Paşte 2018. Tradiţii şi Obiceiuri de Lăsatul Secului: Săptămâna Nebunilor

Lasatul Secului a asimilat numeroase practici specifice schimbarii timpului, reusind sa alcatuiasca un ciclu de sarbatori format din doua saptamani: Saptamana Nebunilor si Saptamana Caii lui Santoader.

La mijlocul ciclului se situeaza noaptea de Lăsatul Secului, celebrata ca un adevarat revelion.

Ritualul de innoire a timpului cuprinde, asemanator ciclului sarbatorilor de iarna, o perioada de imbatranire si degradare a timpului, evidentiata prin practici in care apar mascati si elemente orgiastice (Saptamana Nebunilor), si o perioada cu practici de purificare a spatiului, de recastigare a armoniei si echilibrului (Saptamana Caii lui Santoader).

Lăsatul Secului: Saptamana Nebunilor

Saptamana Nebunilor se suprapune peste Saptamana Alba (Saptamana Branzei) cand "numai nebunii pornesc a se insura, numai prostii si uratii satelor abia acum dau zor ca sa se casatoreasca, pe cand toti cei cuminti, cati au avut de gand sa se insoare in decursul carnilegilor, s-au insurat deja cu mult mai inainte".

Obiceiul consta in mascarea barbatilor cu haine femeiesti pentru a merge prin sezatori unde faceau "diferite nebunii si glume". Ei luau fetele si nevestele la joc, improvizand diferite dansuri spre buna dispozitie a celor prezenti, cutreierau a doua zi satul pentru a face alte "nerozii, nebunii si glume".

Tinerii se mascau in personajele unei nunti: mireasa, mire, popa, dascal, nasi, "cumnat de mana", nuntasi de rand.

Dupa ce se faceau "maimusi" (se mascau), porneau doi cate doi pe ulitele satului cu "govia" (mireasa) si mirele in frunte.

Pe drum, mascatii din alaiul nuptial se repezeau dupa copii, iar fetele si nevestele tinere erau "tucate".

Copiii, care urmareau de la distanta aceasta nunta improvizata, dadeau in vileag, prin intermediul strigaturilor, despre a cui casatorie era vorba: a oamenilor carora le-a trecut vremea de insurat si maritat.

Cununia avea loc, sub forma de parodie, la un pom in care se anina un clopot. De la pomul cununiei cortegiul se indrepta spre rau, unde "tinerii casatoriti" se spalau pe maini cu apa turnata dintr-o vadra.

Dupa acest moment ritual "maimusii" mergeau pe la casele oamenilor, unde erau cinstiti cu rachiu, ca la ospetele adevarate.

Rezistand peste secole piedicilor ridicate de biserica, gratie laturii sale distractive si glumete, obiceiul a pastrat elemente valoroase pentru reconstituirea scenariului de renovare a anului care incepea primavara.

Functia matrimoniala a obiceiului pare a fi de data mai recenta, daca luam in considerare informatiile din alte zone ale tarii, unde mascatii vizitau sezatorile pentru a face tot felul de "glume si narozii", fara a fi invocata casatoria.

Desi lipsesc informatiile etnografice care sa ateste revenirea mortilor printre cei vii, element important in scenariul de renovare a timpului (anul nou oficial si Anul Nou ritual), abunda practicile de pomenire a mosilor si stramosilor, a mortilor in general:

Sambata Parintilor dinaintea Lasatului de Sec, cand se pomeneau mortii care si-au aflat sfarsitul in imprejurari naprasnice si cei care n-au avut parte de luminare;

• Mosii de Iarna, numiti si Mosii de Carnelegi in Moldova si Bucovina,
• Mosii de Piftii in Oltenia si Muntenia,
• Sacrilegi si Sacrilegiu Mic in Banat care erau tinuti tot in sambata (ajunul) Lasatului de Sec, cand se dadeau de pomana alimente, bauturi, vase de baut apa, piftii, diferite copturi ("pupi"), fruct alb (branza, lapte), placinte.

Spre deosebire de alte zile dedicate mortilor, Mosii de Iarna si Mosii de Toamna, care cad sambata inainte de Samedru, erau numiti de popor si Mosii cei Mari.

O alta zi dedicata mortilor era Sambata Santoaderului, cand se impartea de obicei coliva.

Nu sunt probe etnografice ca la Lasatul Secului si in cele doua saptamani care il incadreaza s-ar fi facut sacrificii rituale.

In schimb, abunda alimentele rituale preparate in ajunul Lasatului de Sec (oua fierte, piftii, lapte, branza) si in Sambata Santoaderului (colacei numiti "cuci", "braduleti" si mai ales coliva).

Traditia crestina, conform careia coliva a fost inventata de sfantul Toader este infirmata de izvoarele antice, care atesta termenul "coliva", cu sensul ce-l poarta si astazi, inca din timpul formarii civilizatiei cretane.

Cultul crestin ortodox a preluat coliva din ritualul anterior precrestin, dandu-i semnificatii legate in special de pomenirea mortilor.

Coliva - grau fiert la care s-a adaugat mai tarziu miere sau zahar, miez de nuca - a fost, probabil, forma arhaica de sacrificiu a unei zeitati agrare.

Modul de preparare extrem de simplu si importanta ce i se acorda in obiceiurile familiale si calendaristice sporesc rolul ritual al colivei chiar si in raport cu turtele si colacii.

Intre strigatul peste sat din Transilvania la Anul Nou si la Paste (Joimari sau Sambata Paste lui) si strigatul peste sat in Tara Romaneasca practicat la Lăsatul Secului nu exista deosebiri de esenta. Scopul este acelasi: comunicarea faptelor rele petrecute de-a lungul anului, intr-un cadru nocturn si la o data calendaristica precizata de traditie, pentru ca cei vizati sa intre in noul an purificati si cu sanse egale de impliniri ca si ceilalti membri ai obstei. Formula cu care se incheie strigatul peste sat in Maramures: "Cele bune sa se adune, cele rele sa se spele" este valabila pentru multe zone romanesti unde a fost, atestat obiceiul.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰