Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foşti şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi definitiv cu suspendare în dosarul şantajării jurnalistei Emilia Şercan

Fostul rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnaţi definitiv joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 22.07.2022 , 09:18

Foşti şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi definitiv cu suspendare în dosarul şantajării jurnalistei Emilia Şercan Foşti şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi definitiv cu suspendare în dosarul şantajării jurnalistei Emilia Şercan - Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Instanţa supremă a respins ca nefondate apelurile declarate de Emilia Şercan, cei doi inculpaţi şi DNA, fiind menţinută sentinţa aplicată în mai 2021 de Curtea de Apel Bucureşti. Pe de altă parte, ICCJ a admis apelul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi a dispus ca instituţia de învăţământ să nu mai plătească în solidar cu cei doi poliţişti daune morale jurnalistei.

Potrivit deciziei Curţii de Apel Bucureşti, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci vor sta 4 ani sub supraveghere, perioadă în care cei doi trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

De asemenea, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 120 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare.

Articolul continuă după reclamă

Judecătorii au admis în parte acţiunea civilă formulată de Emilia Şercan, aceasta urmând să primească 80.000 lei cu titlu de daune morale.

Pe acelaşi subiect

Într-un dosar separat, poliţistul Gheorghe Adrian Bărbulescu, cel care i-a trimis mesajele de ameninţare jurnalistei, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Decizia a fost luată după ce poliţistul şi-a recunoscut vinovăţia şi a încheiat un acord cu DNA.

În decembrie 2019, DNA i-a trimis în judecată pe Adrian Iacob, la data faptei chestor de poliţie şi rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", şi Petrică Mihail Marcoci, la data faptei comisar şef de poliţie şi prorector al Academiei, fiecare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la şantaj.

Procurorii anticorupţie notează că, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2019, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu, subinspector în cadrul Academiei de Poliţie, să transmită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

Concret, arată anchetatorii, Iacob şi Marcoci i-ar fi cerut lui Gheorghe Adrian Bărbulescu, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, precum şi de recunoştinţa acestuia pentru că după absolvire fusese menţinut în cadrul Academiei, să achiziţioneze mai multe aparate de telefon second hand şi cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare persoanei vătămate.

"Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluţia infracţională pe parcursul săvârşirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpaţi unui alt ofiţer debutant din cadrul Academiei, care însă nu le-a dat curs", menţionează DNA.

Sursa citată mai precizează că aceste demersuri ar fi fost determinate de faptul că, în perioada menţionată, Emilia Şercan a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliţie, care ar fi putut avea consecinţe semnificative asupra carierei şi reputaţiei lui Adrian Iacob şi a lui Petrică Mihail Marcoci.

"După trimiterea mesajelor de ameninţare, inculpaţii au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicaţii telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să şteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală şi l-au asigurat că va primi o pedeapsă uşoară, precum şi că va fi menţinut în cadrul Academiei chiar în situaţia unei condamnări", mai arată procurorii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Foşti şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi definitiv cu suspendare în dosarul şantajării jurnalistei Emilia Şercan