Cea mai strălucitoare cometă va putea fi admirată pe cer cu ochiul liber (Video)
Profitaţi de serile cu cer senin. Un spectacol pentru mari şi mici se dă zilele acestea printre stele. Cea mai strălucitoare cometă în mai bine de două decenii poate fi admirată cu ochiul liber după lăsarea serii sau, pentru matinali, în zori. Pentru pasionaţi poate fi prilejul perfect pentru fotografii de colecţie.
- Cometa Neowise ar urma să mai strălucească pe cer peste 7.000 de ani.
Un cerc luminos cu o coadă impresionantă se deplasează pe cer. De mai bine de o săptămână, cometa Neowise se arată în toată splendoarea ei în toate colţurile lumii. Din America până în Asia şi din Europa până în Africa, este cel mai fascinant si fotografiat corp ceresc al momentului.
Specialişti sau amatori din toată lumea se trezesc în zori să o imortalizeze. Dimineţa se vede cel mai bine. De mâine, cometa este vizibilă şi din România, după ora 22:00.
Adrian Șonka, astronom: Dacă cineva vrea s-o vadă, nu trebuie să cunoască cerul. Ca să o vezi trebuie să ieşi pe la 10 seara şi să te uiţi cam spre nord-est. Oricine s-ar uita la ora aia jumătate de oră, o oră va vedea cum cometa se va mişca pentru că se rotește Pământul.
Cometele sunt corpuri cereşti de mici dimensiuni compuse din gheaţă, praf stelar şi roci. Când ajung în apropierea Soarelui, nucleul de gheață se topeşte şi dă naştere unor jeturi de gaz și praf lungi de zeci de mii de kilometri de unde rezultă imaginea spectaculoasă pe care noi o vedem pe cer. Neowise are diametrul de cinci kilometri şi a fost numită după telescopul care a reperat-o în luna martie.
- Un cuplu din UK a zburat până în Italia pentru o zi, fiindcă o ieşire în Londra ar fi costat de trei ori mai mult
- "Nu mă mâncase". Mărturia tânărului care a fost înghiţit de o balenă în apele din Chile. Cum a scăpat cu...
- Beatrice câştigă mii de euro, purtându-le de grijă petrecăreţilor din Milano. Cum a ajuns să fie cunoscută
- Un Golden Retriever, remediul pentru frica de zbor pe aeroportul din Skopje. Dino calmează pasagerii înainte de...
- Lassie a fugit de acasă de Crăciun, speriată de petarde. Căţeluşa a fost găsită după aproape două luni de...
Adrian Șonka, astronom: Este o cometă foarte strălucitoare. Comete ca asta se văd foarte rar la 10, 15, 20 de ani. În centrul cozii se află un punct luminos, nucleul cometei. Chestia aia produce tot ce vedem noi frumos pe cer şi în fotografii.
Cometa Neowise va mai putea fi vazută până la sfârșitul lunii, iar cel mai bun moment pentru a observa această cometă va fi seara, începând cu ora 22. Iar dacă vrem să o vedem şi mai bine vom avea nevoie de un telescop sau un binoclu.
După calculele astronomilor, Neowise va fi, din nou, vizibilă de pe Pământ peste șapte mii de ani. În 1997, cometa Hale–Bopp a luminat cerul timp de un an şi jumătate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰