Antena Meniu Search
x

Curtea Constituțională a respins sesizările USR şi AUR asupra proiectului de Lege privind desfiinţarea SIIJ. Actul normativ, constituțional

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, ca neîntemeiate sesizările USR și AUR asupra Legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), stabilind că actul normativ este constituţional, informează Agerpres.

de Redactia Observator

la 09.03.2022, 16:38

Curtea Constituțională a respins sesizările USR şi AUR asupra Legii privind desfiinţarea SIIJ - Mediafax Foto / Andreea Alexandru

USR a depus o sesizare la CCR în privinţa proiectului care prevede desfiinţarea SIIJ, atrăgând atenţia că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiţiei "nu implică desfiinţarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituţii".

"Proiectul propus de Cătălin Predoiu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, în încercarea de a evita DNA. Astfel, deşi orice român cercetat pentru corupţie va fi anchetat de DNA, pentru magistraţi vor exista 'procurori desemnaţi'. Acest fapt pune în pericol independenţa magistraţilor, deoarece aceşti 'procurori desemnaţi' vor fi selectaţi în mod netransparent şi chiar politic, prin intermediul procurorului general şi al CSM. Practic, cei din CSM vor putea să aleagă procurorii care îi vor ancheta", preciza USR.

Deputatul USR Stelian Ion declara că sunt evidente "interesul şi disperarea unora de a scoate magistraţii de sub competenţa DNA".

"De la momentul înfiinţării, DNA a obţinut 117 condamnări definitive ale unor magistraţi corupţi, existând alte procese pe rol. În cazul SIIJ, creată în 2018, în plină epocă Dragnea, nu există nicio trimitere în judecată pentru corupţie. Magistraţii care se simt cu musca pe căciulă se tem, politicienii care vor protecţie din partea justiţiei pentru toate fărădelegile comise se tem şi ei. Coaliţia PSD-PNL-UDMR mimează astfel desfiinţarea SIIJ, printr-un proiect perfid care de fapt înfiinţează un alt mecanism, mai diabolic chiar decât Secţia Specială", susţinea Stelian Ion.

Pe acelaşi subiect

USR acuză că proiectul desființării SIIJ a fost adoptat în grabă, fără consultare publică

Reprezentanţii USR afirmau că proiectul privind desfiinţarea SIIJ a fost adoptat în grabă de coaliţia de guvernare, înainte de a primi avizul Comisiei de la Veneţia, şi fără să respecte termenul de 30 de zile de consultare publică.

Pe 28 februarie, Senatul a adoptat, în plen, în calitate de for decizional, proiectul de lege al Guvernului privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Proiectul de act normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei şi adoptat de Camera Deputaţilor pe 21 februarie, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.

Şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Justitie » Curtea Constituțională a respins sesizările USR şi AUR asupra proiectului de Lege privind desfiinţarea SIIJ. Actul normativ, constituțional