războiului și umilința Tribunalului de la Haga, din perioada anilor 90-2000, s-a refăcut greu și a rămas cu foarte multe traume. Sigur, mulți dintre acești tineri s-au născut după războaie și au o cu totul altă experiență, dar există o polarizare socială foarte mare și tinerii au încercat să adreseze, studenții au încercat să adreseze acest lucru, au încercat să comunice cu electoratul captiv al lui Alexander Vucic. Nu știm dacă pe aceștia i-au convins în mare parte, dar ce au reușit cu siguranță a fost o revigorare, o reenergizare socială, dacă o putem numi așa. Eu frecventez și m-am dus adesea la Belgrad în ultimii ani și văzusem o blazare foarte mare a societății civile. Lucrul ăsta s-a schimbat în ultimii doi ani și cred eu că acesta a fost un ingredient, de asemenea, al mobilizării fără precedent, al oamenilor care vor cu adevărat o schimbare. 

- Bun, pomeneaţi de lipsa de lideri care a fost un avantaj electoral, de strategie care i-a dus la rezultatul ăsta. De acum înainte trebuie să și guverneze cineva și se poate transforma în dezavantaj. Ce urmează din punctul de vedere al stabilității? 

- Așa este. Aici lucrurile aduc mai multe necunoscute. Urmează acum negocieri. Cel mai probabil va fi un guvern tehnocrat. Au anunțat în mare parte acest lucru. Au nevoie ca dintre specialiștii pe care i-au avut alături, au avut desigur și consultanți și organizații care le-au oferit îndrumare, să găsească în acest moment și o formă solidă de guvernare. Ideea aceasta, desigur, de guvern tehnocrat, eu știu, echilibrat, nu este una ușoară. Nu mi se pare potrivită comparația cu România. Am tot auzit-o cu 1996. Nu cred că este chiar aceeași situație.

Cu toate acestea, cred eu că energia lor politică în acest moment are toate șansele să, pe de-o parte, să le dea și realism. Şi eu am văzut că majoritatea celor care vorbesc în numele Listei Studenților nu au vândut o imagine idealizată. De fiecare dată au spus că vor urma doi ani grei, vor urma niște măsuri dificile și cu siguranță se așteaptă ca întreaga camarilă a lui Vucic să aibă o rezistență. Știm bine că Administrația Publică, când este destructurată, va avea rezistență. Cred că cel puțin unii dintre cei mai ales care vor intra în Parlament și care înțeleg ce înseamnă un sistem de guvernare, conștientizează aceste riscuri și acum desigur trebuie găsite niște soluții pentru un guvern care să fie funcțional și care să și accelereze procesul de integrare europeană. 

- Care va fi rolul lui Vucic, de acum înainte, și al partidului său? Pentru că îmi imaginez că nu o să cedeze așa, cu una, cu două. Cât rău mai pot face din poziția asta de partid de opoziție în care intră acum? 

- Exact. Ăsta este un lucru pe care majoritatea analiștilor îl așteaptă și e greu să faci pronosticuri, pentru că Alexander Vucic este surprinzător. A fost surprinzător și cu demisia. Foarte puțini o credeau posibilă. A fost, însă, atât de sigur și atât de orbit de putere încât a considerat că aceste alegeri anticipate vor fi foarte ușor câștigate. Dar, într-adevăr, pot exista consecințe. Există o teamă de Justiție și o teamă poate și de răzbunare.

El este conștient și a intrat în conflict direct cu această mișcare studențească pe care o consideră o emanație străină. Prin urmare există și ipoteza unor represalii, unor posibile forme de rezistență. Iarăși, o parte a populației, captivă electoral acestui partid și care a avut beneficii cel mai probabil lucrând în administrația publică, susținând acest partid, va crea o serie de posibile, eu știu, nu neapărat contestări, dar elemente de opoziție.

Aseară, cel puțin, în momentul în care a anunțat înfrângerea, nu s-a simțit un ton sarcastic, nu s-a simțit un ton care să anunțe alte evenimente. Cred că este conștient că toată Europa și toată lumea sunt cu ochii pe Belgrad în acest moment, dar avem motive să fim circumspecți legat de felul în care vor rezista, vor reacționa instituțiile publice, şi mă gândesc mai ales la numirile politice ale partidului său, în fața unui nou guvern și în fața unei posibilități de trimitere în judecată. 

- Haideți să ne uităm și la punctul sensibil, pentru că au anunțat studenții că nu vor impune sancțiuni Rusiei. Care va fi relația cu Rusia de acum înainte? Cum se vor raporta la Kremlin? 

- O schimbare radicală nu era de așteptat și asta pentru că dincolo de apropierea foarte mare personală a lui Vucic față de Kremlin, percepția față de Rusia în societatea sârbă este una mai degrabă pozitivă din motive istorice, din motive tradiționale, culturale. Evident, acest lucru este și un efect al dezinformării. Totuși, canalele de propagandă rusă au zburdat liber în ultimii ani în societatea sârbă și dezinformarea a creat și această imagine de glorie pierdută și de mare putere de care Serbia trebuie să rămână apropiată. Prin urmare, Lista Studențească a încercat să nu intre pe această zonă sensibilă a politicii externe. Nu s-au pronunțat deloc legat de Kosovo, pentru că este un subiect ... 

- Ca strategie electorală, pur și simplu, sau chiar și ideologică? Sau chiar și din convingerea ideologică? 

- Aici este foarte greu de stabilit, pentru că noi nu avem o poziționare ideologică ușor de stabilit. Nu sunt politici doar de stânga sau doar de dreapta. Vorbim de o mișcare civică foarte eclectică, eterogenă. Acest lucru sigur poate fi complicat din punct de vedere al guvernării, pentru că ai nevoie de politici într-un anume sens, ori mai de stânga, ori mai de dreapta și la fel și ca poziționarea de politică externă. Faptul că au făcut acest anunț, aș spune oricum formal și pripit, momentan nu avem un guvern și atunci nu avem o poziționare clară, cred că a avut mai degrabă rolul de a liniști lucrurile.

Marea spaimă, sigur, a tuturor, a fost o schimbare de 360 de grade. Nu cred că e în interesul nimănui să apară acum nici elemente de bravură, de revanșă, și nici schimbări de 360 de grade. Iar poziția față de Rusia în acest moment încearcă să fie precaută. Aș spune însă că nu vor putea să o mențină așa mai departe pentru că dacă opțiunea va fi accelerarea procesului de integrare europeană, unde ei au stagnat foarte mult, și prinderea din urmă a Albaniei și Muntenegrului, atunci știm bine că pe poziție de politică externă Serbia trebuie să se alinieze sancțiunilor Uniunii Europene și atunci, la un moment dat, acest subiect va trebui discutat și, iată, am văzut și în Ungaria că unele schimbări sunt făcute mai soft, altele mai evident. Nici în Ungaria schimbările nu au fost peste noapte, așa că ne așteptăm la fel și în Serbia. 

- Dar și aici, aderarea este o prioritate? Pentru că auzeam un interviu al uneia dintre figurile din ecosistemul acesta de oameni care au vorbit în public pentru Lista Studenților înainte de alegeri și spuneau că, spunea persoana respectivă că își doresc sigur să galvanizeze drepturile și libertățile fundamentale care se aliniază și cu cele ale Europei, dar nu pentru Europa. Nu pentru a fi primiți în Uniunea Europeană. 

- Da, aici este într-adevăr iarăși un discurs aș spune tipic sârbesc, pentru că, iarăși, sondajele de opinie nu ne arată un entuziasm foarte mare, ba din contră. Încrederea în Uniunea Europeană este scăzută, e una din cele mai scăzute, iarăși în corelație și cu dezinformarea și cu ceea ce canalele de propagandă rusești au reușit să mențină în Serbia, dar nu există în niciun caz un entuziasm pentru aderarea la Uniunea Europeană ca în România.

Totuși, aș face o corelație cu traumele războiului și cu faptul că Serbia s-a simțit umilită, s-a simțit o victimă a comunității internaționale și după bombardamentele din 1999 și prin felul în care a fost tratată de organizațiile internaționale, iar apoi după independența Kosovo cu atât mai mult. Aceste elemente, chiar și la nivel popular, și-au pus amprenta și Uniunea Europeană nu e văzută ca, nu știu, în cazul, eu știu, Republicii Moldova sau nici măcar ca în cazul Muntenegrului - "fără integrare, nu mai suntem nimic". Din contră, există chiar o moștenire a percepției iugoslave în care ne uităm la Uniunea Europeană ca la un partener, ca la cineva care ne vrea pe noi mai degrabă, nu noi suntem extrem de dornici să intrăm acolo.

Deci Serbia, din acest punct de vedere, inclusiv la nivelul cetățenilor, dar și la nivel politic, are o percepție a unei demnități care o face în anumite momente să fie și ușor inadecvată. Din punctul meu de vedere, personal, proiectul accelerării integrării europene este cea mai importantă ancoră geopolitică pe care ar trebui să se axeze ca politică externă, dar și internă acest guvern de acum încolo.

Interviu acordat de Miruna Butnaru-Troncotă lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

- Ce ar trebui să facă atunci, de cealaltă parte, Uniunea Europeană? Sau ce poate să facă astfel încât să câștige bunăvoința sârbilor? Chinezii au câștigat-o, dacă e să ne uităm în cealaltă direcție. Ce poate face Europa? 

- Așa este, sigur. Fonduri de preaderare, investiții, totuși Uniunea Europeană a fost în ultimii ani cel mai mare investitor ca și actor geopolitic în Serbia, în ciuda faptului că iarăși percepțiile sunt că alte țări ar fi. Sigur, au existat o serie de sancțiuni și de un îngheț al fondurilor europene pe fondul stagnării, dar aș spune că Uniunea Europeană trebuie acum să repare o anumită, să spunem așa, inactivitate. Uniunea Europeană a fost criticată de societatea civilă și chiar de mișcarea studențească pe faptul că nu a fost mai direct implicată și că nu a oferit un sprijin direct.

Sigur, explicația ar fi că Uniunea Europeană nu este o entitate care să interfereze în treburile interne ale statelor. Cu toate acestea, Lista Studențească nu s-a simțit foarte mult încurajată în acest sens și atunci cred eu că va fi nevoie de niște mesaje. Sigur, Ursula von der Leyen a felicitat, la fel și comisara pe extindere, Marta Kos, dar cred că ar trebui să urmeze o vizită aș spune eu la nivel cel mai înalt și un mesaj ferm că Serbia este din nou așteptată să tureze motoarele și să continue procesul de integrare. 

- Serbia e un vecin cu care România n-are mari relații, în pofida potențialului pe care l-ar avea, nu? Această apropiere geografică, în primul rând. Ce se poate şi cum se poate schimba aici? 

- Vreau să subliniez aici că este al doilea stat, după Republica Moldova, unde România are investiții prin Agenția de Dezvoltare. Totuși, este o atenție față de comunitatea românească din Serbia, dar relațiile sunt totuși unele, față de statele din Balcani, cam cele mai strânse. 

- Există ceva ce se poate face mai mult aici? Mă gândesc iarăşi pe zona asta de geopolitică, de amenințare rusească, dacă se poate interveni în vreun fel sau altul, de coridor consolidat și dacă există eventual și vreo posibilitate de contagiune a momentului ăsta în toată zona Balcanilor de vest.

- Aici, într-adevăr, sunt scenarii în acest sens. Eu am văzut aseară reacții de entuziasm și celebrare în multe alte state. În primul rând Albania, desigur, care are pe tineri iarăși în stradă și foarte nemulțumiți și care au privit cu invidie și cu apreciere la ceea ce se întâmplă la Belgrad. Este o formă de solidaritate mai rar întâlnită în regiune, unde știm că mai degrabă dizarmonia este promovată. De asemenea, sigur, și în Bosnia-Herţegovina se așteaptă o serie de proteste și sunt mișcări similare, cel puțin la nivel incipient și în alte state, dar nu peste tot putem avea aceeași rețetă sau aceiași dorință de schimbare.

Dar, până la urmă, la urne se realizează cea mai stabilă și cea mai sustenabilă pe termen lung schimbare de regim, nici decum prin alte formule, iar Balcanii au nevoie în acest moment de stabilitate politică pentru a avansa. În acest sens, aș spune clar că și România ar trebui să dea mesaje mult mai clare de sprijin. Sigur, noi suntem foarte focalizați pe a sprijini Republica Moldova, dar este în interesul tuturor să avem un grup de state în vecinătatea Uniunii Europene pregătite să adere, aș spune eu, într-un ritm accelerat până în 2030. Cel puțin acesta este obiectivul pe care și l-a pus Comisia Europeană.