ICCJ dă în judecată Guvernul pentru neplata restanţelor salariale către magistraţi
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat luni că a dat în judecată Guvernul şi Ministerul Finanţelor, în contencios administrativ, pentru amânarea plăţii unor drepturi salariale restante ale magistraţilor.
În cererea de chemare în judecată, semnată de preşedinta ÎCCJ, Lia Savonea, se solicită judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, printre altele, aplicarea de amenzi premierului Ilie Bolojan şi ministrului Finanţelor, în cazul în care nu vor pune în executare decizia instanţei, relatează Agerpres.
Proiectul de buget transmis Parlamentului de Ministerul Finanţelor prevedea aproape 5 miliarde de lei pentru Înalta Curte în 2026, o creştere de aproximativ 50% faţă de anul precedent. Sumele suplimentare erau destinate achitării unor drepturi salariale restante, rezultate din majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătoreşti.
Restanţele au apărut după ce, în 2023, Înalta Curte - condusă atunci de Corina Corbu - şi Parchetul General - condus de Alex Florenţa - au decis majorarea salariilor judecătorilor şi procurorilor cu 25%, pentru a se alinia unor decizii ale instanţelor. Majorarea se aplică retroactiv, începând cu anul 2018. Guvernul a decis însă amânarea unei părţi din aceste plăţi, redirecţionând fondurile către pachetul de ajutoare sociale de 1,1 miliarde de lei promovat de PSD.
În documentul înaintat Curţii de Apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se solicită următoarele:
- obligarea pârâţilor la punerea la dispoziţia reclamantei a tuturor fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale magistraţilor, prevăzute în titluri executorii scadente în anul 2026;
- emiterea actelor administrative şi efectuarea tuturor demersurilor bugetare necesare pentru includerea/alocarea integrală a sumelor solicitate necesare achitării drepturilor salariale restante prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026, inclusiv prin rectificare bugetară, dacă este cazul;
- stabilirea prin dispozitiv a unui termen de executare de maxim 10 zile precum şi a amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 544/2004, respectiv amenda în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în sarcina persoanelor responsabile, respectiv ministrul Finanţelor şi prim-ministrul României, pentru neexecutarea obligaţiei stabilite prin hotărârile judecătoreşti definitive, precum şi obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru neexecutare;
- aplicarea penalităţilor de 2% pe fiecare zi de întârziere.
Înalta Curte susţine că neplata sumelor restante afectează dreptul de proprietate al judecătorilor care deţin titluri executorii neexecutate de peste zece ani. Totodată, instanţa supremă acuză Guvernul că încalcă principiul separării puterilor în stat şi subminează legitimitatea instanţelor. Decizia de a acţiona în instanţă vine după ce Lia Savonea a depus vineri o plângere prealabilă la Guvern, în care critica măsurile recente îndreptate împotriva magistraţilor, inclusiv legea privind reducerea pensiilor.
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act cu îngrijorare de atitudinea Guvernului României, care în mod constant şi sistematic a adoptat măsuri cu efect de restrângere şi afectare a drepturilor judecătorilor, începând cu intervenţiile asupra regimului pensiilor şi continuând, în prezent, cu ignorarea obligaţiilor legale de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive. Această evoluţie nu este una izolată. Ea reflectă o practică ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea principiilor statului de drept. Executarea hotărârilor judecătoreşti nu este opţională. Executarea nu poate fi amânată, reinterpretată sau făcută discreţionar. Atunci când obligaţiile stabilite prin hotărâri definitive sunt, în mod repetat, supuse unor mecanisme de reeşalonare unilaterală, prin care statul, în calitate de debitor, îşi arogă dreptul de a decide singur când şi cum îşi execută propriile obligaţii, vorbim despre un comportament incompatibil cu ordinea juridică", a transmis vineri ICCJ.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
