Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ioan Niculae poate fi eliberat din penitenciar. Decizia Judecătoriei Medgidia nu este definitivă

Omul de afaceri Ioan Niculae poate fi liberat din penitenciar, după ce Judecătoria Medgidia i-a admis, miercuri, cererea, dar decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.

de Redactia Observator

la 10.11.2021 , 16:16

Ioan Niculae poate fi eliberat din penitenciar. Decizia Judecătoriei Medgidia nu este definitivă Ioan Niculae poate fi eliberat din penitenciar. Decizia Judecătoriei Medgidia nu este definitivă - Hepta

Judecătoria Medgidia a hotărât să admită cererea lui Ioan Niculae privind liberarea condiţionată, hotărând că el poate fi pus în libertate dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Constanţa, în trei zile de la comunicare, scrie news.ro.

Ioan Niculae e închis la Penitenciarul Poarta Albă

Omul de afaceri a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată care i-au fost respinse de instanţă. 

Articolul continuă după reclamă

Ioan Niculae, administrator al InterAgro, a fost condamnat în luna februarie a acestui an, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare în dosarul în care este acuzat, între altele, că "a corupt" oameni de afaceri, funcţionari publici şi înalţi demnitari să promoveze o Hotărâre de Guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, acest lucru aducând InterAgro un beneficiu de 600 de milioane de euro.

Pe acelaşi subiect

Ioan Niculae îşi ispăşeşte pedeapsa la Penitenciarul Poarta Albă.

Avere de peste un miliard de dolari

Averea sa a depăşit la un moment dat un miliard de dolari. La Zimnicea, oraş-port la Dunăre, şi-a construit un adevărat imperiu. Văzut de sus, domeniul său e ca o oază de lux, într-un oraş prăbuşit la propriu, în care singura sursă de venit pentru localnici este firma sa.

Pasionat de vânătoare, a ajuns în 2014 pe primele pagini din presa internaţională după ce a plătit 50 de mii de euro ca să împăieze şi să aducă în ţară un elefant de peste 4 tone, vânat în Africa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Ioan Niculae poate fi eliberat din penitenciar. Decizia Judecătoriei Medgidia nu este definitivă