Video Cine ar putea prelua puterea în Israel după alegeri? Flavius Caba: Benjamin Netanyahu nu are scrupule

• Cine a putut vota
• Interviu acordat de Flavius Caba-Maria lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

Prezenţa la vot a fost una record. Bate spre 80% şi era deja peste totalul din 2022 cu două ore înainte de ultima raportare. Aproximativ 10% din voturi, 600.000 de voturi, de la militari, nu vor intra, însă, în calculul final până joi, potrivit estimărilor oficialilor.

Dincolo de cifre şi estimări, ziua alegerilor din Israel a fost foarte agitată. Partidul Likud, al lui Benjamin Netanyahu, şi formaţiunea ultraortodoxă Shas au cerut oficial Comisiei Electorale Centrale prelungirea programului de vot. Nu pentru că ar fi existat incidente, doar că secţiile de votare din toată ţara au fost supra-aglomerate, ca urmare a prezenţei colosale. Benjamin Netanyahu a folosit retorica inflamatorie la adresa arabilor şi i-a acuzat că merg cu autocarele să voteze.  

Cine a putut vota

500.000 de israelieni din Cisiordania, teritoriu ocupat ilegal, sub Dreptul Internaţional, pot vota. 3,1 milioane de palestinieni care locuiesc acolo, sub control militar israelian, nu pot vota. Teoretic, ei pot vota în alegeri organizate de Autoritatea Palestiniană, doar că acestea nu au mai fost ţinute din 2006 şi nu au oricum impact asupra politicii de securitate asupra Cisiordaniei. Nici în Ierusalimul de est, de asemenea teritoriu considerat ocupat sub Dreptul Internaţional, nu pot vota 350.000 de palestinieni, o situaţie catalogată inadmisibilă de diferite organizaţii pentru drepturile omului precum Amnesty sau organizaţia israeliană B'Tselem.

Pe de altă parte, Asociaţia pentru Drepturile Civile din Israel a indicat întârzieri neobişnuite la unele secţii, de natură să-i împiedice tocmai pe arabii pe care îi blama Netanyahu de supra-mobilizare să voteze. Mai mult, unii activişti pentru drepturile palestinienilor au fost reţinuţi şi mai multe buletine de vot în limba arabă au fost de negăsit. Partidul Democrat din Israel a anunţat că liderul formaţiunii a fost la un pas să fie înjunghiat în timpul unui eveniment electoral în Tel Aviv, dar tentativa a fost dejucată. Nici ultraortodocşii nu s-au lăsat mai prejos şi au vandalizat un stand electoral şi au bătut crunt doi activişti de partid.

La rândul lor, coloniştii israelieni s-au luptat cu palestinienii la o secţie de votare, dar au fost despărţiţi de Poliţie. În plus, aproape 70.000 de israelieni din diaspora s-au întors acasă pentru a vota. În Israel, nu există vot prin corespondenţă, aşa că unii oameni au făcut o grămadă de timp de drum doar ca să pună ştampila pe politicianul susţinut, după care să plece înapoi acasă. În sistemul proporţional din Israel, estimarea e că 40.000 de voturi înseamnă un mandat de parlamentar.

Noi am analizat întreaga situaţie din Israel alături de Flavius Caba-Maria, expert în Orientul Mijlociu şi preşedintele MEPEI (Middle East Political and Economic Institute), care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

- Domnule Flavius Caba-Maria, ajutați-ne să descifrăm aceste cifre. Ce urmează acum? 

- Bun. Vreau să încep cu faptul cum s-a ajuns la aceste cifre odată. Acest proces electoral s-a desfășurat într-un context în care societatea din Israel este foarte polarizată, foarte divizată și a fost și dominată de o campanie agresivă și murdară, în care ambele blocuri s-au acuzat foarte dur. Și anume, Netanyahu a mers pe ideea securității, că este singurul care poate asigura securitatea Israelului și a promulgat și anumite clipuri în care a arătat și acea bombă nucleară asupra Israelului, iar partea cealaltă, pe care ați prezentat-o și dumneavoastră, blocul celălalt a spus că reprezintă democrația și identitatea, iar Benjamin Netanyahu la putere reprezintă o amenințare pentru Israel.

Deci cele două tabere sunt foarte divizate, foarte puternic doresc să-și mențină pozițiile, de aceea am văzut cea mai mare prezență la vot de când se numără voturile în, prezența la vot la alegerile din Israel. O prezență extraordinar de mare, ceea ce reprezintă interesul societății de a participa la acest proces, în special după atacurile din 7 octombrie și după toate acțiunile Israelului la nivel regional. Deci acesta este un context.

Un alt moment relevant e faptul că Benjamin Netanyahu joacă pe cartea politică și anume supraviețuirea politică, precum și libertatea, dacă mergem pe aceeași idee. Deci poate fi asimilat și ca un referendum. Bun. Ați menționat dumneavoastră acest sistem, trecem la alegeri, acest sistem electoral care folosește metoda proporțională de alocare a mandatelor și un prag electoral de 3,25%. Asta înseamnă că alegerile produc în general Parlamente fragmentate, cu multe partide, cum ați menționat și dumneavoastră, cu un număr relativ mic de mandate, dar ceea ce presupune realizarea de coaliții.

În acest context, al alegerilor actuale, am văzut din nou un record. L-ați menționat dumneavoastră, este vorba despre prezența partidelor arabe, cele două partide arabe, și anume Lista Comună și Lista Arabă Unită, cele două au obținut un număr record, deocamdată, conform exit-poll-ului, 17-18 locuri, care poate înclina balanța într-o parte sau alta. Și acum ar putea veni acea analiză, cum va fi, cum va arăta, să spunem, un posibil Guvern, dacă vom ajunge, și anume... 

- Care sunt scenariile? 

- Da, există câteva scenarii. Un scenariu ar putea fi să, dacă mergem pe ideea, o poziție, şi anume Gadi Eisenkot, cu arabii, cu partidele arabe, astfel încât acestea să intre împreună cu el la guvernare, deja ar avea un număr destul de mare, peste acele 61 de mandate. Aici fac o paranteză. Nu este necesar ca să avem, să zic, un premier, ci în momentul când desemnează președintele, premierul acela trebuie să aibă capacitatea să facă guvernul. Deci, e un pic... 

- Aici e un pic similar cu România, ca să înțeleagă telespectatorii. Nu e obligat să desemneze de la partidul care a câștigat alegerile, ci premierul care poate să galvanizeze o majoritate. 

- Exact. Și procesul este pe durata unei luni, o lună de zile, ca să aibă la dispoziție această perioadă de timp, astfel încât să poată forma guvernul. Un alt scenariu ar fi tot Gadi Eisenkot, cu arabii, da, din nou, dar doar sprijin pentru formarea guvernului, dar să nu intre la guvernare cu el, adică un fel de guvern minoritar. Însă, un astfel de scenariu este destul de sensibil.

În schimb, o prezență ori un suport din partea arabilor ar presupune și anumite, oferirea unor garanții pentru cetățenii arabi, pentru că cu aceasta dorește să obțină anumite concesii. Și anume, există cel puțin trei idei de-ale lor sau solicitări. Odată oprirea demolărilor de locuințe, în special în Cisiordania, combaterea criminalității în comunitățile arabe și deschiderea unui orizont politic cu palestinienii. În cadrul acestei campanii electorale nu s-a discutat deloc despre acest proces de pace cu palestinienii sau soluția sau o soluție cu Palestina. Deci a lipsit de pe discuțiile electorale. 

- Şi atunci vă întreb, cât de compatibili ar fi o astfel de viziune şi astfel de cerinţe ale partidelor arabe cu viziunea pe securitate şi politică externă a lui Gadi Eisenkot? 

- Da, aici, dacă obţin anumite concesii, într-adevăr, Gadi Eisenkot, pe politică externă, nu se îndepărtează de ce se întâmplă acum. Pe politică externă, indiferent care va fi la conducere, că va fi oricum un reprezentant israelian, nu vorbim chiar de arabi, Gadi Eisenkot va urma aceeași politică de securitate pe care o avem acum, atât față de Iran, atât față de statele din regiune. Însă ce vom putea probabil observa la el? O schimbare de ton, un alt ritm, o altă abordare, dar strategic la fel. Bineînțeles, și pentru Fâșia Gaza la fel, există nuanțe. Deci putem să le luăm pe fiecare la rând să le analizăm. 

- Chiar e necesar să ne uităm la asta pentru că e până la urmă aspectul la care, dincolo de aspectele interne care privesc strict pe israelieni, aspectele de politică externă sunt cele la care se uită toată lumea și care influențează toată lumea, așa cum am văzut, cel puțin măcar de la declanşarea războiului din Iran încoace că toată lumea simte prețurile la pompă. Deci ce se întâmplă în Orientul Mijlociu are efect peste tot. 

- Da, într-adevăr, foarte corect ceea ce aţi subliniat dumneavoastră. Însă, deocamdată, Eisenkot nu și-a exprimat clar această negociere cu arabii. Probabil vor urma aceste discuții în perioada imediat următoare. Un alt scenariu este acel guvern de Uniune Națională, care aici apar și anumite nuanțe, și anume să formeze cele două blocuri, da, blocul pro-Netanyahu și blocul Eisenkot cu, da, aici apar aceste nuanțe și anume, bineînțeles fără arabi, în contextul acesta nu mai vorbim de arabi, dar blocul de opoziție Eisenkot are două mari solicitări.

Una, o solicitare, să nu intre și partidele extremiste, cele două pe care le-ați menționat dumneavoastră, și, în partea cealaltă, să nu fie desemnat Netanyahu în funcția de premier, în contextul acesta adică, bineînțeles, intră blocul Likud, cel care este acum la guvernare, intră, dar să nu-l avem desemnat premier pe Netanyahu și aici apar iarăși anumite nuanțe și anume, inclusiv pe acea intervenție a președintelui Trump, și anume de a îndemna israelienii să-l voteze pe Netanyahu, precum și solicitarea sa anterioră asupra președintelui israelian de a-l graţia pe Netanyahu ar putea fi și următorul scenariu să se ajungă la un compromis politic aici, intern, și anume îl desemnează pe Eisenkot premier, pe Netanyahu îl grațiază și să-l numească ministru, un anumit ministru, probabil de Apărare sau Externe, astfel încât și cariera sa politică să fie salvată.

Deci există o variantă și de genul acesta care nu poate fi exclusă. Să zicem că e şi o altă variantă, dar e exclusă de partea de opoziție, și anume Netanyahu să fie premier. Dacă s-ar accepta și această variantă ar putea să fie o rotire Netanyahu cu Eisenkot, probabil doi ani, doi ani, însă anterior am văzut că nu a funcționat foarte bine când s-a mai implementat o astfel de variantă.

Deci atunci nu a funcționat, ci s-au creat alegeri din nou anticipate. Benjamin Netanyahu nu a respectat acest lucru. Și mai este încă o variantă, putem spune, și anume în care Netanyahu, fiind un politician foarte abil, poate să obțină 11 mandate de la ceilalți, așa a zis, care nu trădează, adică doar se alipesc efortului blocului Netanyahu și pot să formeze astfel guvernul exact pe acest sistem care și acum, cum a menționat cele 11 persoane care ar putea, cele 11 mandate care ar putea veni din acest bloc al opoziției. 

- Adică să convingă unul dintre partidele de opoziție sau să ia la bucată? 

- Și la bucată, și partide. Nu știm, dar orice e posibil pentru că Benjamin Netanyahu e un, am zis, un politician foarte abil, nu are, bineînțeles, orice metodă, da, nu are scrupule, dacă găsește astfel o metodă prin care să îşi obțină rezultatele, o va aplica. De aceea există și această diferență între cele două personalități. Personalitatea lui Netanyahu și personalitatea lui Eisenkot. Unul vine dintr-o familie elitistă, dintr-o zonă elitistă, foarte abil în a manipula opinia publică, în a știi cumva jocul acesta politic. În schimb, Eisenkot este un om cât de cât e recunoscut ca fiind un om onest. Vine dintr-o familie modestă. Ați menționat și dumneavoastră, și-a pierdut copilul în luptele din Fâşia Gaza, și-a pierdut și doi nepoți acolo. Deci e un militar de carieră care are o altă abordare. 

Interviu acordat de Flavius Caba-Maria lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

- Vreau să vă propun să ne uităm pe acești piloni de politică externă în continuare. Pe Benjamin Netanyahu îl știm, dar vreau să vă întreb și dacă rămâne acesta la putere ce se va întâmpla mai departe? Care sunt scenariile pentru Iran și pentru Fâșia Gaza. Și, pe de altă parte, dacă vine Eisenkot la putere, cum va arăta războiul din Iran? Războiul din Fâşia Gaza? Situația palestinienilor din Cisiordania și eventual chiar și relația cu Donald Trump? Și vă întreb pe chestiunile de securitate inclusiv în virtutea faptului că criticii săi spun că el e de fapt arhitectul, artizanul doctrinei Dahiya, care ar folosi forța împotriva infrastructurii civile, forță disproporționată tocmai ca să preîntâmpine orice fel de alte atacuri militante. Deci cum ar arăta cu cei doi, în fiecare caz, lucrurile după aceste alegeri? 

- Da, odată, am zis, marea viziune e pe politica internă. Pe politică externă viziunile aproape sunt similare și anume, indiferent dacă Netanyahu părăsește scena politică, săptămâna asta sau peste câțiva ani, viziunea sa privind securitatea națională va dăinui încă mult timp. A avut un succes foarte mare în zdrobirea sprijinului intern pentru aspirațiile naționale ale palestinienilor și în obținerea sprijinului general pentru o poziție de război permanent împotriva Iranului.

Aceste două elemente sunt fundamentale și vor fi continuate de oricare vor veni la putere în perioada imediat următoare. Și acum, anumite nuanțe, mă refer la Fâșia Gaza. Chiar dacă a existat această limitare a tempoului, să zic, pe timpul lui Netanyahu, dacă vine Eisenkot, eu cred că va da o prioritate și va încerca să reseteze, nu să reseteze, neapărat, să dea o altă viteză de implementare a Comitetului pentru Pace propus de către președintele Trump. Va dori să coopereze, bineînțeles, cu președintele Trump. Își va menține aceleași linii și anume dezarmarea totală a Hamasului.

Deci nu se pune problema ca el să se îndepărteze de aceste linii. Și, bineînțeles, controlul asupra Fâșiei Gaza. Va menține aceste două linii roșii ale Israelului. În ceea ce privește Iranul, va continua aceeași politică. Am văzut, dar, bineînțeles, am zis, dintr-o altă perspectivă, probabil, tonul și anume, din punct de vedere tactic, își va regla altfel modul de abordare. El a criticat foarte mult abordarea lui Netanyahu și anume că nu a făcut suficient pentru a preîntâmpina discuțiile diplomatice dintre președintele Trump și Iran de s-a ajuns la semnarea acestui memorandum. Deci și el are o atitudine destul de vehementă împotriva programului nuclear iranian. Consideră că Netanyahu încă nu și-a îndeplinit obiectivul privind distrugerea programului nuclear iranian. 

- Deci ar putea să urmeze inclusiv cu Eisenkot noi lovituri asupra Iranului?

- Ar putea, dar eu ce consider, nu cred că Israelul va declanșa aceste operațiuni singur, ci doar cu sprijinul Statelor Unite. Dacă președintele Trump, după aceste alegeri, are acest apetit într-un fel să relanseze din nou aceste lovituri, am putea vedea. În schimb, cred că obiectivele strategice privind Iranul trebuiesc probabil redefinite și anume ce se dorește? Schimbarea de regim? Distrugerea capacităților nucleare ale Iranului. Toate acestea de ce? Pentru că numai loviturile aeriene efective asupra teritoriului iranian am observat nu ating cele două obiective.

O invazie terestră, o lansare a unei operațiuni terestre înseamnă anumite costuri asumate. În același timp și Iranul și-a schimbat doctrina, a trecut la o doctrină de apărare ofensivă și anume ia în calcul ca, în momentul în care intră trupe terestre pe teritoriul său, el să intre cu trupe terestre în special în statele din zonă, Kuweit, Bahrain, unde sunt baze militare americane. Deci, lucrurile, din perspectiva securității regionale, sunt încă în evoluție. 

- Însă un supliment de întrebare aici. Pentru că au apărut informațiile acelea de presă că Benjamin Netanyahu ar fi insistat pentru o nouă rundă de atacuri înaintea acestor alegeri, că Donald Trump s-a opus la momentul respectiv. Dacă ajunge Benjamin Netanyahu din nou premier, prin această magie pe care spuneţi dumneavoastră că poate să o facă, prin această magie politică, asta îi va da impulsul să meargă de unul singur? E mai degrabă înclinat Benjamin Netanyahu să facă de capul lui această intervenție militară dacă rămâne la putere? 

- De unul singur eu consider puţin probabil. De ce? Şi în acest caz, în care aţi menţionat dumneavoastră, au existat nişte discuţii inedite cu şeful armatei israeliene şi anume care i-a solicitat, în contextul acesta, să ofere garanţii juridice legale, scrise, şi să-şi asume întreaga responsabilitate privind declanşarea acestei operaţiuni din Iran, pentru că este destul de complex, fără anumite obiective foarte clare, să lansezi anumite lovituri doar pentru o perioadă scurtă de timp fără a stabili clar care îţi sunt obiectivele.

Vedem, în acelaşi timp, în Orientul Mijlociu, în contrapartidă, o serie de mişcări diplomatice în care reprezentanţii Pactului de la Mecca s-au deplasat la Teheran, ieri şi astăzi, cred că şi astăzi au fost, iar de asemenea Qatarul a intensificat medierea cu Iranul, deci există o dorinţă a statelor regionale de dezescaladare şi de a găsi soluţii pentru o stabilizare a situaţiei. Bineînţeles că vom vedea după alegerile din Statele Unite cum va evolua situaţia, ţinând cont că şi în Statele Unite există aceeaşi divizare a electoratului. Aproape cum e şi în Israel. Deci cele două cazuri undeva ar putea fi similare.