Antena Meniu Search
x

Darius Vâlcov va fi adus luni în ţară din Italia. Fostul ministru e condamnat la 6 ani de închisoare

Fostul ministru de finanțe, Darius Vâlcov, condamnat la şase ani de închisoare cu executare în Dosarul Tablouri, va ajunge în ţară, din Italia, la ora 16:00, potrivit surselor Observator. Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, declara pe 11 august, că aducerea în România a lui Vâlcov este o chestiune de câteva zile.

de Redactia Observator

la 14.08.2023, 16:13

Surse: Darius Vâlcov, condamnat în Dosarul Tablourilor, va fi adus în ţară cu zborul de la Roma, la ora 16:00
Surse: Darius Vâlcov, condamnat în Dosarul Tablourilor, va fi adus în ţară cu zborul de la Roma, la ora 16:00 - Hepta

Curtea Supremă de Casaţie a Italiei a respins, pe 8 august, recursul formulat de Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, împotriva deciziei prin care s-a decis predarea acestuia către autorităţile competente ale României. 

Câteva zile mai târziu, Ministerul Justiţiei din România a anunţat că aducerea în România a lui Darius Vâlcov este o chestiune de câteva zile. "Este o procedură în curs, statul italian, prin Ministerul Justiţiei, a luat legătura cu Poliţia Română. E o problemă de zile, nu mai mult", a spus Alina Gorghiu.

Ministrul a spus că şi în cazul altor persoane căutate de autorităţile române, dar care sunt în Italia, Ministerul Justiţiei va fi "activ".

"Tot ce avem proceduri în curs, nu epuizate, vom fi activi ca şi în acest caz. Avem un magistrat de legătură în Italia, care pe tot ce înseamnă cazuri active se va ocupa şi ne va ţine la curent", a spus ministrul.

Pe acelaşi subiect

Vâlcov, condamnat în Dosarul Tablourilor

Darius Vâlcov s-a predat autorităţilor italiene în 23 mai, în Napoli. Conform legislaţiei italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competenţa Curţii de Apel Napoli. Instanţa de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.

Anterior, fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov fusese dat în urmărire de către Poliţia Română, după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Şi Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar, a fost trecut pe lista persoanelor urmărite.

Vâlcov a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, decizia instanţei fiind definitivă.

În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupată de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Justitie » Darius Vâlcov va fi adus luni în ţară din Italia. Fostul ministru e condamnat la 6 ani de închisoare