Video Hărţuirea online, pedepsită la fel ca agresiunea fizică. Ce prevede noul proiect de lege votat de Parlament
Într-o perioadă în care trăim tot mai mult pe internet, hărţuirea online este aproape la fel de periculoasă ca cea fizică. Iar cazurile cresc alarmant, mai ales în rândul tinerilor. În acest context, avem o veste foarte bună. Ordinul de protecţie a fost extins. Mai exact, victimele hărţuirii pe internet pot depune plângere, iar agresorii vor fi monitorizaţi exact ca în cazul violenţelor fizice.
Se vor aplica exact aceleaşi restricţii ca în cazul agresiunilor fizice. Mai exact, în cazul în care victima primeşte în mediul online mesaje instigatoare sau ameninţări aceasta poate cere un ordin de protecţie. O noutate cu care vine acest proiect de lege: ordinul de protecţie va putea fi aplicat şi în cazul în care agresorul nu este un membru al familiei victimei.
În fiecare zi sunt 160 de cazuri de violenţă domestică, mai exact 7 victime pe oră
Astfel, în aceste situaţii de hărţuire online agresorul ar putea fi obligat să poarte acel dispozitiv electronic de urmărire pe toată durata ordinului de protecţie, durată ce poate ajunge până la 6 luni. De asemenea, în toată această perioadă nu va avea voie să interacţioneze cu victima în mediul online.
Vorbim despre o statistică îngrijorătoare pe care ministerul Justiţiei îşi propune să o oprească. În fiecare zi sunt 160 de cazuri de violenţă domestică, mai exact 7 victime pe oră. Acest proiect de lege a fost votat ieri, 7 februarie, în Parlament, iar următorul pas este promulgarea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰