Video Cum îţi construieşti un portofoliu financiar sănătos după 40 de ani. Regula celor 3 piloni de investiţii
Mulţi români ajung la mijlocul vieţii fără un portofoliu de investiţii eficient şi fără o strategie clară de acumulare financiară. În ciuda veniturilor în creştere, economisirea rămâne slabă, iar investiţiile reale lipsesc. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne explică astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, cum investim eficient, raportat la venituri şi vârstă.
Într-o perioadă în care tot mai mulţi români caută alternative la economisirea clasică, investiţiile la bursă rămân încă o necunoscută pentru marea majoritate. Deşi accesul la instrumente financiare s-a democratizat, nivelul de cultură în zona investiţiilor rămâne redus, iar structura portofoliului personal este dezechilibrată în favoarea bunurilor de consum şi a creditării.
Cum ar trebui să arate un portofoliu la mijlocul vieţii
Un profil financiar sănătos, la vârsta de 40-45 de ani, presupune o structură echilibrată între active tangibile şi investiţii care generează venituri. Potrivit analiştilor financiari, 30% din avere ar trebui să fie reprezentată de locuinţa personală şi maşina folosită, 60% ar trebui direcţionaţi către investiţii productive, iar 10% pot fi păstraţi sub formă de lichidităţi sau riscaţi în active mai volatile.
Conform celor mai recente estimări, averea netă medie a unei familii din România este de aproximativ 33.000 de euro, cu mult sub pragul de referinţă recomandat. Modelul internaţional de calcul al avuţiei recomandă ca aceasta să fie cel puţin egală cu venitul anual înmulţit cu vârsta şi împărţit la 10. Astfel, o persoană de 40 de ani ar trebui să deţină, net, echivalentul a patru venituri anuale.
În realitate, românii deţin peste 77% din avere în proprietăţi imobiliare şi autoturisme, 12% în depozite bancare şi doar 5% în piaţa de capital. Bijuteriile, obiectele de artă şi alte bunuri mai puţin lichide reprezintă aproximativ 6% din totalul activelor.
Investiţiile pasive, o soluţie la îndemâna oricui
Pentru cei care nu au timp sau expertiză, investiţiile pasive în ETF-uri care replică indici bursieri reprezintă o alternativă simplă şi eficientă. Acestea pot fi accesate cu sume mici, de la 100 de lei pe lună, într-o strategie recurentă, gândită pe termen lung. Randamentele anuale istorice pentru acest tip de investiţii depăşesc 10%, de trei ori mai mult decât dobânzile medii oferite de depozitele bancare.
În paralel, contribuţiile la Pilonul III de pensii sau investiţiile prin fonduri mutuale administrate de bănci oferă soluţii indirecte, dar automatizate, pentru acumularea de capital. În astfel de produse, riscul este mai bine gestionat, iar expunerea poate fi adaptată în funcţie de profilul investitorului.
O tendinţă tot mai vizibilă în rândul românilor este preferinţa pentru confort imediat. Mulţi accesează credite de consum sau ipotecare cu valori mari, pe durate lungi, fără să mai aloce resurse pentru economisire sau investiţii. Această abordare afectează nu doar stabilitatea financiară personală, ci şi capacitatea de a construi o avuţie durabilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰