Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prinţul Paul a fost prins la Paris şi se află în custodia autorităţilor franceze. Are de ispăşit o condamnare de 3 ani și 4 luni

Prinţul Paul a fost prins la Paris şi se află în custodia autorităţilor franceze, urmând să se facă procedurile de predare. Acesta are de ispăşit o condamnare de 3 ani şi 4 luni în dosarul Fermei Regale Băneasa.

de Monica Palade

la 22.11.2023 , 17:47

Anunţul a fost făcut de Ministru al Afacerilor Interne, Lucian Bode. 

"În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia, către țara noastră". 

Recent, Paul de România a pierdut la Sectorul 1 şi custodia unicului său fiu, Carol Ferdinand al României, în vârstă de 11 ani. Decizia nu este definitivă. Cea care a solicitat exclusivitate asupra custodiei copilului este Prințesa Lia de România, pentru a-i fi mult mai ușor să părăsească țara și nu numai. Astfel, aceasta nu mai are nevoie de acordul scris al soțului său pentru nicio decizie care va fi luată asupra minorului, cum ar fi școală sau decizii medicale.

Articolul continuă după reclamă

Condamnat la 3 ani 4 luni

Pe acelaşi subiect

Reamintim că Paul de România a fugit din țară înainte de condamnarea din 17 decembrie 2020 de la Curtea de Apel Brașov.

”La data de 17.12.2020 Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, fiul lui Mircea-Grigore si Helene-Henriette, născut la data de 13.08.1948 în Franta, loc. Paris, domiciliat în Mun. București, (...), condamnat la 3 ani si 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, arată IGPR pe site.

Polițiștii au mers atunci acasă la Prințul Paul pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, însă nu l-au găsit.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Prinţul Paul a fost prins la Paris şi se află în custodia autorităţilor franceze. Are de ispăşit o condamnare de 3 ani și 4 luni