Video Ce arată rezultatul votului despre nemulţumirile israelienilor

Ce sunt, însă, acele voturi speciale despre care vorbeam? Sunt, practic, un sistem destinat militarilor, diplomaţilor, pacienților și personalului medical din spitale, persoanelor aflate în detenție, precum și alegătorilor care au votat în secții speciale accesibile persoanelor cu mobilitate redusă. Voturile acestora sunt introduse într-un plic, după care într-un alt plic, ce permite verificarea identităţii alegătorilor speciali, pentru a se evita votul multiplu. După verificări, aceste buletine sunt adăugate la numărătoarea generală. 600.000 de militari sunt vizaţi de această procedură, bunăoară, iar în sistemul israelian 40.000 de voturi ar asigura un mandat în Parlament.

Voturile speciale nu sunt singura variabilă care poate schimba totul. Balanţa poate fi înclinată într-o parte sau alta de partidele arabe. Benjamin Netanyahu şi-a continuat tiradele asupra lor şi i-a acuzat că au furat alegerile. Comisia Electorală din Israel a transmis, însă, că nu au fost înregistrate incidente care să susţină astfel de acuzaţii, dar continuă să ancheteze sesizările. O singură dată în domnia sa de 19 ani a mai fost aproape Benjamin Nentanyahu să facă un pact cu arabii moderaţi ai lui Mansour Abbas, Ra'am, dar nici atunci alianţa nu s-a concretizat.

Ar exista, însă, o majoritate clară, dacă partidele arabe şi-ar da mâna cu Opoziţia pentru înlăturarea lui Netanyahu, dar fostul general Gadi Eisenkot s-a angajat, în campania electorală, să nu bată palma cu arabii. Au, practic, record de voturi, dar nimeni nu îi vrea la guvernare, deşi rata ridicată de participare la vot arată că disperarea şi frustrarea acestora s-a transformat în speranţă. 

Doar o mică parte a populaţiei arabe din Israel poate să şi voteze. Vorbim, în principal, de cetăţenii din Galileea, Negev, Haifa şi Jaffa. În schimb, trei milioane de palestinieni din Cisiordania, ocupată ilegal şi controlată militar de Israel, nu pot vota, deşi deciziile îi afectează direct, în timp ce 500.000 de colonişti ilegali sub Dreptul Internaţional pot face asta. La fel este şi în Iersualimul de Est, de asemenea teritoriu ocupat ilegal de Israel, sub legislaţia internaţională. Nu pot vota 350.000 de palestinieni, dar au acest drept 230.000 de israelieni. 

După noile rezultate, şekelul şi bursa au căzut, iar Opoziţia trage semnale de alarmă că Netanyahu ar putea decide să atace Iranul şi cât rămâne interimar, ca să blocheze formarea unui nou guvern. Iar Donald Trump se mândreşte că protejatul său a câştigat şi îşi asumă merite directe, deşi Casa Albă neagă că s-ar implica în negocieri directe pentru formarea unei coaliţii.

Noi am analizat întreaga situaţie din Israel alături de Luciana Alexandra Ghica, profesor de relaţii internaţionale, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de aceasta:

- Doamna Ghica, ce arată felul în care au fost distribuite voturile despre ce vrea, de fapt, societatea israeliană în acest moment? 

- În primul rând, nu putem vorbi neapărat de o societate israeliană, vorbim de votanți și vorbim de rezultate parțiale, care arată o divizare foarte adâncă a comunității electorale ce a participat la alegerile din această perioadă. 

- De ce ați făcut precizarea aceasta, că nu vorbim de societate, ci vorbim de cei care au dreptul să voteze? 

- Pentru că, pentru a vorbi de o societate, ar trebui să vorbim de o comunitate care are și o identitate comună și se simte împreună bine. Ori în acest moment nu putem vorbi de asemenea situație. Sigur, putem spune că o astfel de situație ar fi ideală și nu se găsește în niciun stat. Însă avem votanți care au părăsit Israel în ultimii ani, tocmai din cauza problemelor din ce în ce mai mari legate de regimul din ce în ce mai puțin democratic din Israel și s-au întors acum tocmai pentru a vota, pentru a gândi altfel ce ar putea însemna o societate israeliană.

Însă, în acest moment, vorbim mai degrabă de votanți, pentru a face o analiză mai bună, decât de o societate israeliană, mai ales că vorbim de votanți în statul Israel și nu vorbim de o societate omogenă, etnic, cultural, religios și așa mai departe. Deci de asta, din punct de vedere al analizei, poate e mai bine să folosim termenul de votanți în acest moment. 

- Ați pomenit, însă, de acest deficit de democrație, de regresul democrației în ultimii ani. Pe de altă parte, sigur că în relatările de presă și chiar în relatările actorilor politici despre alegerile din Israel a reapărut această formulă - "singura democrație din Orientul Mijlociu, Israel". Unde identificați însă ca nivel democratic regimul israelian în ultimii ani și care sunt carențele pe care le-ați pomenit mai devreme sau de unde carențele pe care le-ați pomenit mai devreme? 

- Avem mai multe tipuri de definire a democrației în cercetările internaționale pe această temă și multă lume își reprezintă democrația doar în termen electoral, dacă poți vota și dacă alegerile sunt libere. Aceasta nu este o democrație în sensul modern, liberal al termenului. Nu este suficient să participi la alegeri și să nu fii constrâns, să nu fii cu arma la tâmplă. Ar fi un standard mult prea jos pentru democrație.

Unde suntem în acest moment, într-adevăr este un regres pe foarte multe dimensiuni ale democrației în Israel. Nu este singurul regim cu elemente democratice și non-democratice din zonă. Este adevărat că, față de alte state, stă mai bine la anumiti indicatori, dar dezbaterea politică din spațiul public israelian este foarte mult la dreapta și către extrema-dreaptă sau dominată de aceste tematici, iar o democrație fără respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor cetățenilor nu există.

A reduce democrația doar la existența unor partide, și este adevărat că aici avem o variație mai mare decât în alte state din zonă, avem state în zonă în care într-adevăr partidele sunt chiar interzise, în multe state, monarhii din zona Golfului, dar avem și alte state vecine care au un sistem de partide la fel de variat și de dinamic. Nu este adevărat că doar acest element ar trebui privit ca esențial pentru democrație. Iar în acest moment, ca putere ocupantă, așa cum ați și menționat mai devreme, statul israelian nu acordă drept de vot celor pe care teoretic îi gestionează ca o autoritate ocupantă, în Cisiordania și în Gaza. 

- Haideți să lămurim aspectul ăsta mai bine, poate, din prisma Dreptului Internațional, din prisma cutumelor, ce ar fi trebuit sau care sunt regulile în privința procesului electoral? Și poate-mi explicaţi și cine, de fapt, are dreptul să voteze dinspre arabi? Pe cine reprezintă aceste partide arabe de care am tot vorbit și în ce măsură ele duc mai departe ţelurile palestinienilor din teritoriile în care nu se poate vota? 

- În primul rând, din punct de vedere al Dreptului Internațional, vorbim de două entități statale sau care ar trebui să fie două entități statale distincte, statul Israel și statul palestinian. De facto, avem un stat palestinian care a ocupat în multiple rânduri teritoriile palestiniene. Ultima oară, după 7 octombrie, în urma operațiunii speciale locale. Și, din punct de vedere al Dreptului Internațional, atunci când un teritoriu este ocupat de o entitate din afara respectivei entități politice, ar trebui ca autoritatea ocupantă să fie responsabilă complet pentru cetățenii din teritoriul ocupat.

Deci ar trebui să poată organiza și alegeri sau permite organizarea alegerilor. Dar alegerile ar trebui să fie, desigur, pentru statul palestinian. Dacă într-adevăr hotărâm că sunt două state, cum spune Dreptul Internațional, cetățenii statului palestinian din Cisiordania și Gaza nu votează în aceste alegeri care sunt pentru Parlamentul israelian. Deci nu au de ce să voteze. Pe de altă parte, există cetățenii israelieni de etnie arabă, cam o cincime, 20% din cetățenii Israelului. Aceștia sunt reprezentați, teoretic, de mai multe formațiuni, așa-numitele partide arabe.

Nu sunt numai partide arabe, dar acestea sunt cele care, împreună, au câștigat un număr record în aceste alegeri, tocmai pentru că, pentru prima oară, cetățeni palestinieni sau cetățeni israelieni de etnie palestiniană, de etnie arabă, s-au hotărât totuși să voteze, să nu mai boicoteze, pentru că au considerat că aceasta ar fi o soluție mai bună, mai fezabilă pentru a îndepărta regimul produs de Netanyahu în ultimii ani.

- Bun. În condițiile acestui scor-record, da, aproape 19 mandate, potrivit calculelor, după numărarea a 90% din voturi, în ce fel pot influența partidele arabe politica din interiorul Israelului și cu privire la Fâșia Gaza, la Cisiordania, la Ierusalimul de Est? 

- Cred că trebuie să privim într-un context mai larg. În acest moment, vorbim de rezultate parțiale, de exit-polluri și vorbim de un context electoral volatil și de alegeri ce vin în curând în Statele Unite și care pot schimba în mod radical strategiile de negociere privind formarea unui guvern în Israel. Acum cred că este cumva prematur să discutăm despre ce se poate întâmpla. Este un exercițiu democratic să fie încercate mai multe alianțe.

În acest moment avem patru scenarii posibile. Nu este niciunul foarte probabil. Partidele așa-zise arabe sunt cele care ar putea debloca, dar pentru asta ar trebui ca cealalte două coaliții, pentru că vorbim de coaliții, nu vorbim de partide separate, să fie dispuse să colaboreze. Este mai probabil să colaboreze opoziția, față de Netanyahu, cu partidele arabe, dar în timpul alegerilor au declarat că nu vor face asta. Vom vedea ce se întâmplă. E posibil. Asta ar fi cea mai simplă, deși nu e nimic simplu aici, soluție, dar este instabilă.

O altă soluție ar fi ca Netanyahu să rupă din coaliția opoziției anumite partide și să formeze un nou bloc sau, invers, marele câștigător din opoziție să rupă de la Netanyahu. Asta ar fi a treia opțiune. La a patra opțiune ar fi să avem din nou alegeri. Asta s-a întâmplat între 2019 și 2022. Netanyahu nu a reușit să obțină suficient sprijin electoral pentru a forma o majoritate parlamentară și au avut loc de mai multe ori alegeri. Deci nu este nici acest exercițiu exclus. 

Interviu acordat de Luciana Alexandra Ghica lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

- Vorbeați de SUA, posibil implicate în această formare de coaliții. Sigur că am văzut și declarațiile liderilor politici din Israel, în special cei din opoziție. În ce fel ar putea să arate o intervenție a Statelor Unite pentru desfășurarea politicii interne din Israel? 

- În funcție de rezultatele acestor alegeri de săptămâna viitoare, din Statele Unite, sprijinul pentru Netanyahu din partea Statelor Unite poate să scadă sau, din contră, poate să fie consolidat. Și atunci există alte posibilități de negociere pe care Netanyahu le are. Mai ales că, trebuie spus, nu vorbim de o simplă distribuție în două blocuri majore și partidele arabe a treia parte, ci vorbim în mare parte de partide sioniste, partide care nu sunt chiar la centru, chiar dacă blocul opoziției se reclamă mai la centru. Au perspective foarte similare, indiferent ce bloc ar forma. Schimbările nu vor fi semnificative, dar toate partidele sioniste au în acest moment nevoie de sprijinul Statelor Unite pentru mai multe obiective, atât de politică externă, cât și de politică internă. De politică externă în special în Orientul Mijlociu. 

- Cum se va transforma războiul din Iran în ambele scenarii? Fie că vine din nou Benjamin Netanyahu la putere, fie că vine opozantul, Gadi Eisenkot.

- Temerea celor mai mulți comentatori internaționali în acest moment este că Netanyahu, indiferent ce se întâmplă, până la formarea unui nou guvern, poate oricând să declanșeze o nouă criză legată de Iran, prin noi atacuri. Deja chiar în ziua de dinaintea alegerilor armata israeliană a atacat din nou în sudul Libanului. Sunt pârghii pe care guvernul actual, chiar până la formarea unui nou guvern, indiferent cine îl va conduce, sunt pârghii pe care acest guvern le are și care pot destabiliza și mai mult regiunea și complica și mai mult găsirea unei soluții care să ducă totuși la consolidarea democrației în Israel.

Sigur, este un exercițiu democratic să negociezi formarea unui guvern, dar cu cât aceste negocieri țin de spaime, de securitate, de militarism exagerat, acest lucru nu poate duce niciodată la democrație sau la consolidarea democrației ci, din contră, la erodarea ei. Fapt ce s-a văzut în campanie în mod semnificativ și, dacă amintim campania, cred că este foarte important să menționăm și faptul că este o campanie dominată de social-media, de postări generate de Inteligența Artificială. Numai partidul lui Netanyahu ar fi postat cel puțin 1.800 de elemente de conținut generate de Inteligența Artificială, potrivit unui studiu al unor colegi de la Open University din Israel, de exemplu. 

- Un ultim comentariu o să vă rog, pentru că am vorbit de acest sistem de votare, mi-ați explicat ce arabi nu au voie să voteze în teritoriile ocupate. Avem și această valoare simbolică, da, partidele arabe au 19 mandate, dar nimeni nu se înghesuie să intre cu ele la guvernare, deși asta ar asigura din start majoritatea. Dacă opoziția, de pildă, a lui Eisenkot, ar face coaliție cu partidele arabe, ar trece de cele 61 de mandate necesare. A spus, însă, Eisenkot, din campanie, că nu vrea să facă lucrul acesta. Şi atunci vă întreb dacă inclusiv sistemul acesta de votare e un argument, poate fi un argument, în acuzațiile de apartheid, care au fost aduse Israelului de-a lungul timpului, inclusiv la Haga, de Africa de Sud, cel mai recent, care spunea că e o formă chiar mai extremă decât ceea ce a experimentat Africa de Sud în istorie. Se circumscriu momentele acestea de vot în astfel de acuzații, într-un astfel de dosar? 

- Pentru a spune despre o situație că este apartheid, trebuie să existe niște elemente care nu țin neapărat doar de procese electorale. Este vorba de excluderea de la drepturi și în acest caz avem multe elemente care pot fi calificate împreună drept un regim de apartheid. Faptul că partidele arabe au reușit să obțină un rezultat atât de bun este datorat mobilizării, ceea ce cred că este un pas simbolic important pentru a arăta că este nevoie și de reprezentare politică și de negociere politică și de altă perspectivă asupra conflictului israelo-palestinian.

Și această dimensiune simbolică este foarte importantă pentru populația palestiniană. Deci chestiunea apartheid-ului cred că este cumva separată, e mai degrabă legală. Sigur, va fi un pic mai vizibilă când avem mai multe voci în Parlamentul israelian care pot fi auzite astfel mai mult, dar sunt chestiuni cumva distincte din punct de vedere analitic.