(P) Care sunt avantajele gresiei cu aspect de parchet
Atunci când vorbim de alegerea finisajelor pentru podea, o decizie finală durează și este greu de luat. Există o mulțime de variante, culori și modele care te pun în dificultate. În plus, tot mai multe persoane doresc o continuitate în ceea ce privește zona podelei, parchetul fiind cea mai populară alegere. Când vorbim despre parchet însă, acesta nu este o variantă viabilă și pentru baie, bucătărie sau hol, din cauza umezelii.
Au apărut astfel modele de gresie tip parchet, perfecte și pentru aceste zone. Le poți alege în aceeași nuanță precum parchetul din celelalte camere pentru a oferi un aspect unitar casei; mai mult decât atât, poți alege același model în toată casa, oferind impresia unui spațiu mare.
Gresia cu aspect de parchet este o alternativă interesantă dacă dorești aspectul lemnului pentru podele, iar lemnul natural nu este o variantă viabilă din varii motive. Acest tip de gresie are toate caracteristicile unei model normal, avantajul principal constând în partea estetică - transformă vizual orice încăpere. Rezultatul? Întotdeauna spectaculos și inspirat! Îți prezentăm în continuare o serie de avantaje ale acestor modele de gresie:
Gama variată de modele și culori
Nu vei fi limitat la o gamă restrânsă de opțiuni atunci când alegi gresia de tip parchet. Acestea se regăsesc într-o varietate de modele și nuanțe, toate oferind un aspect unic. Plăcile de gresie de tip parchet au formă pătrată sau dreptunghiulară. Pentru un aspect cât mai apropiat de cel al lemnului masiv, poți așeza plăcile în stilul Herringbone. Acest tip de prindere funcționează foarte bine dacă dorești amenajarea casei în stilul retro vintage. Din punct de vedere al nuanțelor disponibile, acestea sunt nenumărate, toate având rolul de a imita cât mai bine anumite tipuri de lemn. Orientează-te astfel încât să fie în armonie cu mobila aleasă.
Rezistența îndelungată și curățare rapidă
Gresia cu aspect de parchet este realizată dintr-un material durabil care nu se zgârie ușor și nici nu este predispus la semne de uzură. Este rezistentă la apă, nu se umflă și nu se deformează. De asemenea, acest tip de pardoseală este extrem de ușor de întreținut. Nu ai nevoie de produse speciale de curățare, un mop clasic și o soluție pentru gresie fiind suficiente. Tocmai de aceea este perfectă pentru deținătorii de animale de companie.
Se pretează oricărui stil de amenajare interioară
Dacă ai stabilit deja care este stilul de amenajare pe care îl dorești pentru locuința ta, nu trebuie să îți faci griji că pardoseala nu corespunde. Gresia tip parchet se potrivește oricărui stil și oricăror elemente de design, fie că este modern, clasic, vintage sau rustic.
Ideală pentru persoanele cu alergii
În timp ce sub pardoseala din lemn se poate forma mucegai, în cazul gresiei cu aspect de parchet nu se întâmplă acest lucru datorită rezistenței la umezeală. De asemenea, este rezistentă la iritanți precum polenul și acarienii.
Gresia cu aspect de parchet este alegerea ideală pentru persoanele care apreciază eleganța lemnului de esență tare, dar și flexibilitatea și durabilitatea plăcilor de porțelan. Cu atât de multe beneficii, este mai mult decât evident de ce această variantă a devenit atât de populară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰