Monica Macovei, trimisă în judecată după accidentul din Mangalia. Fostul ministru al Justiţiei a lovit un motociclist, după ce a intrat pe contrasens, în 2022
Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în urma accidentului de acum un an din Mangalia, când a intrat pe contrasens şi a lovit un motociclist, transmite news.ro.
"La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Macovei Monica-luisa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi alin. 3 C.p", au transmis miercuri, reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa.
Motociclistul a avut nevoie de aproape 4 luni de îngrijiri
Sursa citată menţionează că, la data de 8 octombrie 2022, Monica Macovei conducea un autoturism pe DN 39, în apropiere de Mangalai şi "din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie".
Filmul accidentului din 2 Mai
Accidentul s-a produs anul trecut, pe 8 octombrie, pe drumul care leagă Mangalia de 2 Mai. Monica Macovei era la volan când, într-o curbă, ar fi intrat pe contrasens. A lovit în plin un motociclist în vârstă de 56 de ani şi l-a aruncat într-un parapet metalic. Bărbatul a rămas nemişcat pe asfalt, iar motorul său a luat foc.
În ziua accidentului, Monica Macovei s-a declarat nevinovată. Într-un mesaj postat pe Facebook, a susţinut că motocicleta a intrat pe sensul ei de mers. Probele găsite la locul accidentului au contrazis varianta fostului europarlamentar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰