Video Profesoară de la Colegiul Lazăr: Vestea că greva s-a încheiat a picat ca un şoc. A fost efectiv şoc total pentru noi
După mai bine de trei săptămâni de grevă, profesorii din întreaga ţară au fost nevoiţi să se întoarcă la catedră. Unii dascăli sunt uimiţi de această decizie şi susţin că suspendarea grevei a fost decisă de către lideri.
Noi am stat de vorbă, în exclusivitate pentru Observator, cu Anda-Irina Sturza, profesoară de Filosofie la Colegiul Gheorghe Lazăr din Capitală, pentru a analiza întreaga situaţie, dar şi pentru a vedea ce plănuiesc profesorii în viitor. Aceasta susţine că vestea încetării grevei a fost un adevărat şoc pentru profesorii din întreaga ţară.
Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii făcute de Anda-Irina Sturza:
- Pentru mine şi pentru colegii de la mine din şcoală vestea că greva s-a încheiat a picat ca un şoc. Dimineaţă am avut şedinţă la şcoală şi am stat, am votat şi eram acolo majoritar pentru rămânerea în grevă. Nici nu ne-am gândit să acceptăm această nouă ofertă a Guvernului, care nu aducea nimic semnificativ nou sau îmbunătăţit, iar după ce am plecat de la şcoală cu ideea că rămânem în grevă şi continuăm a venit bomba că a fost suspendată greva. Nici nu am înţeles de către cine, cum, pe noi ne-a întrebat cineva, ceva. A fost efectiv şoc total pentru noi. Şi nu doar pentru noi, în şcoala noastră, cât şi pentru oamenii din ţară cu care am vorbit.
- Bănuiesc că decizia noastră de a rămâne în grevă a fost comunicată către liderii de sindicat. Nu ştiu, am trăit ceva ce nu înţeleg. Sâmbătă noaptea ni s-a cerut să ne consultăm pe această nouă ofertă a Guvernului. Am primit efectiv nişte mesaje pe WhatsApp, fără nici un fel de documente, fără nimic de la liderii de sindicat din şcoală, cu noua ofertă a Guvernului şi să spunem până mâine la ora 09:00, fiind duminică a doua zi, dacă acceptăm oferta Guvernului sau dacă o respingem. Vă daţi seamă că sâmbătă noaptea lumea nu stă de obicei lipită de WhatsApp. Cei care eram totuşi activi am spus categoric că nu. Nu a spus nimeni că da. Bănuiesc că a fost transmis mai departe.
- Minerii din Gorj ameninţă cu proteste. Mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia anunţă că vor ieşi,...
- Elevii revin în bănci după 3 săptămâni: şcoala începe azi ca să se termine poimâine. Ce spun sindicaliştii...
- Cele 5 urmări ale grevei profesorilor. Sindicaliştii îi avertizează pe aleşi să nu uite să mărească...
- Nu am înţeles presiunea, nu am înţeles de ce trebuia musai până la 09:00 dimineaţa când era o şedinţă de Guvern. Mi s-a părut extrem de ciudat şi asta s-a întâmplat în toată ţara. Sâmbătă noaptea oamenii au fost constrânşi să se exprime pe WhatsApp, printr-un vot poll pe WhatsApp dacă acceptă sau resping noua ofertă. Mi s-a părut foarte, foarte straniu.
- Mă nemulţumeşte punctual că nu sunt îndeplinite revendicările cu care am plecat. E adevărat că sunt îndeplinite o parte. Numai că, povestea aceasta cu cuprinderea în textul Ordonanţei a principiului cum că salariul debutantului este egal cu venitul mediu brut pe economie, pentru mine e un fel de unicorn roz. Cred că am mai spus asta. Legea salarizării unitare nici măcar nu există. Noi dăm acum o ordonaţă legea salarizării unitare care nu există, despre cum vor fi lucrurile în viitor. Eu sunt destul e sceptică având în vedere că avem o Lege a Educaţiei care nu a fost respectată cu 6% din PIB. De aceea, nu prea mă încălzeşte cu nimic această Ordonanţă. Iar creşterile pe care le prevede, de 1300 de lei BRUT pentru didactic şi pentru didactiv auxiliar şi 400 de lei BRUT pentru nedidactic mi se par nesemnificative.
- Această creştere salarială să zicem că e binevenită acum, dar în condiţiile în care nu se realizează indexarea anuală a salariilor cu rata inflaţiei, noi vom pierde această creştere probabil într-un an, doi. Vom ajunge tot acolo. Noi de ani de zile la nişte salarii şi aşa mici, continuăm să pierdem bani pentru că nu se indexează cu rata inflaţiei. Asta a fost una dintre revendicările cu care am plecat şi care nu s-a găsit printre rezolvări. Plus multe altele care nu s-au rezolvat. Nu pot să am încredere când Ministrul Educaţie cere 2,1% din PIB pentru educaţie. Nu am încredere într-un astfel de ministru. Nu am încredere într-un Guvern care ne-a ţinut trei săptămâni în grevă degeaba, aruncând ba cu vouchere, ba cu prime, ba cu 5%. Nu mai spun de toate afirmaţiile jignitoare. Nu pot să am încredere într-un astfel de Guvern.
- Ministrul Educaţiei mi se pare că s-a raportat cum s-a raportat dintotdeauna. Cu indiferenţă şi fără să asculte, fără să vadă care sunt problemele reale ale sistemului. Nu mai zic de toate acele procente foarte mici cu care a ieşit la un moment dat să declare că lumea iese din grevă şi nu era adevărat pentru că ulterior au fost date nişte procente reale.
- Am înţeles că şi astăzi a declarat că doreşte să se întoarcă la catedră, ori vă spun că lumea din ţară, majoritatea colegilor mei nu doreau să se întoarcă aşa.
- Din moment ce greva a fost suspendată înţeleg că trebuie să ne întoarcem la ţară. Nu ştiu exact ce se întâmplă cu Suceava, nu am informaţii de genul acesta. Dar mâine, din câte ştiu eu, toate şcolile se redeschid şi ne întoarcem la şcoală având în vedere această decizie de suspendare a grevei,
- Momentan, începem să avem aceste discuţii pentru că după dezamăgirea de astăzi, dorinţa oamenilor cu care am vorbit, nu doar din Bucureşti, ci şi din ţară a fost că iese toată lumea din sindicate şi nu mai rămâne nimeni, dar e un impul emoţional. Nu poţi să te descurci fără sindicate. Trebuie să te organizezi într-o anumită formă. Soluţia ar fi o reformă a sindicatelor. Nu ştiu cum vom face, dar e clar că vrem să o facem pentru că ce s-a întâmplat sâmbătă noaptea nu am înţeles. Vreau să văd că îmi sunt reprezentate interesele şi că mi se aude vocea.
- Sunt din ce în ce mai scârbită de acest sistem şi încep în paralel să îmi organizez propriile mele cursuri. Nu ştiu ce să spun. Deocamdată rămân în sistem pentru că ce am văzut că s-a întâmplat în Bucureşti în timpul celor trei mitinguri m-a impresionat. Nu am văzut niciodată o solidaritate atât de mare între noi, între profesori. Ne-am cunoscut oameni din toată ţara, ţinem legătura şi am creat o conştiinţă de breaslă şi sper că rămânând uniţi vom putea să schimbăm cu adevărat ceva în bine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰