Video Expertă în Orientul Mijlociu, despre rezultatul alegerilor din Israel: "Sunt 4 scenarii posibile"

Cele două formaţiuni pro-arabe sunt în continuare sub tirul lui Netanyahu, care le acuză că au furat alegerile. Netanyahu nu a prezentat dovezi şi inclusiv organismele electorale din Israel au infirmat acuzaţiile, dar premierul încă în funcţie a acuzat cele două partide arabe că susţin terorismul şi distrugerea totală a statului. 

Partidul Likud, al lui Benjamin Netanyahu, acuză, însă, Turcia şi Qatarul că au intervenit în procesul electoral şi că au fost în spatele unor organizaţii care să stimuleze populaţia arabă să iasă masiv la vot. Partidul Likud, aflat în spatele premierului israelian, a dat asigurări că deţine probe cu privire la cazuri de corupţie, ameninţări, violenţe, falsificări şi utilizarea unor programe informatice interzise prin care alegătorii arabi erau îndemnaţi să voteze. I-au dat şi un nume răsunător acţiunii, Ra'am Gate, pornind de la numele unuia dintre partidele arabe, evident o aluzie la Watergate. 

Dovezile nu au fost prezentate, însă, iar oficialii din Doha au negat orice implicare. Ba, mai mult, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a catalogat afirmaţiile drept ridicole şi periculoase şi a atras atenţia că e doar o încercare a lui Benjamin Netanyahu de a atrage Qatarul în problemele interne ale Israelului. În acelaşi timp, Turcia acuză o campanie de dezinformare israeliană. Toate astea, însă, nu l-a împiedicat pe ministrul Securităţii Naţionale, extremistul Itamar Ben Gvir, să ceară serviciului Shin Bet să aresteze toţi liderii celor două partide arabe suspectaţi că au primit fonduri din Qatar.

Oponentul lui Netanyahu, Gadi Eisenkot, a avertizat că acuzaţiile de acest gen urmăresc, de fapt, amânarea depunerii jurământului de către viitorul Knesset. Îl înfierează pe Netanyahu şi pentru că astfel de acuzaţii delegitimează procesul electoral. Inclusiv Poliţia israeliană a respins toate acuzaţiile actualului premier potrivit cărora alegerile ar fi fost fraudate de partidele arabe.

Alegerile de marţi au fost considerate şi un referendum pentru felul în care autointitulatul Mister Security a gestionat, de fapt, criza de securitate dinainte de masacrul de pe 7 octombrie. Benjamin Netanyahu este arătat cu degetul de multiple investigaţii de presă pentru că a gestionat greşit informaţiile primite de la serviciile secrete din zonă şi astfel a fost posibilă tragedia din 7 octombrie 2023. 

Mai mult, liderii din Emiratele Arabe şi Egipt l-au avertizat direct că au informaţii că Hamas pregăteşte ceva, iar puţinele trupe de la graniţa cu Fâşia Gaza erau şi o urmare a politicii de extremă-dreapta a coaliţiei Netanyahu, care a mutat atenţia pe Cisiordania, unde forţele de ordine susţineau din umbră violenţele coloniştilor ilegali. 

Între timp, pentru Iran se pregăteşte ceva. Şeful militar al operaţiunilor din Orientul Mijlociu s-a întâlnit cu Pete Hegseth şi Donald Trump la Casa Albă să-i prezinte opţiunile de aici înainte pentru desfăşurarea războiului din Iran. În orice caz, acuzaţiile lansate de Benjamin Netanyahu la adresa partidelor arabe au declanşat proteste în toată ţara. Iar israelienii au protestat cot la cot cu arabii, semn că au un scop comun: înlăturarea de la putere a lui Netanyahu. 

În acest context, preşedintele Israelului, cel care are în general puteri reduse, dar deţine acum marea lui carte, desemnarea, a îndemnat la calm.

Noi am analizat întreaga situaţie din Israel alături de Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

- La ce fel de desemnare vă așteptați din partea lui Isaac Herzog, un președinte care a fost și pe poziții contrare cu Benjamin Netanyahu, când a venit vorba de violențele coloniștilor ilegali din Cisiordania, când a venit vorba de felul în care armata tratează deținuții palestinieni, reținuți de multe ori fără o judecată în închisorile israeliene. La ce vă așteptați? Cui îi dă cheia desemnării, cum a fost și la noi? 

- Cred că este o întrebare la care inclusiv președintele Israelului se gândește în acest moment, pentru că așa cum ați prezentat cu foarte mare acuratețe în introducerea dumneavoastră, niciunul dintre blocurile acestea, să vorbim, să specificăm că avem totuși parte de niște coaliții, de niște blocuri care au participat la alegeri, Likud și cu aliații săi, partidul domnului Eisenkot, cum ați menționat, cu aliații săi, și apoi, sigur, Uniunea Națională și respectiv partidele arabe, plus cei care nu au făcut pragul electoral.

Rezultatele oficiale vor veni abia pe 4 noiembrie și, desigur, presiunea va fi destul de mare pe președintele Herzog, dar consultările pentru nominalizarea unui posibil viitor prim-ministru vor veni deci în prima săptămână din luna noiembrie. Bun, în mai puțin de câteva zile până la urmă. Desigur că domnul Benjamin Netanyahu, premierul interimar din acest moment, exercită sau transmite anumite mesaje prin care i-ar cere președintelui Herzog să îl desemneze ca viitor premier pe cel care a acumulat cele mai multe voturi sau blocul care a adunat cele mai multe voturi, pentru că avem Likud plus aliații, nu, avem 53 de voturi.

Și aici o mențiune. Putem să spunem că Benjamin Netanyahu a pierdut majoritatea, dar nu a pierdut neapărat alegerile, pentru că vedem că totuși este în frunte. Desigur, preşedintele Israelului nu are obligația de a desemna ca viitor prim-ministru pe liderul celui mai mare partid. Iar dacă domnul Eisenkot va primi mai multe recomandări și, aici, sigur, este vorba despre o paranteză care trebuie discutată, pentru că cele mai multe recomandări nu pot veni fără această alianță cu blocul arab, atunci sigur că domnul Herzog îl poate nominaliza inclusiv pe domnul Eisenkot.

Dar aici, sigur, este vorba și de încălcarea unor promisiuni, așa cum foarte corect ați menționat, pentru că atât domnul Netanyahu, cât și domnul Eisenkot au promis guverne sioniste. Și, iarăși, intrăm într-un paradox, pentru că ne amintim că înainte de alegerile acestea, nu, s-a făcut foarte multă vorbire despre democrația din Israel și am văzut cu toții că avem niște alegeri foarte pline de viață, să le numim așa, în care se punea foarte mare accent inclusiv pe dreptul acesta al arabilor care pot să-și execite dreptul de vot în Israel. Dar se pare că această grupare a arabilor care au votat într-adevăr într-un procent istoric, deci cred că au trecut de 80-85%, se pare că, împotriva votului dat de ei, nu sunt agreați sau nu sunt considerabili ca a fi parteneri de încredere într-un viitor guvern. Și atunci am avea posibile patru scenarii.

Pe scurt, am avea opoziția plus sprijin arab, care ar trece atunci de 61 de voturi. Ar ajunge pe undeva pe la 65-67, dar asta ar încălca promisiunea, nu, a domnului Eisenkot cu un guvern exclusiv sionist. Am avea opoziția plus ultra-ortodocșii, care iarăși ar trece de 61 de locuri în Knesett, asta ar însemna, nu, cu gruparea aceea United Torah Judaism, care să vină din afară, dar aici iarăși este o problemă, pentru că s-a făcut foarte multă vorbire, mai ales după 7 octombrie, despre problema înrolării ultra-ortodocșilor. Şi ar mai putea fi o variantă de Uniune Națională între Likut și Yashar. Dar aici domnul Eisenkot exclude orice fel de atribuții sub conducerea domnului Netanyahu și exclude inclusiv faimoasa rotativă din discuție. Și sigur am avea scenarul mai puțin, pe care nici președintele Herzog nu și-l dorește, organizarea unui nou tur de alegeri, întrucât acestea se pare că nu sunt concludente, adică nu ar duce la formarea niciunei coaliții care să strângă majoritatea necesară în Parlamentul israelian. 

- Ce face Benjamin Netanyahu cu aceste declarații prin care acuză Turcia și Qatarul că s-au implicat în fraudarea alegerilor, până la urmă, într-o regiune deja inflamată? 

- Acum trebuie să ne uităm și la felul în care statele din Golf sau din Orientul Mijlociu privesc acest set de alegeri în Israel. Sigur că ar aplauda, chiar dacă ar face asta informal sau în spatele ușilor închise, ar primi cu brațele deschise o schimbare a conducerii în Israel. Pentru că, după 7 octombrie, sigur, lucrurile s-au agravat, povestea, sigur, istoria este mult mai lungă și mult mai complicată, dar consideră că totuși un alt partener pentru ceea ce ar putea să urmeze, nu, bazat pe dialog sau pe diplomație, poate un alt partener de dialog ar fi mai potrivit.

Ați explicat și dumneavoastră foarte bine că toate aceste alegații, toate aceste acuzații au fost investigate inclusiv de Shin Bet și nu s-a ajuns la nicio concluzie definitivă. Mai mult decât atât, cei din Shin Bet spun că este o anchetă reală, dar este mai degrabă o campanie politică foarte mare construită pe ea. Acum, pe scurt, de ce contează de fapt aceste acuzații sau acest tip de retorică? Miza imediată este de fapt președinția Knesset-ului, președinția Parlamentului israelian, primul nou vot al noului Parlament. Iar cu voturile arabe, opoziția l-ar putea înlocui pe domnul Amir Ohana, care este membru al partidului Likud, și ar putea astfel controla viitoarea agendă, inclusiv o eventuală lege care să interzică unui inculpat să fie premier.

Aici, într-o paranteză, fiind binecunoscute dosarele acelea sau acuzațiile care i s-au adus în ultimii ani domnului Netanyahu, iar războiul de după atacul terorist din 7 octombrie și tot ce a urmat până în prezent, inclusiv funcția pe care o ocupă, au fost un adevărat scut împotriva continuării acestor demersuri juridice. Deci asta ar explica graba aceasta venită dinspre reprezentanți ai partidului Likud, inclusiv a premierului interimar, de a declara acele voturi arabe nu doar toxice, dar și influențate sau venite pe căi ilegale. Iar o anchetă în jurul acestei spețe ar trena sau ar amâna, până la urmă, jurământul Knesset-ului și nu ar face decât să prelungească de facto interimatul premierului Netanyahu. 

- Pentru că vorbeați de felul în care se raportează țările din regiune și poate că formal sau informal, în spatele ușilor închise, și-ar dori un pic de schimbare în ritmul de dialog, vă întreb așa, dintre cei doi, Benjamin Netanyahu și Gadi Eisenkot, care ar fi cel mai bun pentru pacea în Orientul Mijlociu? Și aici mă refer sigur la viziunile pe care și le-au exprimat deja. Viziunea căruia dintre ei ar fi mai degrabă îndreptată către predictibilitate în Orientul Mijlociu și către intervenții în conformitate cu Dreptul Internațional? 

- Aceasta este greu de spus, care ar fi cea mai potrivită pentru ceilalți lideri din Golf. Pentru că, până la urmă, niciun lider israelian, premier sau președinte sau agenda niciunui lider israelian nu a coincis până la capăt cu agenda liderilor arabi. Dacă ne uităm puțin înspre ceea ce s-a întâmplat în Orientul Mijlociu, doar în ultimele luni, și mă refer aici la pactul acela, faimosul pact de la Mecca, dintre Pakistan, Arabia Saudită și Turcia, acel moment a reprezentat o distanțare și o îndreptare într-o direcție total opusă celeia care a venit pe linia Acordurilor Abraham.

Ori mai avem și poziția Arabiei Saudite, care a spus că nu își va normaliza, sigur, oficial, pentru că acum nu trebuie să fim naivi, că există relații comerciale și alte tipuri de discuții între Arabia Saudită și Israel, dar nu va oficializa această relație și nici nu va intra în angrenajul acesta al Acordurile Abraham, dacă nu se va stabili un drum ireversibil și foarte bine definit către un stat sau către o statalitate palestiniană sub o formă sau alta. Diferența dintre cei doi lideri, cei doi adversari politici principali din acest moment, pentru că trebuie să ne referim, sigur, până la urmă, la domnul Netanyahu și la domnul Eisenkot, diferența este doar de formă, nu neapărat de fond.

Domnul Netanyahu, sigur, susține sau nu a condamnat până la urmă acea colonizare din zona E1, nu, din Cisiordania sau din cauza căreia inclusiv Uniunea Europeană, de la Bruxelles, a venit un anume tip de sancțiuni către Israel, în timp ce domnul Eisenkot spune că acea politică sau acea strategie a fost relativ toxică pentru relațiile Israelului cu Occidentul. Deci ar fi doar o schimbare de formă, inclusiv în ceea ce privește Iranul, dacă mergem puțin mai departe, pentru că adversarul domnului Netanyahu nu se opune unui război cu Iranul, deși a transmis un mesaj liderilor militari să nu accepte până la capăt ordinele, nu, care ar veni în această perioadă de interimat, dar domnul Eisenkot spune mai degrabă că trebuie să punem frână programului nuclear, nu să schimbăm regimul.

Deci iată că inclusiv aceste alegații sau aceste acuzații care se aduc Qatarului, din partea partidului Likud și al premierului Netanyahu, nu îmbunătățesc o viitoare formă de dialog. Ne amintim, desigur, și lovitura aceea aeriană asupra unui hotel din Doha. Sigur că, ulterior, mă rog, președintele Trump i-a spus premierului Netanyahu să-și ceară scuze și aşa mai departe. Dar relațiile acestea sunt atât de complicate și ele, de fapt, la nivel instituțional sau la nivel de leadership, ele nu sunt, de fapt, decât expresia societății.

Pentru că, ați menționat şi dumneavoastră, votul a fost fragmentat, dar nu atât de fragmentat încât să transmită un mesaj clar. Societatea israeliană, evident, este polarizată, dar nu este polarizată neapărat pe o temă externă. Este polarizată pe o temă internă. Pentru că supărarea electoratului față de actualul premier nu a fost neapărat legată de războiul din Gaza sau din Liban sau loviturile împotriva Yemen și așa mai departe. Ci pentru că atunci, după atacul terorist din 7 octombrie, principala dorință a populației și a familiilor ostaticilor luați atunci de Hamas a fost ca acei ostatici să fie eliberați.

Or, strategia de război a fost cu totul alta. Și atunci, diviziunea aceasta sau împărțirea aceasta a voturilor vine din această supărare care, repet, are nevoie de a face cu o politică internă, nu neapărat cu una externă. Și, desigur, putem să punem pe lista aceasta, care ne-a dus la acest rezultat, inclusiv faptul că domnul Netanyahu, din 1996 până în prezent, cu mici înteruperi, timp de 19 ani, a fost într-o poziție de forță. A fost prim-ministrul Israelului. 19 ani la conducere, sigur, la putere, te erodează, chiar dacă toate lucrurile pe care le-ai fi făcut, să spunem, ar fi întâlnit toate așteptările, ceea ce, desigur, nici acest fapt nu s-a întâmplat.

Interviu acordat de Ioana Constantin-Bercean lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte 

- Pentru că Donald Trump s-a mândrit cu faptul că alesul său, protejatul său, războinicul său, așa cum l-a numit, a câștigat alegerile și spunea că a avut sigur o mare importanță susținerea sa, se va reflecta în vreun fel și invers, la alegerile parțiale, reușita asta a lui Benjamin Netanyahu, susținut de Donald Trump? Pentru că războiul americano-israelian dus în Iran e o temă de campanie acolo. Există posibilitatea unei întoarceri de ricoșeu a momentului ăsta din Israel spre alegerile parțiale din SUA? 

- Nu. Cred că americanii, sigur, nu putem să excludem cu un anume procent, dar relativ mic, care nu ar schimba, să spunem, rezultatul final al alegerilor din 3 noiembrie din Statele Unite. Dacă ne uităm puțin înspre ultimele sondaje din Statele Unite, politica externă americană nu mai este atât de importantă, iar războiul din Iran, indiferent că intervievăm republicani sau democrați, nu este o temă care să fie pe placul lor. Adică nu este favorabil. Deci atât republicanii, cât și democrații, sigur, democrații din motive considerente aproape exclusiv politice, republicanii au mers pe o temă de campanie, pe niște promisiuni de campanie, "no more wars", nu vom mai face alte războaie, și așa mai departe.

Deci tema aceasta a războiului și a alegerilor din Israel nu cred că vor influența sau nu vor fi principalele variabile care vor influența votul din America. În schimb, în urma rezultatului votului din Statele Unite, după 3 noiembrie, vom vedea noi evoluții în Orientul Mijlociu și, da, aceste noi evoluții vor fi într-adevăr influențate de rezultatele acestor două alegeri combinate, dar, repet, rezultatul lor nu va fi afectat de ceea ce se întâmplă acum în Israel. Pentru că, repet, favorabilitatea sau sprijinul populației în rândul societății americane, dacă ne uităm pe sondajele de acum 3, 4, 5 ani, este net în defavoarea... 

- Vreau să aduc doar o specificare la ce spuneați. Dacă iese Trump, asta înseamnă că dacă iese Trump alături de Benjamin Netanyahu, care a fost deja confirmat, ne așteptăm la noi atacuri în Iran? Asta spuneţi dumneavoastră că ne așteptăm la noi evoluții?

- Alegerile nu sunt... Da, dar alegerile nu sunt doar despre Trump, pentru că nu domnul Trump candidează. Ne referim la majoritatea în Senat și în Cameră. Și atunci depinde dacă va fi o nouă majoritate democrată, cum vor reacționa ei în fața unor noi atacuri, cât de legale le vor considera și așa mai departe. Dacă, de exemplu, republicanii vor câștiga Senatul și vor pierde doar Camera, atunci sigur că nu există niciun impediment în favorarea reluării acestor atacuri.

Dar trebuie să punem într-o paranteză aici că nici domnul Trump nu este foarte, foarte hotărât să reia aceste atacuri, pentru că, intermitent, mai vorbește și de un nou tip de negociere cu Iranul, şi cu asta închei, inclusiv J.D. Vance, sigur, nu știm care este neapărat coordonarea la acest nivel, a încercat să ia legătura cu oficialii iranieni, pentru că războiul din Iran nu rănește doar regiunea, până la urmă, nu, este deja un război regionalizat, care afectează, în primul rând, partenerii strategici ai Americii, dar afectează inclusiv cetățeanul american atunci când se duce să pună benzină la pompă.