Video spectaculos: goană nebună a unui urs, pe DN1A, în Prahova
Un urs a fost văzut dimineaţă pe Drumul Naţional 1 A, în Vălenii de Munte, judeţul Prahova, iar localnicii au alertat autorităţile.
Un urs a fost văzut dimineaţă pe Drumul Naţional 1 A, în Vălenii de Munte, judeţul Prahova, iar localnicii au alertat autorităţile. Animalul s-a sperit de farurile unei maşini şi a intrat pe o stradă lăturalnică, stricând mai multe garduri. După patru ore, animalul s-a refugiat în pădure.
Potrivit jandarmilor, duminică dimineaţă, în jurul orei 4.00, o persoană a anunţat pe numărul 112 că, în localitatea Vălenii de Munte, în zona staţiei Petrom de pe DN 1 A, a vazut un urs ce alerga pe şosea şi care ulterior s-a speriat de farurile unei maşini şi a intrat pe o stradă lăturalnică.
Jandarmii au anunţat toate instituţiile cu atribuţii într-un astfel de caz, dar şi populaţia din zonă.
S-au format echipe de intervenţie formate din jandarmi, poliţişti şi paznici ai fondurilor de vânătoare şi s-a intervenit pentru goniera animalului.
"Ursul a fost căutat prin curţile localnicilor şi în zona imediată împădurită (dealul Seciu) in intervalul 04.00 -08.00", au precizat jandarmii.
După patru ore, animalul s-a retras în pădure, iar pagubele lăsate în urmă nu au fost însemnate.
În fuga sa, ursul a stricat câteva garduri, dar nu a provocat stricăciuni în gospodării şi nici nu au existat persoane rănite.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰