Galerie foto Dansatoare găsită moartă la 2 săptămâni după ce a postat pe Instagram un dispozitiv de urmărire ascuns sub mașina ei, în SUA
”Nu e de glumit, uneori crezi că ție nu ți se va întâmpla niciodată”, avertiza Abigail Saldana într-o filmare postată pe Instagram luna trecută, după ce a descoperit un dispozitiv de urmărire plasat sub mașina ei. Aproximativ 2 săptămâni mai târziu, tânăra din Texas a fost găsită moartă, împușcată, la volanul mașinii sale.
Abigail Saldana a fost găsită moartă la 12 zile după ce a postat filmarea cu dispozitivul găsit sub mașină. Se presupune că ar fi fost împușcată de-a lungul unei autostrăzi din Texas de un bărbat, fost pușcaș marin, care devenise obsedat de ea, după ce o cunoscuse la clubul de striptease în care lucra.
Dansatoarea exotică se plângea că este hărțuită de un client de la club
La câteva ore de la moartea ei, bărbatul, pe nume Stanley Szeliga, în vârstă de 54 de ani, era în custodia poliției și acuzat de uciderea ei .
- Momentul în care criminalul din Arad cară trupul fără viață al fetiței într-o valiză a fost filmat. Alături...
- O mamă și-a ucis 5 copii, după ce a văzut o poză a soțului ei cu o altă femeie. Un tribunal din Germania a...
- ”Ce ești tu, om sau diavol?” O femeie și-a înjunghiat până la moarte fosta iubită, care căzuse de la...
Abigail Saldana avea 22 de ani și era mama unui copil. Ea s-a plâns în repetate rânduri managerului ei de la clubul de striptease Rick's Cabaret, cât și membrilor familiei ei că un client înfiorător pe nume „Stan” o urmărea și hărțuia.
Bărbatul o acuza pe tânăra dansatoare că l-a păcălit cu mii de dolari
Pe contul de Instagram al bărbatului, anchetatorii au găsit numeroase postări referitoare la tânăra de 22 de ani, despre care spunea că l-a păcălit cu mii de dolari și că este prostituată.
Temerile dansatoarei exotice de 22 de ani au devenit realitate atunci când a fost găsită moartă la volanul mașinii sale, pe 26 octombrie.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliție din Fort Worth a declarat pentru The Independent că departamentul nu a primit niciun raport că dispozitivul de urmărire a fost plasat sub mașina ei sau despre faptul că victima ar fi fost hărțuită și se temea pentru viața ei.
Nu este clar ce măsuri a luat clubul de striptease pentru a-și proteja angajata de presupusa hărțuire de către client.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰