Antena Meniu Search
x

"Dumnezeu ştie adevărul". Tânără mamă, condamnată la închisoare după ce iubitul i-a omorât fiul şi s-a sinucis. Vina femeii din SUA

Din spatele gratiilor, o mamă nevinovată din Statele Unite ale Americii plânge moartea fiului său, ucis pe când avea doar 2 ani de cel care urma să-i devină tată vitreg. După ce a săvârşit oribila faptă, bărbatul s-a sinucis în munţi, lăsând un ultim mesaj scrijelit pe un trunchi de copac. Dar mărturisirea nu a scăpat-o pe mamă de închisoare, femeia fiind condamnată pentru că nu a făcut nimic să oprească abuzurile asupra micuţului Ryder.

de Redactia Observator

la 11.02.2022, 16:00

- Facebook

Pentru Rebecca Hogue, o tânără chelneriţă din Statele Unite ale Americii, anul 2020 a început cu o veste şocantă, urmată de un şir de evenimente dramatice. Coşmarul ei cel mai negru a început când, ajunsă acasă după tura de 12 ore la un casino din Oklahoma, s-a strecurat în pat, alături de iubitul său şi fiul în vârstă de 2 ani, pe nume Ryder. Dar dimineaţa a descoperit îngrozită că micuţul nu mai avea puls. Partenerul său de viaţă, Christopher Trent, era deja la serviciu, aşa că a sunat, panicată, la numărul de urgenţă. Nimeni nu a putut face nimic pentru a salva viaţa băiatului, iar medicii au constatat decesul la spital.

Mesajul lăsat de iubitul criminal, înainte să-şi ia zilele

Ulterior, poliţiştii au dezvăluit că moartea a fost una violentă. Mama lui Ryder a încercat să-şi contacteze iubitul, însă acesta nu i-a răspuns la telefon sau mesaje. Patru zile mai târziu, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit în Munţii Wichita. Se pare că acesta s-a sinucis, iar un procuror a declarat mai târziu că se ştia că el era criminalul micuţului. Mai ales că lângă cadavru, acesta scrijelise pe un copac cuvintele: "Rebecca e nevinovată".

Mama copilului ucis îşi va petrece viaţa după gratii

Totuşi, chiar şi după moartea lui Trent şi dovezile aduse, tânăra mamă în vârstă de 29 de ani a fost pedepsită pentru crimă. În Oklahoma, părinţii care se dovedesc incapabili să-şi protejeze copiii de abuzuri pot primi sancţiuni similare cu agresorii reali. Femeia spune că nu ştia nimic despre calvarul prin care trecea fiul său în propria casă, deşi observase recent mici vânătăi pe trupul acesatuia. Iubitul său a negat, însă, că ar avea legătură cu rănile. Rebecca le-a mărturisit poliţiştilor că avea bănuieli pentru că atrage "acest gen de bărbaţi". Astfel, poliţiştii au dedus că tânăra mamă şi-a iertat iubitul, deşi era la curent cu violenţele suferite de copilaş, făcând posibilă crima.

La finalul procesului care a durat opt zile, juriul a dat verdictul: Rebecca Hogue era vinovată. Aşa că a ajuns după gratii, unde se află şi în prezent. Într-un interviu acordat acum jurnaliştilor BBC, femeia povesteşte că e "bântuită" de imaginea trupului lui Ryder. Ar putea rămâne în închisoare alte zeci de ani, în statul american cu cea mai mare rată de femei închise pentru diverse infracţiuni. În Oklahoma, aproximativ 13% din cazurile confirmate de abuz asupra minorilor intră în categoria de eşec în protejarea acestora de către părinţi şi tutori legali. Iar un raport publicat de Uniunea Americană a Drepturilor Civile arată că 93% din cei condamnaţi în astfel de situaţii sunt femei. Rebecca spune că închisoarea e mai uşor de suportat decât gândul că oamenii o consideră vinovată de moartea propriului fiu: "Dumnezeu ştie adevărul. Şi Ryder", conchide ea.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Mapamond » "Dumnezeu ştie adevărul". Tânără mamă, condamnată la închisoare după ce iubitul i-a omorât fiul şi s-a sinucis. Vina femeii din SUA