Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fratele Prințesei Diana susține că a fost abuzat sexual de o îngrijitoare, la școala privată Maidwell Hall

Fratele prinţesei Diana, Charles Earl Spencer, face dezvăluiri şocante. Într-un extras din noua sa carte, "O şcoală foarte privată", britanicul de 59 de ani spune că a fost abuzat sexual în copilărie, pe vremea când avea doar 11 ani şi era la internat. Earl Spencer a frecventat Maidwell Hall între 8 şi 13 ani şi spune că o membră a personalului care trebuia să-i supravegheze pe timpul nopţii a abuzat de el, dar şi de alţi colegi. Fratele fostei Prinţese de Wales descrie perioada petrecută la Maidwell drept o "experienţă absolut infernală".

de Redactia Observator

la 10.03.2024 , 15:53

Fratele prinţesei Diana, Earl Spencer Fratele Prințesei Diana susține că a fost abuzat sexual de o îngrijitoare, la școala privată Maidwell Hall - Profimedia Images

Earl Spencer, fratele mai mic al Dianei, prinţesa de Wales, spune că a fost abuzat sexual în copilărie, la internat, relatează BBC. Într-un extras din memoriile sale, publicat în Mail on Sunday, Earl Spencer a spus că a fost ţinta unei femei din personalul de la Maidwell Hall, Northamptonshire, în anii 1970. Acum în vârstă de 59 de ani, el susţine că abuzul a început când avea doar 11 ani.

Şcoala a declarat că acuzaţiile de abuz sexual au fost transmise unui "ofiţer desemnat de autoritatea locală".

Earl Spencer a frecventat Maidwell Hall între 8 şi 13 ani

Articolul continuă după reclamă

În noua sa carte "O şcoală foarte privată", el susţine că o membră a personalului, pe care a descris-o ca fiind o "pedofilă vorace", l-a îngrijit şi a abuzat de el şi de alţi băieţi tineri în paturile lor din dormitor, noaptea.

Pe acelaşi subiect

Earl Spencer a declarat că a aflat că angajata locuieşte acum fie în străinătate, fie este moartă, relatează Mail.

De asemenea, el a susţinut că directorul de atunci al şcolii, John Porch, a aplicat "bătăi brutale" şi a crezut că profesorul a obţinut "plăcere sexuală din violenţă". Porch a murit în ianuarie 2022, potrivit unui necrolog din vechiul său buletin informativ al colegiului.

Retrăirea perioadei a fost o "experienţă absolut infernală"

Într-o declaraţie pentru Mail, şcoala Maidwell a spus: "Este dificil să citeşti despre practici care, din păcate, au fost, uneori, considerate normale şi acceptabile la acea vreme. Aproape fiecare faţetă a vieţii şcolare a evoluat semnificativ din anii 1970. În centrul schimbărilor se află protejarea copiilor şi promovarea bunăstării lor".

Contele Spencer a crescut şi acum deţine Althorp House - o proprietate în Northamptonshire, care aparţine familiei Spencer de 500 de ani şi unde este înmormântată prinţesa Diana.

După perioada petrecută la Maidwell, a urmat cursurile Colegiului Eton.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Fratele Prințesei Diana susține că a fost abuzat sexual de o îngrijitoare, la școala privată Maidwell Hall