Video Cum a încercat Elena Udrea să-i convingă pe judecătorii bulgari să nu o trimită acasă: "Aveţi ocazia să arătaţi că, în justiţie, Bulgaria este înaintea României"
Elena Udrea rămâne la bulgari. Află abia săptămâna viitoare dacă va fi extrădată în România, după ce judecătorii au cerut mai multe informaţii de la statul român despre condiţiile în care a fost ţinută în arest la noi. Fosta blondă de la Cotroceni s-a prezentat în faţa magistraţilor îmbrăcată la patru ace şi şi-a pledat cauza, reamintind că are un copil. Elena Udrea a mai cerut şi permis de şedere în Bulgaria.
Sunt şapte zile de când Elena Udrea doarme în arest, la bulgari. Este a treia oară în aceste zile când îşi pledează cauza în faţa instanţei. De data aceasta, fosta blondă de la Cotroceni s-a aranjat la patru ace. Dacă prima dată a ajuns în faţa instanţei în blugi, adidaşi şi tricoul în care a fost prinsă, iar a doua oară a apărut încercănată, azi s-a îmbrăcat într-un un costum. N-au lipsit pantofii cu toc şi rujul roz. Până şi manichiura a fost impecabilă. Iar în mâinile încătuşate a ţinut strâns o agendă.
Nici de această dată Elena Udrea nu a vrut să declare nimic presei. A avut multe de spus celor trei judecători. Elena Udrea susţine că este persecutată politic în România şi condamnată ilegal. N-a mai plâns de data aceasta, însă a amintit instanţei că are un copil acasă.
"Aveţi ocazia să arătaţi că, în justiţie, Bulgaria este înaintea României!"
Pledoaria Elenei Udrea: Aş spune că este o ocazie nu doar de a soluţiona o cerere de extrădare, ci de a scrie istorie! Cazul meu nu este doar unul cu justiţia din România! Este un caz de justiţie europeană! Aveţi ocazia să arătaţi că, în justiţie, Bulgaria este înaintea României! Trebuie mult curaj pentru o decizie corectă şi legală în cazul meu! Sunt sigură că statul român îşi va retrage şi acest mandat european la adresa mea. Am un copil acasă şi viaţa mea continuă să fie distrusă aşa cum e de opt ani.
- Elena Udrea le-a cerut magistraţilor bulgari să ia "o decizie istorică". Avocata susţine că va fi persecutată...
- Elena Udrea vrea să scape de arestul din Bulgaria. Avocații susțin că decizia din „dosarul Gala Bute” nu ar...
- Prima reacţie a lui Adrian Alexandrov, după ce Elena Udrea a aflat că va rămâne după gratii, în Bulgaria...
Şi avocaţii săi susţin că fostul ministru a fost ţinut în condiţii umilitoare în arest, în România şi că nu este pe placul actualului Guvern aşa că revenirea în ţară ar putea fi periculoasă.
Bianca Iacob, reporter Observator: După o oră şi ceva de pledoarii aici în sala de judecată, cei trei judecători s-au retras pentru a lua o decizie în cazul Elenei Udrea. Aceasta a zis în faţa magistraţilor că nu vrea să fie predată autorităţilor din România pentru că, spune Apărarea, în ţară este persecutată politic.
Judecătorii au solicitat mai multe informaţii privind condiţiile în care a fot ţinută în arest, la noi, Elena Udrea şi a amânat decizia pentru săptămâna viitoare.
Reporter-avocată Bulgaria: - Cum este Elena Udrea? Aţi vorbi cu ea?
- Este bine,da.
Fostul ministru a fost susţinut şi de soţ, ajuns în Bulgaria din weekend. Udrea va dormi şi în această noapte într-o celulă. Doar că arestul din Bulgaria e mult mai primitor decât cel de la noi. Mâine însă, la Sofia, alţi judecători vor decide dacă Elena Udrea rămâne în arest.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰