Antena Meniu Search
x

Video Frații Tate nu i-au convins pe judecători și rămân în arestul la domiciliu. Andrew și Tristan ar putea rămâne fără o parte din averea lor

Fraţii Tate rămân în arest la domiciliu, la fel şi cele două complice ale lor.  De la începutul anchetei, judecătorii au prelungit de trei ori mandatul de arestare preventivă. Andrew și Tristan Tate, au fost reținuți anul trecut înainte de Revelion, iar la finalul lunii martie, milionarii au fost plasați în arest la domiciliu.  Prin metoda "loverboy", ei ar fi racolat și ulterior sechestrat 7 fete în vila lor din Ilfov pe care le obligau  să filmeze materiale pornografice.

de Redactia Observator

la 23.06.2023, 21:49

Vezi și

Procurorii DIICOT au finalizat ancheta şi au dispus trimiterea în judecată a lui Andrew Tate, a fratelui acestuia, Tristan Tate, precum şi a celor două presupuse complice ale celor doi. Dosarul în care cei patru vor fi judecaţi, la Tribunalul Bucureşti, vizează infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuat, acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, instigare la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe. Dintre cele şapte femei care au calitatea de persoană vătămată în cadrul anchetei, trei s-au constituit părţi civile în dosarul trimis spre judecare. 

"Prin rechizitoriul din data de 15.06.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată (în stare de arest la domiciliu) a 4 inculpaţi, două persoane cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi doi cetăţeni români, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată (faţă de fiecare inculpat în parte au fost reţinute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale şi, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate), viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, instigare la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe. În cauză s-a reţinut că, la începutul anului 2021, cei patru inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane", informează, marţi, DIICOT.

Acuzațiile aduse de procurori

Pe parcursul urmăririi penale, procurorii au identificat şapte femei care "au fost supuse la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor". "Dintre cele 7 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat, trei s-au constituit parte civilă în procesul penal"; precizează DIICOT.

Pe acelaşi subiect

În ceea ce priveşte acuzaţia de viol, procurorii notează că, în luna martie 2022, o femeie a fost constrânsă de unul dintre inculpaţi, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale  - două acte materiale, conform documentelor din dosar.

"Referitor la infracţiunile de acces ilegal la sistem informatic şi alterarea integrităţii datelor informatice s-a reţinut că, în luna octombrie 2021, unul dintre inculpaţi a accesat fără drept sistemul informatic aparţinând uneia dintre persoanele vătămate şi a postat pe contul de socializare aparţinând acesteia materialele pe care le-a obţinut în această modalitate, care o înfăţişau pe aceasta în ipostaze compromiţătoare", mai transmit anchetatorii.

Acuzaţiile de instigare la lovire sau alte violenţe, respectiv lovire sau alte violenţe fac referire la faptul că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul „pedepsirii” uneia dintre victime, care a refuzat să continue realizarea de materiale  cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre inculpaţi, un alt inculpat a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

"Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea mai multor bunuri mobile şi imobile (indisponibilizate şi sechestrate): 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov, 15 autoturisme de lux, 14 ceasuri de lux, 2 lingouri şi o medalie, părţile sociale deţinute în cadrul a 4 societăţi comerciale,  sumelor de  86.580 lei, 52.650 euro, 17.430 USD şi 10.370 lire sterline şi sumei de 21.080508 BTC, existentă în portofele de criptomonedă (aproximativ 384.904,789 USD), precum şi obligarea inculpaţilor la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 300.000 lei. De asemenea, prin actul de sesizare s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea infracţiunilor de spălare a banilor, favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor, trafic de minori şi trafic de persoane", se mai arată în comunicatul DIICOT.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Justitie » Frații Tate nu i-au convins pe judecători și rămân în arestul la domiciliu. Andrew și Tristan ar putea rămâne fără o parte din averea lor