Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cadavrul unei femei, descoperit între fălcile unui aligator, în Florida. Reptila lungă de 4 metri a fost eutanasiată

Descoperire macabră într-un orăşel din Florida. Un aligator lung de patru metri a fost ucis, după ce rămăşiţele unei femei au fost descoperite în fălcile sale, potrivit BBC. Un martor a declarat pentru presa locală că a observat reptila într-un canal aflat în apropiere de Grădina Botanică din Largo. 

de Redactia Observator

la 25.09.2023 , 08:50

Cadavrul unei femei, descoperit între fălcile unui aligator, în Florida. Reptila lungă de 4 metri a fost eutanasiată Cadavrul unei femei, descoperit între fălcile unui aligator, în Florida. Reptila lungă de 4 metri a fost eutanasiată - CBS

Aligatorul a fost extras din apă şi eutanasiat, a precizat într-un comunicat biroul şerifului din comitatul Pinellas, adăugând că o echipă de scafandri a "recuperat, de asemenea, cadavrul unui adult din cursul de apă". Potrivit AFP, rămăşiţele aparţin unei femei în vârstă de 41 de ani.

Poliţia a declarat că o anchetă este în curs de desfăşurare pentru a determina "circumstanţele şi cauzele decesului".

Un localnic pe nume Jamarcus Bullard a declarat că se plimba prin zonă când a văzut un aligator cu un cadavru între fălci. El a alergat la o staţie de pompieri aflată în apropiere pentru a da alarma. Din punct de vedere statistic, un atac de aligator este destul de rar şi aproape niciodată fatal. Doar două atacuri fatale au fost raportate până acum în acest an în Florida.

Articolul continuă după reclamă

Datele oferite de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) indică doar 10 atacuri mortale ale aligatorilor în sud-estul SUA între 1999 şi 2019. În această perioadă, de cinci ori mai mulţi oameni au fost ucişi de câini şi de 12 ori mai mulţi de fulgere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Cadavrul unei femei, descoperit între fălcile unui aligator, în Florida. Reptila lungă de 4 metri a fost eutanasiată