Ministrul Justiţiei, despre vârsta de pensionare a magistraţilor: "Ne-am propus să o ducem la vârsta standard"
Radu Marinescu, ministrul Justiţiei, a fost invitatul Alessandrei Stoicescu la Observator.
În cadrul interviului din platoul Observator, Radu Marinescu a vorbit şi despre vârsta de pensionare a magistraţilor.
"Prin programul de guvernare ne-am propus să ducem vârsta de pensionare în ceea ce-i priveşte pe magistraţi la vârsta standard. Pentru a face acest lucru ne preocupăm ca proiectul care va deveni lege să fie unul constituţional, bazat pe toate exigenţele care vin atât din coordonata de UE cât şi din jurisprudenţa CCR şi să fie rezultatul unui dialog între puterile statului", mai spune ministrul.
Ministrul Justiţiei, despre vârsta de pensionare a magistraţilor
Premierul Bolojan a anunţat că proiectul privind creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistraţi este aproape finalizat. Valoarea pensiei va fi după model european, a mai adăugat şeful Executivului într-un interviu. "Cu siguranţă va apărea acest proiect. Cu siguranţă câteva lucruri vor trebui respectate. În primul rând, dacă atingem vârsta de pensionare există deja o lege care duce vârsta de pensionare prin etapizare la 60 de ani, trebuie păstrate elementele de predictibilitate. Una este ca indemnizaţia sau pensia să fie cât mai apropiate de indemnizaţia în plată, alta este să existe o predictibilitate care se poate regăsi într-un mecanism de creştere etapizată. Aceste elemente combinate trebuie să asigure succesul de constituţionalitate al legii. Sunt peste 20 de acte normative în timp care au tot modificat statutul privind pensiile magistraţiilor, sporuri, nesporuri. Această situaţie trebuie să înceteze.
Dacă stabilim o normă şi o regulă ea trebuie să fie pentru mult timp de acum încolo, dacă stabilim nişte criterii de salarizare, acestea trebuie să fie stabilie şi predictibile, să nus chimbăm în fiecare an. Sub nicio formă nu trebuie discutat sub formă de termeni de pedeapsă sau de sancţiune, departe de noi o astfel de intenţie", a explicat Radu Marinescu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰