Video Cumpărau medicamente de la bolnavii de cancer şi le revindeau în UE. Reţea de medici şi farmacişti, anchetată
Cumpărau medicamente decontate de stat de la oameni grav bolnavi și le revindeau pe sume enorme. O rețea de trafic cu medicamente scumpe, decontate legal din fondurile publice și revândute în spațiul Uniunii Europene, face acum obiectul unei anchete deschise de poliţiştii specializaţi în criminalitate economică. S-au făcut dimineaţă 39 de percheziţii în Bucureşti şi 10 judeţe. În reţea sunt implicaţi medici, farmaciști, dar și intermediari.
Operaţiunea se desfăşoară încă din 2022, în Bucureşti şi în alte nouă judeţe din ţară. Potrivit anchetatorilor, mai mulţi intermediari ar fi racolat persoane vulnerabile, bolnave, care primeau tratamente pe bază de reţetă, în mod legal, de la medic. Aceste persoane erau convinse să-şi vândă medicamentele la preţuri infime - între 200 şi 500 de lei - deşi o singură cutie ajungea să coste între 4.000 şi peste 12.000 de lei.
Cum funcţiona reţeaua
Medicamentele erau apoi preluate de medici, care emiteau reţete legale pentru alţi pacienţi şi le înmânau intermediarilor. În unele cazuri, atunci când pacienţii solicitau reţete, medicii le ofereau direct medicamentele din cabinet.
Cu aceste reţete - obţinute fraudulos, dar perfect valabile în acte - intermediarii mergeau la farmacii, de unde ridicau medicamentele. Ulterior, cu ajutorul unor facturi provenite din Bulgaria, aceştia vindeau tratamentele unor distribuitori. Lanţul continua cu revânzarea către companii din străinătate, din ţări UE unde medicamentele erau extrem de căutate.
Este vorba despre tratamente oncologice şi pentru diverse boli cronice sau acute, extrem de scumpe, decontate de statul român. În ultima perioadă, aceste medicamente erau greu de găsit pe piaţa din România.
Miercuri au avut loc percheziţii în Capitală şi în nouă judeţe, atât la farmacii şi depozite farmaceutice, cât şi la locuinţele unor suspecţi. Mai multe persoane urmează să fie duse la audieri, iar anchetatorii vor stabili prejudiciul adus bugetului de stat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰