Foto Pui de bufniţă, specie ocrotită de lege, salvat de o fetiţă de 14 ani, în Vrancea
O fată de 14 ani din Focşani a salvat un pui de bufniţă pe care l-a găsit în curtea şcolii.
Puiul de bufniţă a fost găsită în curtea unei şcoli de o adolescentă în vârstă de 14 ani, care a sunat la 112. Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor au preluat pasărea, care este ocrotită prin lege în România şi au mulţumit salvatoarei.
"Ieri, 3 iunie a.c., în jurul orei 16.30, o adolescentă, în vârstă de 14 ani, ne-a sesizat prin apel 112, despre faptul că a găsit în curtea unei școli un pui de bufniță .Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au identificat apelanta, sesizarea s-a confirmat, puiul de bufniță (ciuf de pădure) fiind preluat în siguranță și predat Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB).
Bufnițele sunt specii protejate prin lege, de aceea imediat ce va prinde suficientă forță va fi eliberată în mediul natural.
Mulțumim pe această cale Arianei, pentru implicarea în salvarea noului prieten necuvântator dar și partenerilor din cadrul ACDB", a transmis IPJ Vrancea.
- material realizat cu informaţii şi imagini obţinute de reporterul Observator Adrian Obreja -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰