Antena Meniu Search
x

Curs valutar

CCR a declarat neconstituțională legea administrării porturilor

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii privind administrarea porturilor, stabilind că actul normativ este neconstituţional. Judecătorii CCR au stabilit că Parlamentul și-a depășit prerogativele în cadrul procedurii de rexeaminare cerute de către președinte în cazul acestui act normativ, notează Agepres.

de Redactia Observator

la 15.02.2023 , 15:10

Portul Constanța CCR a declarat neconstituțională lege privind administrarea porturilor - Shutterstock

Potrivit informațiilor oferite CCR, judecătorii curții, cu unanimitate de voturi, au admis obiecţia formulată de preşedintele României şi au constatat că este neconstituţională Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei 21/1996.

"În esenţă, Curtea a reţinut că intervenţia Parlamentului în cadrul procedurii de reexaminare a legii solicitată de Preşedintele României s-a făcut cu depăşirea limitelor cererii de reexaminare, iar soluţia legislativă pentru care Parlamentul a optat denotă o nouă voinţă politică, exprimând o altă viziune decât cea cuprinsă în legea adoptată iniţial. O astfel de situaţie echivalează cu crearea de novo a unei dispoziţii legale, într-o modalitate care eludează cadrul constituţional, fiind sustrasă mecanismelor democratice care asigură, în spiritul art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, separaţia puterilor în stat, dar şi echilibrul şi controlul reciproc, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală care conferă Preşedintelui României dreptul de a solicita reexaminarea legii transmisă spre promulgare", se precizează în comunicat.

Curtea Constituțională a fost sesizată anul trecut

Articolul continuă după reclamă

Şeful statului a trimis CCR, la finalul anului trecut, o sesizare de neconstituţionalitate privind actul normativ, după ce acesta fusese reexaminat de Parlament la solicitarea sa. "Parlamentul a modificat condiţiile privind selecţia membrilor organelor de conducere, adoptând o lege cu un conţinut diferit faţă de forma iniţială şi, pe cale de consecinţă, o nouă soluţie legislativă neavută în vedere de cererea de reexaminare", a explicat Iohannis, în sesizarea transmisă CCR.

Preşedintele ceruse reexaminarea pe motiv că în cuprinsul unor dispoziţii se foloseşte o terminologie neclară în privinţa domeniilor de studii şi, având în vedere importanţa, rolul şi atribuţiile membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare, este necesară menţionarea expresă a acestora în cadrul condiţiilor de selecţie.

În cererea de reexaminare, preşedintele indica impactul noilor condiţii şi al diminuării unor cerinţe privind experienţa profesională. Prin OUG nr. 160/2020 s-a urmărit crearea cadrului legal necesar aplicării Regulamentului (UE) 2017/ 352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » CCR a declarat neconstituțională legea administrării porturilor