Galerie foto Recorduri mondiale stabilite de români în Germania: au confecţionat un brâu de 1.600 de metri şi un altul de 70 de kg
Centrul Cultural Româno-Moldo-German "Dumitru Dorin Prunariu" din Nürnberg, Germania, a reuşit să intre de două ori în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung brâu românesc confecţionat în trei luni, care măsoară 1.667,41 de metri şi pentru cel mai greu brâu, care a cântărit 70 de kilograme.
Brâul românesc a fost măsurat, în urmă cu o zi, de o comisie de la Cartea Recordurilor în centrul oraşului Nürnberg, pe Jakobsplatz.
"Românii din întreaga lume au scris istorie la Nürnberg! Am intrat în cartea recordurilor de două ori: 1). pentru cel mai lung brâu românesc confecţionat în 3 luni - 1667,41 metri. 2). pentru cel mai greu brâu care a cântărit 70 kilograme. Mulţumim cu această ocazie tuturor celor care s-au implicat activ prin a confecţiona acest brâu, colegelor mele Valentina Banu şi Daniela Lostun, dar şi sutelor de persoane care astăzi au avut răbdarea de a sta alături de noi la măsurarea acestuia care a durat mai bine de trei ore", a arătat coordonatoarea Asociaţiei "Dacia e.V. Germania" şi a Centrului Cultural Româno-Moldo-German din Nürnberg, Ionela van Rees-Zota, pe Facebook.
Confecţionarea a durat 3 luni
- Ștefania Uță, noua stea a atletismului românesc, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea...
- Amendă record. Cât trebuie să plătească un tânăr care a fost prins în ani diferiți că deține și consumă...
- Val de prezentări la Urgenţe după cea mai caldă zi din an: 350 de pacienţi în ultimele 24 de ore. Canicula...
Pentru confecţionarea celui mai mare brâu românesc startul a fost dat în data de 24 februarie 2024, de Dragobete, atunci când Centrul Cultural Româno-Moldo-German "Dumitru Dorin Prunariu" din Nürnberg a lansat o invitaţie pentru toţi românii din toată lumea să coase, să ţese, să confecţioneze manual un brâu de minim un metru, pe care să-l trimită la Nürnberg, până în 23 iunie, de Ziua Iei.
"S-au strâns foarte multe organizaţii din foarte multe ţări, din Noua Zeelandă până în Republica Moldova, şi s-au adunat peste 1.000 de persoane, pentru că sunt asociaţii, sunt şezători româneşti din toate ţările şi din România, unde au sute de persoane sau zeci de persoane în cadrul lor şi au ţesut cât a putut fiecare. De la un metru în sus. Am avut asociaţie care a trimis şi 40 de metri. S-au atins două recorduri. Este cel mai lung brâu românesc confecţionat de românii din pretutindeni, din toată lumea, dar şi cel mai greu, pentru că acesta a fost cântărit", a declarat, luni coordonatoarea Asociaţiei "Dacia e.V. Germania" şi a Centrului Cultural Româno-Moldo-German din Nürnberg, Ionela van Rees-Zota.
Fiecare persoană care a contribuit la acest record a putut alege un model preferat pentru brâul pe care l-a confecţionat, singura cerinţă a fost ca brâul să aibă lăţimea de 7-8 centimetri şi minim 1,5 metri lungime.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰