Video Ceauşescu, glorificat pe TikTok de generaţia care nu l-a prins. Mituri demontate de istoricul Daniela Popescu

Îngrijorător este că marii admiratori ale acelor vremuri absolut oribile sunt tinerii, care - la data Revoluţiei - nu erau nici măcar născuţi. Cu toate acestea, distribuie clipurile în care sunt proslăvite acele timpuri. Partea proastă este că sunt şi mulţi utilizatori din Generaţia X care au uitat de cozile la alimentele date pe cartelă, de curentul electric dat cu porţia, la fel ca şi apa caldă sau de frigul cumplit din apartamente. Toţi par să sufere de o amnezie colectivă, de vreme ce se bucură cât de aerisite erau staţiunile de pe litoralul românesc şi cum puteau să meargă acolo pe baza biletelor de la sindicat.

Nimeni nu suflă un cuvânt despre faptul că puteai fi ridicat de pe stradă şi dus la Securitate, dacă îndrăzneai să vorbeşti cu un străin sau, mai rău, să îl rogi să îţi ia ceva de la shop, magazinul cu produse occidentale, în care totul se vindea pe valută. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului s-a adresat deja preşedintelui şi premierului, cărora le cere să ia măsuri ferme pentru a contracara acest fenomen de propagandă pro-totalitară răspândit pe reţelele sociale.

Mai ales că zecile de mii de postări online sunt generate de ferme de trolli şi boţi. Tot un sondaj Inscop realizat la comanda IICMER arată că peste 55 % dintre respondenţi  sunt de părere că regimul comunist a fost un lucru bun pentru România, iar 44% susţin că înainte se trăia mai bine deşi ar putea fi lesne contrazis de datele EUROSTAT care arată că în ultimii 20 de ani puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 134 % mult peste media UE de doar 22%, care, sigur, n-avea neapărat de unde să mai crească pentru ca nu fuseseră înghiţite economiile din blocul comunitar de comunism. Am analizat întreaga situaţie alături de Daniela Popescu, istoric. 

Marius Pancu: Nu știu dacă ați apucat să vedeți imaginile. Am selectat vreo patru teme din ceea ce am descoperit pe TikTok ca propagandă.  Prima dintre ele e aceea că am fost în perioada lui Ceaușescu cu adevărat independenți pentru că am reușit să ne plătim datoria externă. Și atunci vă întreb pe dumneavoastră cu ce costuri reușise România să își plătească datoria externă. Cum s-a ajuns la acea ambiție realizată de Nicolae Ceaușescu? 

Daniela Popescu: Ei bine, lăsând gluma la o parte, într-adevăr e mult mai bine să ne salutăm așa și să glumim decât să fim cenzurați și să ne spunem doar dragi tovarăși. Există într-adevăr în ultima perioadă foarte multe astfel de bucăți truncheate de adevăr care se rostogolesc pe social media.  Doar că problema adevărată nu este doar în social media, este și în afara social media cu o generație și nu numai care alege să își amintească selectiv un trecut nu foarte îndepărtat pe care tinde să îl idealizeze.

Acum, ca să demontăm câteva mituri. Unul dintre acestea e într-adevăr cel pe care l-ați menționat mai devreme. Într-adevăr, uite, în 1989, în martie, România nu mai avea nicio datorie externă. Întrebarea pe care nu și-o adresează mulți este de ce a avut România o datorie externă? Pentru că regimul comunist, în obsesia sa de a demonstra gloria și infailibilitatea sa, a deschis șantiere mai multe decât i-ar fi permis și economia și resursele. 

Împrumuturile externe au fost mult prea mari decât putea România să achite la acel moment. 2. Ceaușescu avea obsesia de a nu fi îndatorat și a accelerat ritmul plății acelor datorii cu costul sacrificiului populației. Aceleași persoane, care sunt nostalgice după anii 80, tind să uite că aveau doar 2-3 ore acces la curent electric. Încălzirea iarna, din nou, era cu probleme. Cozile acelea interminabile la alimente și viața raționalizată până la urmă. Aceste lucruri tind să se uite, pentru că oamenii au tendința să se refugieze într-un trecut pe care aleg să și-l amintească mai degrabă prin perspectiva experiențelor personale și mai puțin a unei realități politice. 

Marius Pancu: Ați pomenit aici de trecut unul foarte îndepărtat și am mai sesizat un lucru. Oamenii care își amintesc cu regret de perioada comunistă tind să separe cele două perioade. Perioada Dej și perioada Ceaușescu și să ia apărarea perioadei Ceaușescu. Să spună, da, dom'le, a fost comunismul rău în perioada Dej, dar așa mai aproape de noi, de viețile noastre de acum, Ceaușescu a făcut el și foarte multe lucruri bune. Cum au stat lucrurile de fapt? 

Daniela Popescu: Din păcate, foarte multe persoane care au tendința să glorifice cumva acest trecut din timpul perioadei de conducere a lui Nicolae Ceaușescu, nici măcar nu cunosc faptul că a existat și alt ceva și alt lider comunist înainte de Nicolae Ceaușescu. Și asta vă spun și din experiența de zi cu zi ca profesor, dar și uitându-mă pe statistici. Pentru că persoanele respective sau această generație nu a prins și generația de dinainte care, ce să vezi, a inclus colectivizarea în care părinților sau bunicilor au rămas fără proprietăți, fără pământuri, chiar și ele fiind foarte mici sau foarte puține.  

Cei care aveau business-uri, da, naționalizarea, au fost confiscate toate și intrate în proprietatea statului. Și să nu mai vorbim de milioanele de oameni ajunși în lagărele de concentrare, în închisorile comuniste, doar pentru faptul că au avut curajul să spună, eu nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă. Punct. Dar despre asta vorbim mult mai puțin în societate.

Marius Pancu: Știți ce mai spun oamenii apropos de acest ultim bun pe care l-ați adus în discuție și e o teză pe care o întâlnesc absolut constant? Dom'le, în perioada Ceaușescu n-a existat niciun fel de închisoare pe criterii de ideologie politică, pe ceea ce înseamnă că ești închis pentru ce gândești. Nu. Au fost închiși toți aceia, pe care i-am văzut închiși inclusiv intelectuali, au fost închiși pentru delicte de drept comun, pentru furturi, pentru că aveau valută în casă, dar în niciun caz pentru că regimul n-ar fi fost de acord cu ce spuneau sau pentru că regimul voia să-i cenzureze, cum a fost cazul lui Gheorghe Ursu.

Daniela Popescu: Ei, aici e o altă capcană în care tindem să picăm în societate. Există preconcepția aceasta că, uite, în perioada comunistă nu exista criminalitate. Învățământul era perfect, dom'le, se învăța carte. Toată lumea avea o casă, așa-i? Doar că noi nu știm foarte clar în spațiul public că dacă aceste informații nu ajungeau în public prin două mecanisme principale, presă și radio, nu înseamnă că ele nu existau. Ci, pur și simplu, adevărul nu era o alternativă cum este în prezent. Și atunci, faptul că, uite, nu mai existau închisori politice, nu înseamnă că oamenii nu erau pedepsiți. 

Ba, regimul găsise o altă alternativă cu care să înlocuiască închisorile, spitalele de psihiatrie. Și foarte mulți, mai ales tineri, care contestau sub o formă sau alta regimul, erau internați în spitalele de psihiatrie și îi se puneau diferite diagnostice ca să demonstreze societății că, de fapt, ei au o problemă și nu regimul. 

Dacă-mi permiteți să mai demontez două mituri. Toată lumea avea o casă. Greșit. Toată lumea avea o casă în sensul că puteai să ai un acoperiș deasupra capului, dar nu aveai o casă în proprietate personală. Foarte puțini erau cei care aveau casă în proprietate personală. Majoritatea locuiau cu chirie la stat. Puteai să îți cumperi.

Dom'le, se produceau multe mașini, da? Uzinele Dacia produceau foarte multe mașini. Da, dar pentru populația de rând, numărul de autoturisme produse era unul foarte mic. Și atunci cunoaștem în istorie cazuri și invităm pe cei care ne ascultă să întrebe în stânga și în dreapta vecinii cât de mult a durat până când au putut să-și cumpere o mașină sau să-și instaleze un telefon. Au existat situații în care au așteptat și 10 ani.

Marius Pancu: Pomeneaţi de educație și am văzut imaginele alea care mi-au dat în fiori, nu în sensul pozitiv, cu acei copii care erau învățați să recite mulțumiri din inimă pentru Conducătorul Suprem. Și atunci vreau să vă întreb exact asta. Cum era de fapt educația în perioada comunistă? Și la ce fel de, nu i-aș spune tortură, i-aș spune, cum să spun, de spaimă individuală, da, erau supuși acești elevi și angajați în general pentru a ajunge la astfel de momente festiviste dedicate conducătorului? 

Daniela Popescu: Aici voi fi foarte onestă. Eu nu am prins nici măcar o zi din regimul comunist și nu am avut educația în timpul regimului comunist. De aceea nu voi fi cumva tentată să fiu nostalgică din acest punct de vedere. 

Marius Pancu: Nu veți fi subiectivă mai bine de atât pentru că aveți acces la datele obiective ale istoricilor sau, mă rog, cumva. 

Daniela Popescu: Exact, dar lucrez mult cu arhive și cu interviuri și sunt profesor. Eu sunt produsul educației anilor 90, unde am moștenit toate traumele și tot sistemul educațional bazat pe sistemul comunist. Dar hai să nu vorbim despre experiența mea personală, ci să ne uităm pe testele PISA, pe primele teste făcute în anii 90, adică același sistem moștenit din comunism. Pe ce se punea accentul educațional foarte mult în perioada comunistă? Pe cantitate, nu pe calitate. Pe a acumula cantități impresionante de informații din diferite domenii, doar că tinerii nu erau învățați să le și folosească. 

Ce arată testele din anii 90? Arată că tinerii, deși aveau capacitatea de a stoca multe informații,  erau complet incapabili să le și pună în aplicare. E un sistem care se bazează foarte mult pe acumulare de informație. Ce nu vorbim foarte mult în spațiul public, care era prioritatea regimului comunist, mai ales în anii 70-80? Să instruiască foarte mulți tineri pe zona reală, pe zona tehnică, politehnică, pentru că ei trebuiau să fie integrați pe piața muncii pentru șantierele care se construiau. Chiar dacă nu erai înclinat spre zona aceasta, nu aveai o foarte mare șansă într-un domeniu umanist, așa cum aveai într-un real. Și atunci nu aveai libertatea întotdeauna să-ți alegi ceea ce vrei să studiezi. Câți tineri ajungeau să facă studii universitare? Din nou, nu se vorbește foarte mult. 

Există proiecția aceasta că regimul comunist a creat un sistem educațional perfect. Hai să ne uităm un pic la generația celor care ajung să lucreze în instituții publice după căderea regimului comunist. Cât de capabili sunt ei să aibă competențe de a prelucra informațiile? Pentru că așa explicăm o mare parte în analfabetismul funcțional pe care îl întâlnim în continuare în instituțiile publice. E un produs al unui sistem de patru decenii pe un anume tip de competențe create și anume a stoca informații. 

Marius Pancu: Și mai era în selecția pe care am făcut-o un aspect pe care tot rostogolesc internauții pe TikTok. Ce respectați eram pe plan extern în epoca lui Ceaușescu și sunt acolo două momente. O primire triumfală în Corea de Nord și o primire de către regina Angliei. Haideți să ne explicați un pic cele două momente. De ce a avut interes pe de-o parte lumea occidentală să-l cultive pe Ceaușescu, pe de altă parte ce s-a întâmplat după vizita acestuia în Asia.

Daniela Popescu: Vizitele în Asia în alte state comuniste nu sunt neapărat un barometru de aprecierea lui Ceaușescu, ci este doar o comparație între regimuri nedemocratice. Vizitele în Occident poate sunt mai relevante. Ceaușescu este invitat, nu neapărat că este admirat de către Occident. Cel este văzut ca un fel de breșă, ca un fel de portiță de distanțare sau de ceartă în blocul comunist. 

Ați arătat și telespectatorii au văzut momentul din 1978 cu vizita în Anglia. Despre ce nu se știe că ai aspect din spate, a fost o vizită mai degrabă cu un interes economic și mai puțin politic și acele elemente de protocol nu au fost special create pentru Nicolae Ceaușescu. Sunt forme de protocol pentru absolut orice lider care vine dintr-un stat în Marea Britaniei. Deci nu i s-a făcut un serviciu de protocol lui Nicolae Ceaușescu, doar e tendința aceasta de a vedea că am fost și noi acolo. Dar ce, n-au fost și lideri de după 1990 care se viziteze state occidentale? Doar că alegem din nou selectiv să ne raportăm la un mic pasaj care nu are neapărat relevanță despre imaginea României într-un anume moment.

Marius Pancu: Ce s-a scrântit, dacă mai era loc de scrânteală, în regimul Ceaușescu după vizitele în Asia, tezele din iulie, felul în care a evoluat regimul? 

Daniela Popescu: Cultul personalității și acel pasaj pe care l-ați arătat într-unul dintre momentele de dinaintea intervenției noastre. Cultul personalității liderului a luat amploare într-un fel mult mai mare. Cu tineri care sunt puși să învețe și să recite poezii pe de rost, să organizeze recepții și tot felul de evenimente publice, în care să-i trateze pe Nicolae și pe Elena Ceaușescu ca pe niște divinități și nu neapărat ca pe niște reprezentanți politici. 

Mai mult decât atât economic și economic. S-au înăsprit condițiile cultural, s-au înăsprit condițiile și s-a concentrat totul pe a proiecta un regim ideal și mai puțin un regim politic simplu. 

Marius Pancu: Vedeți vreo soluție pentru a contracara propaganda asta și adâncirea într-o nostalgie comunistă?

Daniela Popescu: Da, soluția ar fi să nu mai discutăm în spațiu public despre cât de viteji suntem să constatăm că avem probleme politicieni care să nu mai capitalizeze acest subiect ca o campanie de imagine și e de fapt o serie de acțiuni pe care le putem face împreună. De la educație, la societate civilă. 

Unul, să ne cunoaștem istoria vorbind mai mult cu istorici, mergând în arhive, citind mai mult și încercând mai puțin să proiectăm o imagine de oameni care văd că au o problemă dar nu fac nimic. Pentru că o bună parte din acei politicieni nu au fost în școlile și liceele din România ci doar le-au privit de la televizor.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰