Antena Meniu Search
x

Bilanţul avalanşei din Munţii Himalaya: cel puţin 19 persoane au murit, alte 10 sunt încă dispărute

Cel puţin nouăsprezece persoane au murit în avalanşa care s-a produs marţi în Munţii Himalaya din India, iar alte zece sunt date dispărute, au anunţat vineri autorităţile, informează AFP.

de Redactia Observator

la 07.10.2022, 10:32

Cel puţin 19 persoane au murit şi alte 10 sunt încă dispărute, după avalanşa din Himalaya
Cel puţin 19 persoane au murit şi alte 10 sunt încă dispărute, după avalanşa din Himalaya - Shutterstock/Arhivă

34 de elevi de la un institut local de alpinism, şapte instructori şi o asistentă au fost victimele unei avalanşe care a avut loc marţi în apropierea vârfului Muntelui Draupadi ka Danda-II, la o altitudine de 4.880 de metri în statul Uttarakhand (Nord).

”Au fost găsite nouăsprezece cadavre. Zece persoane sunt încă dispărute. Operaţiunile de salvare au fost reluate în această zi, dar sunt condiţionate de vreme. Vremea e rea”, a declarat Ridhim Aggarwal, de la agenţia de dezastre din Uttarakhand, notează news.ro

Până acum, autorităţile au salvat până acum 32 de persoane. În apropierea locului unde a avut loc avalanşa, la aproximativ 4.900 m deasupra nivelului mării, a fost instalată o staţie de aterizare a elicopterelor,  unde a fost efectuată cu succes o aterizare de probă joi dimineaţă, a anunţat poliţia de frontieră indo-tibetană.

Instructorii grupului de alipinism au salvat mai multe vieţi

Pe acelaşi subiect

Sunil Lalwani, unul dintre alpiniştii supravieţuitori, a spus că instructorii grupului au salvat multe vieţi.

”Eram la 50 sau 100 de metri de vârf cu instructorii în faţa noastră, când deodată o avalanşă ne-a lovit şi ne-a luat pe toţi”, a declarat joi Sunil Lalwani, citat de cotidianul Hindustan Times, mai adaugă news.ro.

”S-a întâmplat în câteva secunde şi am fost aruncaţi într-o prăpastie. Am reuşit, cumva, să respirăm (...) Datorită lor (n.r. instructorilor) suntem în viaţă astăzi”, a mai spus el.

O alpinistă care a atins vârful Everestului şi a muntelui Makulu în doar 16 zile, atingând un record pentru femei, se află şi ea printre morţi

Alipinistul veteran Savita Kanswal, membru al echipei de instructori, s-a numărat printre morţi. La începutul acestui an, ea a atins vârful Everestului şi a muntelui Makulu din apropiere în doar 16 zile, un record pentru femei.

De asemenea, săptămâna trecută, trupul celebrei alpiniste şi schioare americane Hilaree Nelson a fost găsit pe versanţii Manaslu, din Nepal. Ea a fost dată dispărută în timp ce cobora pe al optulea cel mai înalt vârf de pe planetă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Mapamond » Bilanţul avalanşei din Munţii Himalaya: cel puţin 19 persoane au murit, alte 10 sunt încă dispărute