Antena Meniu Search
x

Curs valutar

''Dumnezeu ne-a ocrotit!'' Jaf în stil italian: Şase bărbați înarmați au dat buzna într-o biserică, în timpul slujbei, şi i-au prădat pe credincioși

Peste 70 de persoane au fost jefuite în incinta Bisericii Evanghelice din San Michele, în timp ce participau la slujba de duminică. Șase bărbați înarmați și cu fețele acoperite au pătruns în lăcaşul de cult și au prădat credincioşii, printre care mai multe familii îngrozite care aveau copii mici.

de Redactia Observator

la 15.12.2022 , 16:17

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Rete 8

Peste 70 de persoane erau în biserică la momentul atacului, credincioşii participând la slujba de duminică. Când, dintr-o dată, ușile au fost blocate și șase bărbați, toți cu fețele acoperite, care țineau arme și cuțite în mâini, au pătruns în lăcaşul de cult şi au băgat spaima în oameni, fiind prezenţi inclusiv copii mici. 

Cinci minute de teroare pentru credincioşii care se rugau

Bărbatul care păzea intrarea în clădire a fost imobilizat de tâlhari. Locul său a fost luat de cineva care supraveghea intrarea în timpul jafului, cel mai probabil fiind vorba chiar despre liderul bandei. Au fost 5 minute de teroare pentru credincioşii veniţi să se roage, notează Corriere del Mezzogiorno.

Articolul continuă după reclamă

Infractorii, care vorbeau în dialect napolitan conform relatărilor unor martori, au plecat cu bani, telefoane mobile și obiecte de valoare. Furtul s-ar fi ridicat cu totul la suma de 1.000 de euro. Apoi au părăsit biserica și, profitând de poziția strategică a lăcașului de cult, care se află în apropierea autostrăzii, au fugit cu o mașină. Carabinierii au demarat o anchetă, recuperând inclusiv imagini ale sistemelor de supraveghere video din zonă, pentru a căuta indicii care ar putea duce la găsirea infractorilor.

''Ne-am temut pentru copiii noştri!'', a declarat unul dintre credincioşii aflaţi în biserică în timpul furtului. "La sfârșitul slujbei noastre, au intrat șase bărbați cu fețele acoperite și ne-au jefuit cu violență. Cu toții suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu, doar teamă și atât de multă tristețe pentru oamenii care îl jignesc pe Dumnezeu atât de ușor. Dumnezeu ne-a ocrotit și o va face din nou", a spus Dario Iazzetta, pastorul Bisericii Evanghelice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » ''Dumnezeu ne-a ocrotit!'' Jaf în stil italian: Şase bărbați înarmați au dat buzna într-o biserică, în timpul slujbei, şi i-au prădat pe credincioși