Antena Meniu Search
x

Curs valutar

USTROIUL! Cel mai bun remediu împotriva căderii părului!

Usturoiul, pe numele său științific allium sativum, are numeroase virtuți terapeutice. El este, printre altele, o soluție excelentă pentru activarea creșterii părului și oprirea căderii acestuia. Fiind un concentrat de aminoacizi, vitamine, minerale și oligoelemente (alicina acționează ca un puternic antibacterian), usturoiul face astfel minuni în privința părului.

de Redactia Observator

la 07.11.2015 , 14:01

 Usturoiul, pe numele său științific allium sativum, are numeroase virtuți terapeutice. El este, printre altele, o soluție excelentă pentru activarea creșterii părului și oprirea căderii acestuia. Fiind un concentrat de aminoacizi, vitamine, minerale și oligoelemente (alicina acționează ca un puternic antibacterian), usturoiul face astfel minuni în privința părului, informează sâmbătă metronews.fr.

În cartea "L'ail malin"(Usturoiul vicelan), Alix Lelief-Delcourt dă o rețetă de pregătit acasă pentru cei care pot ignora mirosul neplăcut al usturoiului. Se curăță și se zdrobesc cinci căței de usturoi, se adaugă 50 de mililitri de ulei de măsline, se amestecă și se lasă una-două zile la temperatura camerei. Amestecul se aplică la rădăcina părului, se masează pielea capului și se lasă masca 30-60 de minute pe păr. Apoi se spală cu șamponul obișnuit. Pentru evitarea mirosului intens și neplăcut, pe păr se poate pulveriza oțet de cidru, mirosul atenuându-se în câteva minute.

Stimulând microcirculația, usturoiul redă vitalitatea rădăcinilor părului, îi stimulează creșterea și contribuie la stoparea căderii firelor de păr. Un alt avantaj este faptul că, datorită calităților sale antibacteriene, însănătoșește pielea capului și scade cantitatea de mătreață, încheie metronews.fr.

Articolul continuă după reclamă

Sursa: agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » USTROIUL! Cel mai bun remediu împotriva căderii părului!