Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cea mai mare lună plină din 2022

Azi-noapte am avut parte de cea mai mare lună plină din 2022. Astrul ceresc a fost cel mai aproape de Pământ, iar Superluna a putut fi admirată în toată splendoarea sa.

de Redactia Observator

la 13.07.2022 , 08:46

Observăm când Soarele apune, imediat după ce apune Soarele, răsare şi Luna în partea estică a bolţii înstelate. Aici, vedeţi momentul în care Luna răsare.

A fost o seară impresionantă pentru amatorii de evenimente astronomice, care au putut admira cea mai mare lună plină de anul acesta. Astrul ceresc a fost mai mare şi mult mai strălucitor decât o lună plină obişnuită. Explicaţia este una cât se poate de simplă.

Ovidiu Tercu, astronom Observator Galati: „Este şi Lună plină, dar şi Luna se găseşte la perigeu, deci distanţa între Pământ şi Lună este minimă. Din acest motiv, Luna va părea puţin mai mare în diametrul ei aparent.”

Vezi și

Astronomii ne vând şi nişte ponturi dacă vrem să facem un studiu

Ovidiu Tercu, astronom Observator Galati: „Să fie fotografiată Luna, în fază de Lună plină, şi să mai fotografiem peste câteva luni. Vom vedea, dacă suprapunem cele două imagini, vom vedea că diametrul aparent al Lunii este puţin mai mare decât în mod obişnuit.”

Cei care vor să încerce acest experiment o pot face şi în nopţile următoare. Această plenitudine va dura până vineri dimineaţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Au apărut zborurile cu destinaţie necunoscută. Aţi testa o astfel de experienţă?
Observator » Inedit » Cea mai mare lună plină din 2022