Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pelicula "Don't look up" se lansează pe decembrie. Cum a fost conceput personajul lui Leonardo DiCaprio

Veşti importante pentru cinefili, dar nu numai! Dacă aveţi chef să vă relaxaţi în faţa laptopului, la un film bun- acum în perioada sărbătorilor- vă spunem că mâine apare online una dintre cele mai aşteptate pelicule ale anului: "Nu priviţi în sus!"

de Redactia Observator

la 23.12.2021 , 14:22

Este o altfel de comedie care a adunat unii dintre cei mai cunoscuţi actori de la Hollywood- Leonardo DiCaprio, Meryl Streep sau Jennifer Lawrence, pe care, de obicei nu îi vedem în astfel de producţii. Lista e lungă, iar filmul, promiţător. Analistul de film, Cătălin Anchidin, a vorbit mai multe despre producţia cinematografică în materialul video de mai sus. 

„Don’t Look Up” sau indiferenţa lumii faţă de ştiinţă

Satira SF „Don’t Look Up”, scrisă şi regizată de Adam McKay, cu Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Jonah Hill, Cate Blanchett şi Meryl Streep în distribuţie, va fi lansată de Netflix pe 24 decembrie, relatează news.ro

Vezi și

Kate Dibiasky, interpretată de Lawrence, este absolventă a facultăţii de Astronomie şi, împreună cu profesorul ei, dr. Randall Mindy, jucat de DiCaprio, face o descoperire uluitoare: o cometă care orbitează în Sistemul Solar. Prima problemă este că traiectoria ei indică o coliziune directă cu Pământul. A doua este că nimănui nu pare să-i pese. Aparent, vestea unei comete de dimensiunea Everestului care ar putea distruge Pământul este una greu de digerat. Cu ajutorul doctorului Oglethorpe, Kate şi Randall pornesc într-un turneu mediatic, care îi poartă din cabinetul indiferentei preşedinte Orlean şi al fiului ei angajat în funcţia de şef de personal, Jason, până în studiourile „The Daily Rip”, un matinal plin de viaţă, găzduit de Brie şi Jack.

Pe acelaşi subiect

La doar şase luni distanţă de impactul cometei cu Pământul, gestionarea unui flux de ştiri de 24 de ore şi atragerea atenţiei publicului obsedat de reţelele de socializare înainte de a fi prea târziu se dovedeşte a fi o sarcină surprinzător de comică.

Filmul, care păstrează nişte momente cheie şi după genericul de final, prezintă eforturile celor trei oameni de ştiinţă în a convinge planeta de existenţa cometei care o va distruge. Se confruntă cu teorii ale conspiraţiei, cu interese economico-politice şi indiferenţă.

Personajul lui DiCaprio, inspirat de cercetătorii cunoscuţi de actor

Leonardo DiCaprio, implicat de mai mulţi ani în acţiuni se combatere a efectelor schimbării climei, a vorbit la o conferinţă de presă despre percepţia oamenilor faţă de ştiinţă şi de cercetători.

„Adam a creat filmul ăsta, care era iniţial legat de criza climatică, dar a ales să prezinte o urgenţă prin cometa care urmează să lovească Pământul în câteva luni şi cum oamenii de ştiinţă sunt politizaţi, iar eu sunt recunoscător că am jucat un personaj care este bazat pe mulţi oameni pe care i-am cunoscut din comunitatea ştiinţifică, în special cercetători climatologi care încearcă să comunice urgenţa acestei probleme şi simt că sunt subiectul ultimei pagini de ziar. Îmi place cum a portretizat aceste două personaje diferite - unul care este vocal, al lui Jen, genul Greta Thunberg, şi al meu, care încearcă să joace în sistem. Dar mi-a plăcut şi că a fost cinstit legat de cât de distraşi suntem în prezent de la adevăr”.

El a făcut paralela cu pandemia de Covid-19 şi a mărturisit că de mulţi ani căuta să joace într-un film care vorbeşte despre urgenţa climatică.

„Am căutat zeci de ani un film care să aibă de-a face cu schimbările climatice, iar acest subiect este din categoria «ce diferenţă putem face noi? cum putem contribui la cauza asta». Adam a spart codul cu această poveste. Sunt atât de multe comparaţii pe care le putem face între criza climatică şi această poveste, iar, per ansamblu, cred că este cea mai importantă problemă despre care toţi putem vorbi în mod constant. E nevoie de astfel de artişti să schimbe firul poveştii, să creeze discuţii”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Invitaţii Observator 12-14 » Pelicula "Don't look up" se lansează pe decembrie. Cum a fost conceput personajul lui Leonardo DiCaprio