Foto Două prietene, ucise în cea mai importantă seară din viaţa lor. Maşina în care se aflau a intrat într-un copac, în drum spre balul de absolvire din Irlanda
Două adolescente din Irlanda au murit într-un accident teribil în timp ce erau conduse la balul de absolvire al școlii. Maşina a deraiat şi s-a izbit într-un copac, alte 3 persoane fiind rănite.
Oamenii s-au strâns pe străzile din Clones, din Monaghan, Irlanda în semn de respect pentru victimele ucise în drum spre balul de absolvire. Kiea McCann, 17 ani, și Dlava Mohamed, 16 ani, au murit în apropiere de granița irlandeză, după ce mașina lor, care transporta cinci persoane a părăsit drumul și a lovit un copac, a declarat poliția, conform BBC.
Familiile lor au spus că fetele erau cele mai bune prietene. Marți seara, cei îndoliați s-au adunat pe strada Monaghan și la The Diamond, în semn de sprijin pentru familie, când trupul lui Kiea a fost adus acasă.
Familia lui Dlava s-a mutat în Irlanda din Siria în urmă cu aproximativ 7 ani. Patrick O'Connell, unul dintre poliţişti, a descris incidentul ca fiind „deosebit de traumatizant” pentru toți cei implicați. Vorbind marți seară a spus că familiile au fost la fața locului luni seară și „au suferit o stare de şoc traumatizantă”. „După ce am participat la scenă aseară, a fost deosebit de îngrozitor, în special haosul care emană atunci când are loc un astfel de incident”, a adăugat el.
Alte două persoane în stare gravă la spital
- Patru nigerieni au supraviețuit 14 zile pe cârma unei nave care traversa Atlanticul. Visau să ajungă în Europa,...
- Gest de milă al unei bunicuţe din SUA. Când un hoţ i-a intrat în casă, i-a oferit mâncare după ce i-a spus...
- Aston Martin de 890.000 de euro, ridicat de autorități, după ce șoferul a parcat pe interzis. Martorii din UK au...
Cinci persoane călătoreau în mașină când aceasta a ieşit de pe şosea în jurul orei 18:45. Vehiculul era condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani, care a fost dus la Spitalul Royal Victoria din Belfast, unde rămâne în stare critică.
O tânără de 18 ani, despre care se presupune că este sora lui Dlava, a fost dusă la Spitalul General Cavan unde se află într-o stare critică, dar stabilă. Un alt tânăr de 18 ani continuă să fie tratat la același spital pentru răni care nu pun viața în pericol.
Anterior, directorul Colegiului Largy din Clones a declarat că personalul școlii și elevii sunt „profund șocați” de moartea fetelor. Balul de sfârșit de an a fost organizat de școala care are aproximativ 450 de elevi. „Cu o profundă tristețe și durere am aflat despre accidentul devastator care a dus la pierderea prematură și tragică a doi membri dragi ai comunității noastre școlare. Exprimăm cele mai profunde simpatii familiilor și prietenilor care și-au pierdut în mod tragic pe cei dragi”, a mărturisit directorul Directorul Sharon Magennis.
Sora Kieei a scris despre durerea ei online, iar guvernul țării a numit tragediile „cel mai rău coșmar al fiecărui părinte”. Ea a spus: „Chiar nu știu ce să spun. Sunt atât de zdrobită, surioara mea mică. Nu am cuvinte să descriu emoțiile care mă trec acum. Chiar nu știu ce să fac. Fă fără tine sunt atât de pierdută și nu înțeleg cum ți s-ar putea întâmpla așa ceva și sper doar că știi că te iubim cu toții atât de mult.”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰