Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Stelian Ion, ministrul Justiției: "Desfiinţarea Secţiei Speciale se va întâmpla, asta este o certitudine"

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat că desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) este o certitudine şi a propus chiar o sesiune extraordinară a Senatului, ca şi Cameră decizională a Parlamentului, în care să se discute acest subiect. Stelian Ion a menţionat că au fost unele discuţii în coaliţia de guvernare, discuţii care au întârziat luarea unei decizii în privinţa SIIJ.

de Redactia Observator

la 20.06.2021 , 22:38

Ministrul Justiției, Stelian Ion Ministrul Justiției, Stelian Ion - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

"Mi-aş fi dorit mult mai mult, spre exemplu, astăzi, Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie ar fi trebuit să fie deja istorie. De asemenea, legile Justiţiei era bine dacă ar fi fost în Parlament şi deja începea discuţia. Sunt multe capitole care ar fi putut sta mai bine, dar am avut un raport MCV de curând, este o oglindă obiectivă, o oglindă fidelă a ceea ce se întâmpă în Justiţie şi ne arată că suntem pe drumul cel bun, că trebuie să continuăm în direcţia aceasta, ferm, şi fără să ne abatem de la promisiunile pe care le-am făcut la început, fără să ne abatem de la a respecta recomandările din partea Comisiei Europene, de a respecta avizele Comisiei de la Veneţia şi aşa mai departe", a declarat Stelian Ion, la Digi24, duminică seara.

Stelian Ion a adăugat că în coaliţie se fac unele "ajustări" ale legilor Justiţiei

"În prezent, legile Justiţiei sunt în etapa finală a elaborării lor, după ce am anunţat în martie că la minister sunt finalizate, după o perioadă de şase luni de dezbateri publice, de consultări. Urmează această perioadă în care, în cadrul unui grup de lucru format în coaliţie, se fac ultimele ajustări. Am aşteptarea că în următoarea sesiune parlamentară, pentru că a mai rămas foarte puţin din actuala sesiune, să fie pe masa Parlamentului şi să înceapă dezbaterea. E vorba de trei legi ale justiţiei, cele mai importante, care reglementează sistemul judiciar", a explicat Stelian Ion.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Justiţiei susține că Secția Specială are zilele numărate

Pe acelaşi subiect

"De asemenea, SIIJ are zilele numărate pentru că la începutul lunii iulie vom primi şi avizul din partea Comisiei de la Veneţia care eu nu am emoţii, personal, că va fi un aviz în care se va merge pe aceeaşi linie. Comisia de la Veneţia a criticat de la bun început înfiinţarea acestei Secţii speciale şi nu am aşteptarea să aibă o altă opinie", a declarat ministrul.

Stelian Ion a vorbit şi de unele discuţii din coaliţia de guvernare, în privinţa desfiinţării Secţiei speciale. "De desfiinţat se putea desfiinţa foarte repede, au intervenit în coaliţie anumite discuţii. Varianta Guvernului a fost transmisă. Lucrurile ar fi fost foarte simple, dacă în cadrul coaliţiei nu s-ar fi ridicat problema ce facem, ce punem în loc şi nu veneau nişte argumente legate de ce se întâmplă cu dosarele, vor merge înapoi la DNA, vor merge la alte structuri de Parchet şi aşa mai departe. Nu e un scop în sine doar să desfiinţăm Secţia, într-adevăr trebuie să vedem ce facem mai departe. Noi am spus că e în programul de guvernare, însă au existat din partea unor colegi de coaliţie anumite îndoieli. Personal am insistat şi am fost prezent la toate discuţiile pe Secţia specială, încercând să îi conving pe colegi că aceasta este varianta corectă, de revenire la situaţia de dinainte de înfiinţarea Secţiei, când lucrurile funcţionau. Aveam urmăriri, anchete pe toate domeniile. Ceea ce se întâmplă acum e inacceptabil prin faptul că există tot felul de informaţii care ies din dosare de la SIIJ, în mod inacceptabil", a afirmat Stelian Ion.

Ministrul Justiţiei a explicat că partenerii de la UDMR au solicitat ca dosarele de la SIIJ să fie preluate de o secţie specială din cadrul Parchetului General, or tocmai SIIJ este o astfel de secţie în cadrul Parchetului General.

Blocaj în coaliția de guvernare, pe subiectul SIIJ

"Dumnealor (UDMR - n.r.) spun că aceste dosare ar trebui instrumentate de o secţie din cadrul Parchetului General. SIIJ este, în prezent, o secţie în cadrul Parchetului General. Dacă mutăm dosarele dintr-o parte în alta nu vom putea avea aşteptări că lucrurile vor fi radical diferite, aşa încât şi ce ne-a spus Comisia Europeană, prin MCV, respectarea luptei împotriva corupţiei, angajamentului de luptă împotriva corupţiei pe care ni l-am asumat de-a lungul timpului trebuie să fie foarte clar din partea României. Aceasta este o componentă a luptei împotriva corupţiei. Şi a avea o altă variantă de a spune că magistraţii vor să fie anchetaţi, lucrul acesta ar afecta credibilitatea acestei instituţii numită DNA. A rămas chestiunea în discuţe. Există acel amendament, din punctul meu de vedere inacceptabil, este punctul meu de vedere pe care l-am exprimat de mai multe ori, acesta în care dosarele ar fi trebuit să treacă la o altă secţie din cadrul Parchetului General, fără să se mai întoarcă la DNA şi urmează să primim avizul Comisiei de la Veneţia. Dacă nu era un blocaj în coaliţie pe acest subiect, era votat. Este un blocaj, dar acest moment este important, de la începutul lunii iulie", a declarat Stelian Ion.

Stelian Ion a propus o sesiune extraordinară a Senatului, la începutul lunii iulie. "Am propus ca la începutul lunii iulie să avem o sesiune extraordinară a Parlamentului, a Senatului ca şi cameră decizională, deci nu avem de trecut prin mai multe etape, deja legea a fost votată de Camera Deputaţilor. Desfiinţarea Secţiei speciale se va întâmpla, asta este o certitudine. Faptul că nu s-a realizat până acum, este un lucru aş spune care nu ne dă motive de bucurie, însă această secţie, în această perioadă de vacanţă parlamentară, ar trebui desfiinţată. Nu mai avem motive. Vom vedea Curtea Constituţională ce va spune, nu au argumente", a declarat ministrul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Stelian Ion, ministrul Justiției: "Desfiinţarea Secţiei Speciale se va întâmpla, asta este o certitudine"