Foto Drama unei adolescente răpite, violate şi arse cu ţigara. Cei 11 bărbați implicaţi au primit câte 20 de ani de închisoare fiecare, în Maroc
11 bărbați, acuzați de răpirea și violarea unei adolescente marocane, au fost condamnați fiecare la 20 de ani de închisoare, a declarat miercuri avocatul victimei, într-un caz care a stârnit indignare la nivel naţional.
Khadija Okkarou, în vârstă de 17 ani, a vorbit public despre abuz într-un videoclip postat online în 2018. A fost o mișcare rară în țara conservatoare din nordul Africii. Khadija şi-a afişat tatuajele lăsate pe braț de bărbații despre care spune că au răpit-o și au violat-o.
Victima violului din Maroc îndeamnă femeile să nu tacă
Adolescenta a spus că membrii unei ''bande periculoase'' au răpit-o și au ținut-o prizonieră timp de două luni, violând-o și torturând-o. Videoclipul a arătat, de asemenea, cicatricile oribile ce ar proveni de la arsuri de țigări și tatuajele desenate în mai multe părți ale corpului.
Avocatul lui Okkarou, Ibrahim Hachane, a declarat că atacatorii au fost amendați și cu 200.000 de dirhami (aproximativ 19.000 de euro, 16.000 de dolari). Pentru el, verdictele nu au fost suficient de dure şi va face apel: "Victima este încă în curs de tratament și prin ceea ce a trecut va fi cu ea pentru tot restul vieții", a spus avocatul.
Victimele violurilor din Maroc sunt adesea supuse unei duble traume, deoarece societatea musulmană conservatoare le învinuiește pentru calvarul lor. Dar mass-media și grupurile de drepturi din țară dau semnalul de alarmă cu privire la violența endemică împotriva femeilor.
În 2018 a intrat în vigoare o lege pentru combaterea abuzului, oferind pentru prima dată femeilor din Maroc protecție legală împotriva ''faptelor considerate forme de hărțuire, agresiune, exploatare sexuală sau rele tratamente''. Noua lege a pregătit, de asemenea, drumul către victimele violenței pentru a li se oferi sprijin, notează The Guardian.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰