Antena Meniu Search
x

Doi tineri de 19 şi 24 de ani, găsiţi morţi la câteva zile după ce au fost daţi dispăruţi, în Italia. Se întorceau de la discotecă, dar nu au mai ajuns niciodată acasă

Doi tineri de 19 şi 24 de ani au fost găsiţi morţi la câteva zile după ce au fost daţi dispăruţi, în Verona. Sofia Mancini şi Francesco D'aversa se întorceau de la discotecă, luni seara, însă nu au mai ajuns niciodată acasă.

de Redactia Observator

la 20.10.2022, 15:12

Anchetatorii au reuşit să îi găsească după locaţiile telefoanelor lor mobile. Erau fără viaţă, captivi în maşina care s-a răsturnat într-un şanţ, lângă autostrada Affi-Castelnuovo. Mama tinerei susţine că fiica sa nu ar fi plecat niciodată fără să anunţe. „Dacă voia să plece câteva zile cu băiatul ăsta, era liberă să o facă”, susţinea femeia înainte de descoperirea dramatică, scrie corriereredelveneto.

Au murit în drum spre casă

Alarma a fost trasă de primarul din Costermano, Stefano Passarini, cu o postare pe rețelele de socializare care a făcut imediat înconjurul cu sute de share-uri. „Fata este un concitadin al nostru. Ea a plecat cu Francesco la bordul unui Fiat 500 alb perlat, înmatriculat Cehia 1AY 4101”. Mașina, care a fost închiriată, nu a mai fost găsită de luni seara și telefoanele mobile ale celor doi tineri fuseseră pornite de scurtă vreme și imediat oprite”.

Cei doi nu se cunoşteau de multă vreme. „Se întâlnieau de câteva zile, au ieșit împreună în ultimele două-trei seri, dar din câte știm doar ca prieteni. Sofia absolvise și plecase trei luni la muncă într-o stațiune din Sicilia. Tocmai se întorsese”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Observator » Mapamond » Doi tineri de 19 şi 24 de ani, găsiţi morţi la câteva zile după ce au fost daţi dispăruţi, în Italia. Se întorceau de la discotecă, dar nu au mai ajuns niciodată acasă