Dosarul "10 August". Foştii şefi ai Jandarmeriei Române vor fi audiaţi în premieră la Tribunalul Militar

Foştii şefi ai Jandarmeriei Române au fost chemaţi, luni, să dea declaraţii în faţa judecătorilor de la Tribunalul Militar Bucureşti, fiind prima dată când aceştia vorbesc despre ordinele date în noaptea de 10 august 2018, înainte ca magistraţii să pronunţe un prim verdict în acest dosar. La acea vreme, jandarii au intervenit în forţă, inclusiv cu gaze lacrimogene, împotriva cetăţenilor care protestau paşnic în Piaţa Victoriei. „Şefii din Jandarmerie ar putea să spună în faţa judecătorilor cine le-a cerut să acţioneze împotriva propriilor cetăţeni”, declară Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic, citată de News.ro.

de Redactia Observator

la 11.05.2026 , 15:47

Dosarul "10 August". Foştii şefi ai Jandarmeriei Române vor fi audiaţi în premieră la Tribunalul Militar Protestul din 10 august 2018, Bucureşti - ProfiMedia

Laurenţiu Cazan (fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei), Sebastian Cucoş (fost inspector general) şi Cătălin Sindile (fost prim-adjunct) sunt acuzaţi de abuz în serviciu, aceştia fiind cei care au coordonat operaţiunea din Piaţa Victoriei şi au ordonat intervenţia în forţă care a dus la dispersarea violentă a zeci de mii de protestatari paşnici, potrivit unui comunicat de presă al Comunităţii Declic.

"O ţară întreagă a văzut imaginile cu bătrâni, femei şi copii gazaţi şi loviţi de jandarmii care ar fi trebuit să îi protejeze. Şefii din Jandarmerie ar putea să spună în faţa judecătorilor cine le-a cerut să acţioneze împotriva propriilor cetăţeni. Deocamdată, însă, am văzut doar tentative de tergiversare a procesului, pentru a scăpa prin prescrierea faptelor", a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic privind dosarul 10 august.

Faptele din dosarul "10 August" se vor prescrie în octombrie 2026

Articolul continuă după reclamă

Potrivit sursei citate, audierile au loc într-un "context critic", în condiţiile în care faptele din dosarul "10 August" se vor prescrie în doar câteva luni, în octombrie 2026.

"Pentru a evita închiderea dosarului fără un verdict, Tribunalul Militar a admis cererea avocaţilor susţinuţi de Comunitatea Declic de a renunţa la audierea a 373 de martori rămaşi pe listă, după ce alţi peste 600 de martori au descris ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei, accelerând astfel procedura judiciară", precizează sursa citată.

Probele care susţin acuzaţiile: Sute de grenade şi mii de cartuşe

Conform rechizitoriului şi expertizelor tehnice realizate de către experţi ai MApN, forţele de ordine au folosit împotriva manifestanţilor "un arsenal deosebit de periculos: 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 grenade de mână cu efect iritant lacrimogen şi 316 cartuşe (calibru 38 şi 40 mm) cu efect iritant lacrimogen.

"Expertizele arată că aceste dispozitive au provocat arsuri şi răni grave din cauza schijelor, temperaturilor ridicate şi forţei impactului, sute de persoane având nevoie de îngrijiri medicale", menţionează reprezentanţii Declic.

Dosarul a ajuns în faţa judecătorilor după ce a fost iniţial clasat. Ioan Crăciuneanu, victimă a violenţelor, a obţinut redeschiderea anchetei fiind reprezentat de sora către sa, avocata Lucia Crăciuneanu, şi de avocatul Comunităţii Declic, Toni Decean.

Membrii Comunităţii Declic au susţinut financiar întregul demers, achitând onorariile avocaţilor şi costurile judiciare. Aceştia au analizat sute de ore de înregistrări video, extrăgând probele clare în care jandarmii lovesc cetăţeni care nu manifestau nicio formă de violenţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mai este "Noua Casă" o soluție reală pentru tineri?
Observator » Justiţie » Dosarul "10 August". Foştii şefi ai Jandarmeriei Române vor fi audiaţi în premieră la Tribunalul Militar